COMUNICAT DE PRESĂ
Scris de Aşii Români Miercuri, 18 Ianuarie 2012 13:16
Articolul a fost afișat de 39 ori.
La 17 ianuarie, în cadrul ultimei etape a vizitei oficiale în Australia şi în Noua Zeelandă, domnul Mircea Lubanovici, deputat Colegiul 3 Diaspora, a avut următoarele activităţi, întâlniri şi discuţii la Canberra, ACT, cu reprezentanţi ai autorităţilor federale australiene:
1. Vizită la Parlamentul Federal şi întâlnire cu David Elder, secretar general adjunct (Deputy Clerk) şi Fiona Way, director al Biroului de relaţii internaţionale şi comunitare.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte ale activităţilor parlamentare din România şi Commonwealth-ul Australiei şi specificul acestora, posibilităţile şi perspectiva extinderii şi dezvoltării cooperării parlamentare bilaterale, precum şi iniţiative / activităţi parlamentare pe linie comunitară.
Domnul deputat Lubanovici a evidenţiat şi subliniat importanţa contactelor şi relaţiilor politice bilaterale, atât pe linie legislativă, cât şi executivă, inclusiv a grupurilor de prietenie România – Australia din Parlamentul României şi din Parlamentul Federal al Australiei.
Au fost înmânate două scrisori, ale Preşedintelui Senatului României, domnul Vasile Blaga, şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, pentru omologii lor australieni, Preşedintele Senatului Parlamentului Federal, Hon. John Hogg
şi, respectiv, Speakerului Camerei Reprezentanţilor, Hon. Peter Slipper.
2. Întâlnire la Adunarea Legislativă din ACT cu ministrul pentru afaceri comunitare şi multiculturale, Ms. Joy Burch, MLA, şi cu consilierul pentru probleme politice, multiculturale şi ale populaţiei aborigene şi din insulele şi strâmtoarea Torres, Victor Violante.
Au fost discutate activităţile şi programele pentru comunităţile etnice ale autorităţilor federale şi ale celor din statele membre ale Commonwealth-ului australian, evidenţiindu-se rolul şi importanţa deosebite ale păstrării identităţii, valorilor, culturii şi limbii fiecărei comunităţi în cadrul societăţii australiene.
Domnul deputat Lubanovici a prezentat specificul legislativului din România în privinţa reprezentării comunităţilor etnice, a programelor şi iniţiativelor pe linia problematicii românilor din afara
graniţelor, ca şi importanţa acestora în promovarea relaţiilor bilaterale şi a valorilor şi realizărilor româneşti.
3. În încheierea vizitei, ambasadorul României, Mihai Stuparu şi domnul deputat Mircea Lubanovici au făcut, la sediul Ambasadei României din Canberra, o evaluare a vizitei oficiale în Australia şi în Noua Zeelandă, respectiv a principalelor orientări, proiecte şi activităţi de interes pe plan comunitar şi al promovării şi dezvoltării relaţiilor bilaterale româno – australiene.
Biroul de presa – 17 ianuarie 2012








































