Deutschland. Mein Zuhause. Cum putem evada din România? Cum devenim cetăţeni germani?
Scris de Aşii Români Duminică, 22 Ianuarie 2012 13:33
Articolul a fost afișat de 51 ori.Condiţiile de obţinere a cetăţeniei germane diferă de la un land la altul. Circa 50.000 de străini au primit cetăţenie germană în 2011.
Germania şi-a sporit populaţia, anul trecut, cu 50.000 de persoane, fiind înregistrată pentru prima dată în ultimii opt ani o creştere uşoară a numărului de locuitori ai acestei ţări. Sporul populaţional nu se datorează creşterii natalităţii, ci străinilor care au primit cetăţenie germană. Cei mai mulţi dintre proaspeţii cetăţeni germani sunt din Polonia şi din alte ţări europene.
Populaţia din Germania a crescut uşor în 2011, pentru prima dată în ultimii 8 ani, ajungând la sfârşitul anului trecut la peste 81,8 milioane de oameni, potrivit unui articol publicat recent în cotidianul Hamburger Abendblatt. Publicaţia notează că în Hamburg numărul străinilor care obţin cetăţenie germană creşte de la un an la altul. În 2011, în acest oraş aflat în nordul Germaniei au obţinut paşaport german 5.639 străini, cu 344 de persoane mai mult decât în 2010.
Condiţii pentru obţinerea cetăţeniei germane
Încă din 2010, în oraşul de pe malul Elbei a fost iniţiat un proiect prin care străinii care doresc să devină germani „în acte” pot primi consultanţă de specialitate. Sloganul acţiunii de dobândire a cetăţeniei germane, având un mesaj simplu („aici e ACASĂ”), este şi acum promovat: „Hamburg. Mein Hafen. Deutschland. Mein Zuhause”.
În Hamburg, condiţiile care trebuie îndeplinite sunt dificile, însă în alte regiuni sunt mai laxe, întrucât, aşa cum am menţionat, cerinţele diferă de la un land la altul.
Potrivit Hamburger Abendblatt, cei care solicită cetăţenia germană trebuie să fi locuit cel puţin 8 ani în Germania şi să facă dovada că se pot întreţine. Pentru cei cu un partener de viaţă german este cu mult mai simplu, perioada putând fi redusă de la 8 ani la numai 3 ani.
Limba germană la nivel B1
Pe lângă „vechimea” în Germania, persoana solicitantă de cetăţenie germană trebuie să aibă:
- drept de şedere permanentă în această ţară, pe viaţă (unbefristetes Aufenthaltsrecht);
- cunoştinţe de limba germană de nivel B1 (cu testul B1 promovat) şi
- cunoştinţe generale (elementare) despre Germania – din domeniile istorie, juridic, social (care vor fi verificate în scris prin Einbuergerungstest).
În privinţa cunoştinţelor de limbă germană, este de remarcat că, pentru obţinerea cetăţeniei, nu este necesar decât nivelul B1 – adică doar nivelul de bază - pe care poate să îl urmeze cu uşurinţă şi fără mulţi bani orice persoană care locuieşte legal în Hamburg. Astfel, statul suportă o parte din costuri, cursantul urmând să achite doar un euro pe oră. Deşi oficial se cere doar nivelul B1, bineînţeles că diplomele de B2 sau C1 vor aduce „puncte în plus” (chiar numai şi ca impresie favorabilă).
După ce parcurg aceste cursuri de limba germană, B1 (6 luni ori 9 luni, cât prevede legea), imigranţii trebuie să urmeze şi 45 de ore în care află noţiuni generale despre Germania, la sfârşitul cărora susţin un test, „Einbuergerungstest”. Deşi presa a tot relatat, în urma unor sondaje, despre faptul că întrebările din „Einbuergerungstest” nu sunt cunoscute de prea mulţi germani, nu vă neliniştiţi: aceasta nu înseamnă că testul este greu, ci doar că mulţi nemţi habar nu au când a avut loc cel de-al doilea război mondial, care au fost cancelarii ţării etc.
La aceste condiţii generale se adaugă încă două, valabile doar pentru obţinerea cetăţeniei în nordul Germaniei: solicitantul trebuie să nu fi fost condamnat penal şi trebuie să semneze că va respecta Constituţia. Aici, instituţia care se ocupă cu acordarea cetăţeniei germane este Einwohner-Zentralamt.
Pentru că sunt multe solicitări de cetăţenie, răspunsul durează de regulă în jur de un an. În acest interval de timp este recomandabil ca solicitantul de cetăţenie să nu sune pentru a se interesa de stadiul în care se află cererea sa; unii funcţionari avertizează chiar că nu vor să fie deranjaţi. Solicitantul trebuie să achite suma de 255 euro.
Totuşi, deşi condiţiile sunt clare, situaţia fiecăruia este judecată în funcţie de datele din dosar. Practic, cei care au studii superioare şi fac carieră în Germania primesc cetăţenia mai devreme de 8 ani (chiar după 5-6 ani de şedere).
De asemenea, persoanele căsătorite cu cetăţeni germani (şi cu copiii având automat cetăţenia germană) nu au mai avut nevoie de dreptul de şedere pe viaţă la primirea cetăţeniei. Totodată, am cunoscut şi persoane care se aflau de zece ani în Germania, lucrau în companii unde limba folosită era engleza, şi au primit cetăţenia germană în timp ce urmau cursurile de germană pentru nivelul B1. Aşa că fiecare caz în parte de solicitare a cetăţeniei pare să fie rezolvat în funcţie de particularităţile lui. Funcţionarii implicaţi în soluţionarea cererilor de dobândire a cetăţeniei sunt mult mai flexibili decât cei din alte instituţii, care pot fi adeseori de-o obtuzitate totală.
Românii pot avea dublă cetăţenie
Românii, ca şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, pot obţine cetăţenia germană pe lângă cea pe care o au deja. Dubla cetăţenie este valabilă, însă tripla cetăţenie nu se acceptă; cetăţenia germană nu poate fi primită ca o a treia cetăţenie.
Această prevedere, valabilă deja de ani buni, nu se aplica mai înainte. Ca urmare, numeroşi români stabiliţi în Germania au fost nevoiţi să renunţe la cetăţenia română pentru a o primi pe cea germană. O parte dintre aceştia nu au mai făcut formalităţile de redobândire a cetăţeniei române, rămânând în acte doar în calitate de cetăţeni germani.
Copilul cu un părinte neamţ are cetăţenie germană
Dacă unul dintre părinţi are cetăţenie germană, copilul va avea de la naştere, în mod automat, cetăţenie germană. Dacă părintele român doreşte cu orice preţ, va putea solicita pentru copilul său – la naştere sau mai târziu – şi cetăţenia română. Însă cetăţenia română nu-i va folosi la nimic dacă locuieşte în Germania.
Când ambii părinţi sunt români şi locuiesc în Germania, copilul va avea cetăţenie română. El poate obţine cetăţenie germană dacă cel puţin unul dintre părinţii săi se află de 8 ani în Germania (neîntrerupt) şi are drept de şedere permanentă. Sunt şi situaţii în care părinţii români nu au încă cetăţenia germană la naşterea copilului, dar o obţin ulterior. Din momentul în care unul dintre ei a devenit cetăţean german, copilul poate primi cu uşurinţă cetăţenia germană.
Informaţii de sprijin pentru românii care vor să devină germani
Comentariile rămân deschise pentru cei care doresc să relateze experinţa lor privind obţinerea cetăţeniei, în folosul românilor care vor să devină germani. De asemenea, tot aici puteţi să ne relataţi problemele cu care v-aţi confruntat în obţinerea cetăţeniei germane sau în redobândirea cetăţeniei române, după caz.










































