Madrid: Telefoanele mobile se pot folosi în 114 stații de metrou
Marţi, 09 Februarie 2010 08:48
Articolul a fost afișat de 23 ori.
“Te sun mai târziu, că sunt la metrou și nu te aud” era fraza care se auzea în mod normal în stațiile subterane din capitala spaniolă.
De acum înainte, călătorii cu metroul nu se vor mai putea plânge că nu au semnal în subteran, întrucât 114 dintre acestea au deja acoperirea necesară pentru ca utilizatorii telefoanelor mobile să le poată folosi fără probleme.
Majoritatea stațiilor de metrou în care s-a îmbunătățit calitatea semnalului pentru telefoanele mobile se află în zona centrală a capitalei, adică pe acolo pe unde trec peste jumătate din călătorii ce utilizează metroul madrilen.
Aceasta este prima fază din proiect, care avea ca obiectiv facilitarea continuării convorbirilor telefonice ale călătorilor, odată ce aceștia coboară pe peron.
În 60% din stațiile metrolului din Madrid (162 la număr), pe ecranele telefoanelor încă vor mai apărea mesaje anunțând întreruperea convorbirii sau lipsa semnalului. Deși ele au fost luate în calcul, încă va mai dura puțin până se va ajunge și la această nouă fază a proiectului, coordonat de firma Metrocall.
Deocamdată, s-a dat prioritate stațiilor cu cel mai mare tranzit de călători, fiind amânate pentru a doua fază liniile 2, 4 și 9. În prezent, se lucrează la completarea liniei 6 (circulară).
Potrivit cotidianului “El Pais”, costul lucrărilor, care au durat trei ani, a fost de 15 milioane de euro.
Adevarul.es
Rodica Georgescu(AR)












































