REDACŢIA ONLINE


Rss Stiri

Asiiromani

Autentificare

Parteneriat

Parteneri

Newsletter

Doresti fluxul nostru de stiri? Inscriete!
Banner

Voluntariat

Nicoleta StarPress sprevest

Vocea Diasporei

Radio R Romania Vocea Ta

CĂUTĂM ...

CAUTAM
Banner

Evenimente


WerbungBookMySite:: AII ROMNI

Timoc

Consulat general pentru românii din Serbia de nord-est

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Miercuri, 01 Februarie 2012 19:45

malainita-valea-timocului-r32-300x201

Guvernul Republicii Serbia a aprobat deschiderea unui Consulat general al României în localitatea Zajecear, situată în Serbia de nord-est, unde trăieşte o minoritate de peste 300.000 de români. Ambasadorul României la Belgrad, Daniel Banu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că înfiinţarea Consulatului general al României de la Zajecear reprezintă împlinirea unui deziderat mai vechi al românilor din acest spaţiu, chestiunea respectivă aflându-se pe agenda bilaterală încă din anul 2003. ''Înfiinţarea Consulatului general al României de la Zajecear constituie un element pozitiv în consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Serbia, contribuind la întărirea prieteniei tradiţionale şi a legăturilor culturale dintre popoarele noastre'', a precizat Banu. În context, reprezentantul diplomaţiei româneşti în Serbia a fost de părere că prin localizarea sa în Valea Timocului (Ambasada României aflându-se la o distanţă de aproximativ 300 kilometri de această zonă), Consulatul general constituie un sprijin semnificativ pentru etnicii români din această parte a Republicii Serbia care vor solicita servicii consulare. ''Având în vedere şi recenta deschidere a Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II/Gherdap II, suntem convinşi că noul consulat va facilita deplasarea etnicilor români din regiunea Timoc în România, întărind astfel legăturile lor cu statul înrudit, România'', a afirmat Banu. El a mai arătat că noul consulat român (pe teritoriul Serbiei mai sunt deschise altele în oraşele Belgrad şi Vîrşeţ) va sprijini permanent menţinerea şi promovarea identităţii culturale şi lingvistice româneşti a etnicilor români din Serbia de nord-est. La rândul său, preşedintele Comitetului Drepturilor Omului din Negotin, Duşan Prvulovici, a spus că decizia guvernului de la Belgrad este salutară, ea fiind o dovadă clară că Serbia merge pe calea democraţiei şi paşii spre integrarea în Uniunea Europeană trebuie făcuţi asigurând drepturi constituţionale egale tuturor minoritarilor, mai ales românilor care se află concentraţi într-un grup masiv în regiunile Timoc, Morava şi sudul Dunării, ei trăind în 154 de sate cu populaţie majoritar românească şi altele 48 cu populaţie mixtă.

 

AGERPRES

 

Concert Ducu Bertzi în Valea Timocului

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Marţi, 13 Decembrie 2011 13:40

01ducu_berti110x90

Ducu Bertzi a susţinut duminică, 11 decembrie, un concert la Negotin, Valea Timocului sârbesc. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin.

Concertul a reunit, în Sala Cinematograf din Negotin, etnici români din Timoc care au fredonat, alături de Ducu Bertzi, acompaniat la vioară de Mihai Neniţă, colinde tradiţionale româneşti.

 

DRP

 

OSB București sărbătoreşte 1 decembrie alături de românii din Timocul Sârbesc

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Ultima actualizare în Luni, 28 Noiembrie 2011 19:58 Scris de Aşii Români Luni, 28 Noiembrie 2011 19:54

01alba-iulia2

Pe 1 decembrie toată suflarea românească sărbătorește Ziua Națională a României. Această zi marchează bilanțul luptei românilor pentru întregire statală și este deosebit de importanta  pentru românii de pretutundeni.

Organizația Studenților Basarabeni din București are misiunea de a  educa tinerii  studenti basarabeni care se afla la studii in Romania  in spirit national, democratic si proeuropean.  Am încercat întotdeauna  să  familiarizăm studenții și elevii basarabeni din București cu românii din jurul granițelor și să evidențiem valorile istorice  și culturale  care unesc românii de pretutindeni. Astfel, a devenit deja o tradiție să celebrăm data de 1 decembrie alături de românii din afara țării, care împărtășesc aceleași valori ca și românii din România.

Anul trecut, OSB București  a marcat  Ziua Națională a României,  în Ucraina, alături de românii din Cernăuți. Anul acesta, OSB București va sărbători Ziua Națională a României în Serbia, alături de românii din Timoc.

În Timocul sârbesc  există astăzi aproape 300.000 de români. Aceștia însă se confruntă cu o puternică politică de deznaționalizare dusă de către autoritățile sârbești. De-a lungul timpului, ei au fost lipsiți de biserici în care să se oficieze slujbele în limba maternă, de școli cu predare în limba română și chiar de dreptul de a-și boteza copiii cu nume românești.

   

Traian Băsescu, primit ca un 'împărat' de timoceni, care îşi pun speranţa în 'fraţii români'

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Vineri, 04 Noiembrie 2011 20:36

01traian_basescu_timoc

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit miercuri la Negotin cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Serbia, fiind primit cu ovaţii şi aplauze de peste 200 de vlahi români, încrezători că şeful statului român, pe care l-au numit 'împărat', îi va ajuta în lupta lor pentru conservarea tradiţiilor, limbii şi culturii române. 'Vreau ca să vă spun că vizita dvs. astăzi, aici, în Timoc, este un eveniment istoric. Este foarte importantă pentru noi, pentru că, după sute de ani, când odată domnitorii Ţării Româneşti veneau şi construiau biserici în Timoc, pentru românii de aici, nu s-a mai făcut nicio vizită a vreunui şef de stat al ţării-mamă, România. Ne aflăm în zona Timocului, unde oficial şi real există 154 de sate sută la sută româneşti, 48 de localităţi mixte şi, în jur, dacă adunăm pe toţi locuitorii satelor şi localităţilor mixte, 300, până la 350.000 de români, încă, cu voia lui Dumnezeu, vorbitori de limba noastră", a spus preotul Boian Alecsandrovici. Şeful statului a fost primit într-un cinematograf din Negotin, fiind întâmpinat cu aplauze şi ovaţii de vlahii români, care au avut şi un afiş pe care au scris 'Bine aţi venit, domnule preşedinte, în Timoc'. La intrarea în sală a preşedintelui şi a soţiei sale, Maria, minoritarii români le-au pregătit un scurt moment artistic. La final, Băsescu i-a rugat pe artişti să mai cânte o melodie. 'Domnule Băsescu, vă iubim!', a strigat unul dintre participanţi. De altfel, preşedintele Băsescu a primit şi nişte cadouri, printre care un album, dar şi o căciulă tradiţională şi o statuetă reprezentând un împărat roman. 'A venit un împărat la un împărat', a spus cel care i-a oferit preşedintelui statuia. Un reprezentant al studenţilor timoceni i-a adresat preşedintelui rugămintea să accepte o întrevedere cu aceştia. 'Vă asigur că vă primesc (la Palatul Cotroceni - n.r.)', a răspuns Traian Băsescu. Unii dintre reprezentanţii comunităţii româneşti din Serbia i-au spus preşedintelui să nu creadă tot ce i se spune de la Belgrad, pentru că realitatea este alta. 'Voi, românii, nu trebuie să ne lăsaţi, că suntem şi noi fraţii dvs.', a spus un bătrân, care şi-a exprimat dorinţa ca măcar nepoţii lui să poată studia în limba română.

 

Preşedintele României, Traian Băsescu, în vizită la românii din Valea Timocului

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Ultima actualizare în Vineri, 04 Noiembrie 2011 12:38 Scris de Aşii Români Vineri, 04 Noiembrie 2011 12:33

vizita-serbia-belgrad-8347-110x90

În cadrul discuţiilor oficiale pe care Traian Băsescu le–a avut cu preşedintele sârb, Boris Tadić, primul-ministru, Mirko Cvetković şi preşedintele Parlamentului sârb, doamna Slavica Dukić Dejanović au fost abordate subiecte ce ţin de problematica economică, perspectiva europeană a Serbiei sau cooperarea parlamentară. Situaţia minorităţii româneşti din Serbia a constituit un subiect aparte pe agenda de discuţii, căruia i-a fost acordată o atenţie deosebită.

În prima zi a vizitei sale, preşedintele României, Traian Băsescu, a avut o întâlnire, la Belgrad, cu reprezentanţii românilor din Serbia în cadrul căreia a făcut apel la unitate în vederea protejării valorilor şi tradiţiilor româneşti.

În acelaşi context, şeful statului român a vizitat localităţile Negotin şi Malainiţa, din Valea Timocului. La Negotin, a avut o întrevedere oficială cu primarul oraşului, Vlajko Djordjevic, după care s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti din acest oraş. La intrarea în sala unde Traian Băsescu a fost aşteptat de peste 300 de români, formaţia Misteria Carpatica a oferit un scurt program artistic. De asemenea, şeful statutului a vizitat Protopopiatul „Dacia Ripensis” al Bisericii Ortodoxe Române din Negotin.

   

Comunicat de presă - senatorul Viorel Badea - 03.11.2011

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Joi, 03 Noiembrie 2011 21:11

viorel_badea

Preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorul Viorel Badea, a însoţit delegaţia oficială condusă de preşedintele României, Traian Băsescu, în vizita de stat pe care Domnia sa a efectuat-o în perioada 1-2 noiembrie a.c., în Republica Serbia.

Cu această ocazie, senatorul Viorel Badea a participat la întâlnirile cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din Voivodina şi din Valea Timocului, precum şi cu reprezentanţii Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis.

În cadrul întrevederilor, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României a reiterat faptul că autoritatile sârbe trebuie să respecte drepturile tuturor românilor de pe întreg teritoriul Serbiei, aşa cum şi statul român recunoaşte drepturi depline minorităţii sârbe.

 

O situaţie îngrijorătoare în Timoc: numărul românilor tot mai redus

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Joi, 20 Octombrie 2011 18:39

01romanii-din-timoc

Preşedintele Comitetului Drepturilor Omului (CDO) din Negotin, Serbia, Duşan Prvulovici, s-a arătat îngrijorat, marţi, de faptul că numărul românilor în regiunile Timoc, Morava şi sudul Dunării scade dramatic. Potrivit sursei citate, conform unor statistici vehiculate în presa sârbă şi susţinute de o parte din membrii comisiilor instituite cu ocazia desfăşurării în perioada 1-18 octombrie a recensământului populaţiei şi locuinţelor, tot mai mulţi membrii ai minorităţii naţionale române şi-au exprimat apartenenţa la naţionalitatea vlahă. 'Au concurat la această situaţie confuziile promovate atât de gruparea de vlahi pro-românească, cât şi de cea care susţine teza aberantă că vlahii nu au nici o legătură cu filonul latin, deci sunt de origine sârbă', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CDO din Negotin, Duşan Prvulovici. În context, Prvulovici a fost de părere că în baza surselor menţionate se poate trage concluzia că în Republica Serbia populaţia a scăzut continuu şi că dacă la recensământul din 2002 au dispărut de pe hartă aproximativ 300 de sate, la actualul recensământ numărul acestora se apropie de 1.000. 'Oficial până marţi, când se încheie definitiv recensământul în cele 161 de unităţi administrativ-teritoriale, s-au raportat Institutului de Statistică de la Belgrad un număr de 7.387.367 recenzaţi. Rămâne de văzut în ce măsură această cifră reflectă realitatea', a precizat Prvulovici. El a mai arătat că la recensământul din anul 2002 în Republica Serbia s-au declarat români 34.576 de indivizi, iar numărul vlahilor s-a ridicat la 40.100 persoane. 'Datorită pregătirii superficiale de către entităţile româneşti a acţiunii de recensământ şi de convingere a populaţiei de circa 300.000 persoane din cele 154 de sate româneşti şi alte 48 localităţi mixte, nu este exclus să constatăm că numărul vlahilor va creşte până în jurul cifrei de 70.000, iar al românilor din Serbia de nord-est să coboare cu puţin peste 1.000 persoane', a spus Prvulovici. În opinia sa, dacă se va ajunge la această, deocamdată, tristă ipoteză, în curând în Timoc, Morava şi sudul-Dunării nu vor mai exista români.

 

AGERPRES

   

„Tradiţie şi spiritualitate românească în Timoc“ – program ICR pentru românii din nord-estul Serbie

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Joi, 08 Septembrie 2011 18:47

8780_0_1

Institutul Cultural Român în parteneriat cu Asociaţia pentru cultură a Românilor din Nord-Estul Serbiei Ariadnae Filum organizează în regiunea Timoc o serie de evenimente culturale dedicate comunităţii româneşti din această parte a Serbiei.

 

În zilele de 10 şi 30 septembrie 2011, grupul de etnojazz Misteria Carpatica va susţine concerte la Bolievaţ şi Cucevo. Misteria Carpatica este o formaţie timoceană de world-fusion, înfiinţată în anul 2009 şi coordonată de Cristian Wagner-Rutsanu, care îmbină muzica tradiţională românească cu ritmuri de jazz, rock, funk sau alte genuri muzicale moderne.

Pe 16 şi 17 septembrie 201, la Negotin şi Cladovo vor avea loc două concerte susţinute de Angelica Stoican şi grupul Izverna din Orşova (jud. Mehedinţi), iar pe 23 şi 24 septembrie 2011, grupul Rapsozii Oltului acompaniat de Orchestra Populară a Radiodifuziunii Române, dirijată de Adrian Grigoraş, va concerta la Bor şi Petrovaţ.

 

În cadrul aceluiaşi program derulat de ICR în această regiune, în perioada aprilie – septembrie 2011, ca urmare a atelierelor de sculptură şi pictură religioasă pe lemn organizate de ICR în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis, a fost realizat iconostasul Bisericii „Sfinţii Mucenici Montanus Preotul şi soţia sa Maxima din Singidunum“, din satul Isacova, comuna Ciupria, regiunea Valea Moravei.

 

Participarea secretarului de stat la „Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina”

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Miercuri, 03 August 2011 16:13

marele-festival-351x373

În perioada 4-7 august 2011, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, va participa la „Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina”. Evenimentul, ajuns la cea de-a 51-a ediţie, se desfăşoară în localitatea Coştei din Serbia.

DRP

   

Monument comemorativ dedicat preotului-cărturar român Traian Bojin

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Sâmbătă, 30 Iulie 2011 10:58

01_casa_romaneasca

La Casa Românească Uzdin, Serbia, s-a dezvelit vineri un monument comemorativ dedicat preotului-cărturar Traian Bojin (1895-1958).
Preşedintele respectivului aşezământ de cultură românească, scriitorul Vasile Barbu, a declarat pentru Agerpres că unul din elementele acestui ansamblu alăturat unei troiţe ridicate în memoria eroilor din acest spaţiu, o stâncă de granit fixată pe un obelisc zidit, simbolizează statornicia românilor în cea mai de vest aşezare din Banatul sârbesc. "De asemenea, o placă de marmură fixată pe un soclu din cărămidă arsă poartă numele preotului Traian Bojin, personalitate marcantă a culturii şi spiritualităţii româneşti din Serbia", a precizat Barbu. Potrivit sursei citate, de numele preotului Traian Bojin sunt legate înfiinţarea în 1922 a corului "Doina" care funcţionează şi astăzi, a organizaţiei misionare ortodoxe "Oastea Domnului" şi a primului centru parohial din Voivodina dotat cu o valoroasă bibliotecă de carte românească. "Preotul Traian Bojin a slujit 36 de ani în localitatea Uzdin. În tot acest timp el s-a ocupat şi de educaţia şcolară a tinerilor", a afirmat Barbu. La manifestare au participa zeci de oameni de cultură din Republica Serbia şi România.

 

AGERPRES

 

Românii din Serbia îşi înscriu copiii în unităţile de învăţământ din România

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Yahoo Messenger ImprimareEmail

Scris de Aşii Români Joi, 28 Iulie 2011 09:55

scoala-profesor

La sediul Ambasadei României de la Belgrad a început acţiunea de depunere a dosarelor pentru înscrierea copiilor de naţionalitate română din zonele Timoc, Morava şi sudul Dunării ale Republicii Serbia în unităţi de învăţământ preuniversitar şi universitar din centrele universitare Timişoara, Craiova, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, Bucureşti şi Cluj. Secretarul ambasadei Raul Trocescu a declarat pentru AGERPRES că Ministerul Educaţiei are repartizate pentru românii din Serbia un număr de 141 de locuri, beneficiarii a 99 dintre acestea urmând să primească burse. Potrivit sursei citate, recrutarea liceenilor şi studenţilor se efectuează de către organizaţiile culturale ale comunităţii româneşti, luni fiind prezente: Asociaţia Ariadne Filum cu 23 dosare, Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia cu 17 dosare, Societatea culturală Tibiscus şi Asociaţia română-vlahă 'Traian' cu câte 9 dosare, Uniunea Românilor din Serbia 'Dunărea' şi Centrul cultural informativ românesc Brestovaţ cu câte un dosar. Aceiaşi acţiune, la care participă şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei din România, se va organiza joi 28 iulie la Consulatul românesc din Vârşeţ, unde vor fi primite dosare de înscriere în învăţământul românesc ale copiilor românilor din provincia autonomă Voivodina, Serbia.

 

AGERPRES

   

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Următor > Sfârşit >>