Monument comemorativ dedicat preotului-cărturar român Traian Bojin
Scris de Aşii Români Sâmbătă, 30 Iulie 2011 10:58
Articolul a fost afișat de 216 ori.
La Casa Românească Uzdin, Serbia, s-a dezvelit vineri un monument comemorativ dedicat preotului-cărturar Traian Bojin (1895-1958).
Preşedintele respectivului aşezământ de cultură românească, scriitorul Vasile Barbu, a declarat pentru Agerpres că unul din elementele acestui ansamblu alăturat unei troiţe ridicate în memoria eroilor din acest spaţiu, o stâncă de granit fixată pe un obelisc zidit, simbolizează statornicia românilor în cea mai de vest aşezare din Banatul sârbesc. "De asemenea, o placă de marmură fixată pe un soclu din cărămidă arsă poartă numele preotului Traian Bojin, personalitate marcantă a culturii şi spiritualităţii româneşti din Serbia", a precizat Barbu. Potrivit sursei citate, de numele preotului Traian Bojin sunt legate înfiinţarea în 1922 a corului "Doina" care funcţionează şi astăzi, a organizaţiei misionare ortodoxe "Oastea Domnului" şi a primului centru parohial din Voivodina dotat cu o valoroasă bibliotecă de carte românească. "Preotul Traian Bojin a slujit 36 de ani în localitatea Uzdin. În tot acest timp el s-a ocupat şi de educaţia şcolară a tinerilor", a afirmat Barbu. La manifestare au participa zeci de oameni de cultură din Republica Serbia şi România.
AGERPRES









































