Un sport inedit şi un nou succes ieşean pentru un club din Ardeal!

  Cristian Dimitrie Caba, în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Iaşi a cucerit TITLUL NAŢIONAL pe anul 2018 la Scrabble, categoria CADEŢI...
Viena

 

Cristian Dimitrie Caba, în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Iaşi a cucerit TITLUL NAŢIONAL pe anul 2018 la Scrabble, categoria CADEŢI

(12 – 15 ani), în urma ultimei etape de campionat naţional Scrabble desfăşurată la Bucureşti, pe 24 şi 25 noiembrie 2018.

Titlul Naţional a fost obţinut de sportivul ieşean în urma punctajului realizat la GENERAL, dar şi la PROBA de DUPLICAT şi la cea de COMPUNERE.

De remarcat este şi faptul că elevul sportiv ieşean Cristian Dimitrie Caba, prin punctajul obţinut la sfârşitul campionatului de scrabble, a obţinut şi locul 2 (vicecampion naţional) la categoria TINERET (până la 21 ani)!
El este şi Vicecampion cu echipa Universitatea Cluj-Napoca, la care este legitimat (Iaşul neavând un Club de Scrabble afiliat oficial la federaţia de profil!), la categoria TINERET.

De asemenea, trebuie subliniată şi performanţa talentatului jucător ieşean de a fi înregistrat al 5-lea TITLU NAŢIONAL consecutiv, cucerit în ultimii ani; 3 la categoria PRICHINDEI (2014 – 2016) şi 2 la categoria CADEŢI (2017 şi 2018).

Tot în acest an, 2018, elevul Cristian Dimitrie Caba a participat „în premieră”, alături de tatăl său, ing. Cătălin Eugen Caba (un jucător pasionat de acest sport al minţii, şi el multiplu campion, acum vicepreşedinte al Federaţiei Române de Scrabble), la Campionatul Mondial de Scrabble francofon, din Franţa şi la Campionatul Mondial de Scrabble anglofon, din Anglia, obţinând, la prima participare, rezultate promiţătoare.

Aşadar, să ne mândrim ca ieşeni cu acest sportiv „mintos” şi să-i dorim mult succes în competiţiile care vor urma!

Să mai menţionăm că, un alt sportiv de mare valoare al Iaşului, halterofilul Ilie Ciotoiu, a trebuit să se legitimeze la CSM Cluj în ultimii ani, din motive financiare, deoarece CS CFR Iaşi nu are pobilitatea să-i premieze toate performanţele!

DAN TEODORESCU (Sursa: MIHAI CABA)

Viena
Categorii
Sport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole