Vrei să arăţi că eşti special? Fii un exemplu care motivează !

  Interviu cu Strătilă Andrei, preşedintele Asociaţiei pentru intergrarea persoanelor cu deficienţe   Andrei Strătilă este o persoană extrem de activă care îşi împarte viaţa între diferite pasiuni precum...
Andrei Strătilă
Viena

 

Andrei Strătilă

Interviu cu Strătilă Andrei, preşedintele Asociaţiei pentru intergrarea persoanelor cu deficienţe

 

Andrei Strătilă este o persoană extrem de activă care îşi împarte viaţa între diferite pasiuni precum muzica, lectura şi gătitul. Este originar din Chişinău iar la vârsta de 11 ani şi-a pierdut vederea în urma unui grav accident de circulaţie fiind lovit de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta.

După numeroase intervenţii chirurgicale în urma cărora nu a reuşit să îşi redobândească vederea, a venit în România pentru a-şi continuat studiile, la Buzău, unde părinţii lui au aflat că există  o şcoală specială pentru nevăzători. Aici a învăţat tehnica cititului în Braille şi a devenit un cititor asiduu fiind atras mai ales de cărţile de aventuri şi literatură ştinţifico-fantastică.

În prezent locuieşte la Timişoara împreună cu soţia lui, care este nevăzătoare, şi s-a mutat în oraşul de pe Bega, din momentul în care a ales să urmeze facultatea de drept în acelaşi oraş în care  fratele lui era student deja. De timpuriu a fost atras de muzică şi a învăţat să cânte la fluier, la caval şi la tobe, a studiat muzica la Şcoala Populară de Artă din Buzău iar în prezent merge la repetiţii fiind toboşarul unei trupe de muzică rock ce cântă într-un club din Timişoara. Cu această trupă, Andrei Strătilă a avut spectacole nu doar în Timişoara, ci şi  în alte oraşe din ţară şi din străinătate.

 

Liliana Moldovan (L.M.) : –  Aţi devenit persoană publică din momentul în care aţi participat la emisiunea « Chefi la cuţite ». În afară de pasiunea pentru gătit, ce v-a motivat să participaţi la această emisiune ?

Andrei Strătilă (A.S.) : – Am devenit persoană publică încă din 2009 când am fost membru unei trupe în calitate de toboşar şi am apărut în publicaţii locale şi nu numai.

Am avut şi campanie naţională « Ochii lui Andrei »  în 2012 în cadrul căreia am participat ca şi invitat  la « Gala persoanelor cu dizabilităţi » şi am avut o prestaţie muzicală alături de o trupă clujeană « Dance Trauma ». Pe internet sunt destule publicaţii şi interview-uri în care mă puteţi găsi.

La show-ul Chef la Cuţite, am participat ca invitat din partea « Antena group » şi nu am stat să ne gândim, cu soţia mea cu Irina, foarte mult. Pur şi simplu am zis că e o experienţă interesantă şi de ce nu am încerca. Puteam cunoaşte oameni noi şi avem ocazia să trăim experienţe noi, cum s-a şi întâmplat.

 

L.M. : –  De la cine aţi moştenit microbul gătitului ? Cine v-a învăţat să gătiţi şi la ce vârstă aţi încercat să pregătiţi prima mâncare ?

A.S. : – Nu ştiu dacă capacitatea de a găti este neapărat moştenită. Este mai mult o necesitate vitală pentru a putea supravieţui independent şi cum zicem de fiecare dată , foamea este un factor foarte motivant pentru a învăţa să găteşti.

Prima dată am încercat la o vârstă destul de fragedă când m-a învăţat bunica mea dumnezeu să o ierte, să fac omletă. În acea seară a mâncat ouă toată familia.

Gătitul mai serios a început cu o experienţă din timpul facultăţii, când la fel am făcut o omletă grecească cu roşii şi alte bunătăţuri, dar atingând mânerul tigăii, am răsturnat pe jos tot, am spălat apoi şi m-am culcat flămând.

Nu mă consider un bucătar profesionist, am învăţat lucrurile pas cu pas şi din propriile greşeli.

 

L.M. : –  O altă pasiune de a dumneavoastră este cititul. Cât de grea a fost trecerea de la cititul obişnuit, la cititul cu ajutorul degetelor?

A.S. : – Experienţa trecerii de la cititul obişnuit la cel cu degetele nu a fost un lucru care m-a şocat sau m-a perturbat în vreun fel. Am învăţat Braille în clasa a IV-a şi am folosit acest alfabet mai mult în procesul de studiu la gimnaziu şi liceu. Cititul  literaturii în general,  s-a întâmplat mai întâi cu ajutorul unui magnetofon cu benzi din alea mari pe care le luam de la biblioteca pentru nevăzători din Chişinău. Mai târziu am trecut pe casete şi apoi am folosit formatul electronic de pe calculator şi aplicaţiile mobile pe telefon sau ipod.

 

L.M. : –  Aveţi vreun gen literar sau vreun autor preferat?

A.S. : – Genul preferat este Science fiction şi fantasy, cărţi istorice şi de dezvoltare personală în business.

Autori favoriţi sunt foarte mulţi şi cei mai mulţi dintre ei sunt autori ruşi moderni, despre care din păcate în spaţiul occidental nu prea s-a auzit. Câţiva dintre autori sunt: Mark Twian, Roger Zelazny, Pavel Kornev, Andrei Kruz, Oleg Gluşkovskiy, Robert Kiyosaki şi mulţi alţii.  Autori preferaţi români deocamdată nu am.

 

L.M. : –  În ce împrejurări aţi cunoscut-o pe soţia dumneavoastră şi, în afara artei culinare, ce alte pasiuni comune aveţi?

A.S. : – Cu Irina ne-am cunoscut fiind colegi în clasa a IV-a dintr-o şcoală, din Chişinău, pentru copii cu deficienţe de vedere. La un moment dat, eu m-am mutat la altă şcoală şi ne-am revăzut cu Irina abia peste 14 ani, în cadrul unui proiect pe care l-am avut cu ONG-ul meu şi ea a venit în cadrul delegaţiei din Chişinău ca expert pe legislaţie. Ne-am reîntâlnit, ne-am plăcut şi a rezultat o familie.

Pasiuni comune nu avem aşa multe. Când gătim eu prefer să se afle la bucătărie doar cel ce găteşte, pentru că eu când lucrez trebuie să fiu atent şi la ceea ce fac dar şi să nu o lovesc pe Irina. Când găteşte ea, eu stau jos şi maxim o ajut la curăţat şi tăiat. O altă pasiune comună cred că ar fi călătoriile împreună.

 

L.M. : –  Oamenii obişnuiţi consideră că viaţa unei persoane cu deficienţe de vedere este destul de simplă,dumneavoastră aţi demonstrat contrariul având o serie de preocupări printre care muzica, anteprenoriatul, activitatea asociativă.  Mă întreb cum reuşiţi să vă organizaţi viaţa şi să alocaţi timp fiecărei pasiuni?

A.S. :  – Viaţa a unei persoane cu dizabilităţi este relativ simplă, depinde ce vrem să spunem prin asta. Dacă faptul că majoritatea persoanelor de acest fel din România, stau acasă şi nu fac nimic de cât să-şi plângă de milă, poate să pară destul de simplu.

Noi luăm viaţa aşa cum este fără să ne focusăm prea mult că vai am o dizabilitate ce mă fac. Există o situaţie pe care o luăm ca atare şi ne facem cum se zice „filmul„ aşa cum ne place şi cum vrem.

Dorim să obţinem de la viaţă cât mai multe beneficii şi pentru asta muncim şi dăm din coate. Eu nu cred în minuni şi nu am auzit de magii precum că stăteam acasă, nu făceam nimic şi dintr-o dată a venit o zână şi mi-a dat şi bani, şi casă şi alte prăjituri ale vieţii  doar pentru faptul că eu sunt mai special. Treaba asta referitoare  la persoanele cu dizabilităţi cum că sunt dependenţi de cei din jur fiincă ei sunt mai speciali, este un act de terorism la adresa acestor persoane. Ei o iau la propriu şi cer tratamente speciale în orice situaţie şi împrejurare. Oamenii de multe ori oferă favoruri şi mici atenţii şi nu mă refer la ceva material neapărat, doar din bun simţ  şi din o bună educaţie. Persoanele cu dizabilităţi de multe ori sunt tentate să facă abuz de acest lucru, din păcate.

Eu nu obosesc să repet în continuu „Eşti special? Cu ce  anume? Dizabilitatea e o situaţie sau o condiţie fizică! Nu e un merit sau un titlu. Vrei să arăţi că eşti special, o poţi face prin exemple care motivează şi arată că se poate orice şi orice ar fi.

 

L.M. : –  Care ar fi cele mai importante proiecte realizate în cadrul Asociaţiei pentru Integrarea Persoanelor cu Deficienţe, înfiinţată de dumneavoastră în 2010 ?

A.S. : – În cadrul asociaţiei nu pot zice că au fost proiecte mai importante sau mai puţin importante. Toate şi au avut un rost şi au fost făcute la anumite etape de dezvoltare a asociaţiei şi bazate pe anumite realităţi existente atunci sau încă existente. Totuşi s-au schimbat lucruri în urma acestor proiecte şi ştiu că nu au fost eforturi în zadar. Dacă ar fi să povestesc despre proiecte, ar dura foarte mult şi aş plictisi cititorii, dar cei curioşi ar putea să descopere ce am realizat pe site-ul nostru www.aipd.eu

 

L.M. : –  Dar pe plan personal şi artistic, ce proiecte doriţi să finalizaţi în viitor?

A.S. : – Pe plan personal mă strădui să construiesc în continuu o familie trainică şi sănătoasă spiritual şi sentimental.

Cu planul artistic însă deocamdată rămân prestaţiile ocazionale. Nu este o prioritate acum. Mi-aş dori pe viitor să pot să-mi fac acasă o sală izolată fonic în care aş putea să mă retrag când voi simţi nevoia şi să mai cânt din când în când.

 

L.M. : –  Mulţumesc pentru interviu!

A.S. : – Mulţumesc şi eu

 

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole