„ZECE DE ZECE”, o carte de nota ZECE editată de jurnalistul ieşean DAN TEODORESCU!

  Luni, 12 noiembrie 2018, Salonul Moldova din cadrul Hotelului Moldova din Iaşi – România a găzduit lansarea cărţii „ZECE DE ZECE”, de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu. Este a...
Viena

 

Luni, 12 noiembrie 2018, Salonul Moldova din cadrul Hotelului Moldova din Iaşi – România a găzduit lansarea cărţii „ZECE DE ZECE”, de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu. Este a 14-a carte editată în ultimii trei ani de Dan Teodorescu şi al 16-lea volum de mare întindere, deoarece două cărţi au avut câte două volume fiecare.

În faţa unei numeroase asistenţe, deschiderea a fost făcută de autorul cărţii, Dan Teodorescu, care a menţionat: „Vă mulţumesc pentru prezenţă, mă onorează prezenţa în sală a numeroşilor scriitori şi jurnalişti ieşeni, a publicului larg, dar şi a sportivilor de la Clubul CFR Iaşi şi a foştilor rugbyşti de la Poli Agro Iaşi. Cartea mea de acum este un volum de sport şi cultură, dedicat Centenarului Marii Uniri. În carte găsim numeroase evenimente culturale din România, Germania, Italia, Franţa, Republica Moldova şi Israel, la majoritatea dintre ele participând personal, La secţiunea sportivă a cărţii mă refer la fotbal, tenis, raliuri şi nu numai. Prezint în carte şi patru portrete de fotbalişti şi antrenori de nivel internaţional, care acum ne privesc din alte astre, dar pe care nu-i putem uita, deoarece ei au fost alături de noi, pe Terra, mulţi ani. Şi mă refer la Coco Deleanu, Miţu Dănilă, Nelu Nunweiller III şi Justin Şerban. Când am spus ZECE DE ZECE m-am referit şi la faptul că 10 x 10 = 100 ani de Centenar, dar şi la faptul că în viaţa mea am întâlnit mulţi oameni de nota ZECE! Pe 12 noiembrie, deci astăzi, Nadia Comăneci împlineşte frumoasa vârstă de 57 ani, iar ea, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a cucerit gimnastica mondială cu şapte note de ZECE. Au fost primele note de ZECE din istoria gimnasticii mondiale! Tot pe 12 noiembrie, deci tot astăzi, dar în urmă cu 141 ani, dramaturgul nemuritor Ion Luca Caragiale a prezentat la un banchet al <<Junimii>> piesa O noapte furtunoasă, o altă faptă de nota ZECE. Deci, în total, sunt opt de ZECE, până acum. Şi mai trebuie doi de ZECE, iar cei doi oameni de ZECE sunt aici în sală, alături de noi. Daţi-mi voie să-i prezint în continuare pe domnii Cătălin Urtoi şi Ionel Apostol, liderii Mişcării Civice <<Împreună pentru A8>>, care s-au luptat pentru ca noi, ieşenii şi moldovenii, să avem autostrada A 8: Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş. Şi un prim pas a fost făcut recent, la Bucureşti, Parlamentul României votând legea în acest caz. Le dăm cuvântul în continuare şi îi aplaudăm pentru reuşită!”.

În cele ce au urmat, Cătălin Urtoi şi Ionel Apostol au detaliat în faţa publicului demersurile făcute până acum în punerea pe tapet a legii autostrăzii A8, cu speranţa ca în următorii ani acest lucru să fie transpus şi în practică, pentru ca regiunea Moldova să nu mai rămână în izolare în propria ţară şi în Europa.

În cadrul unui spectacol artistic de nivel înalt, în două „reprize”, cartea ZECE DE ZECE a fost prezentată de scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă, Mihai Caba, Sorin Cotlarciuc, Vasile Larco, respectiv Vasile Diacon, Corina Matei-Gherman, Victor Iosif şi Calistrat Robu, cu multe cuvinte de apreciere şi la adresa autorului, Dan Teodorescu.
În cadrul spectacolui muzical-artistic din cadrul lansării cărţii mai sus menţionate putem detalia următoarele repere:
– Muzică populară cu Rodica Ioniţă-Grosu şi Karla Ursu.
– Muzică uşoară de elevii Elena Costăchescu, Nicola Luchian, Ana Maria Andrian şi Abou Ainain Sammy (de la Palatul Copiilor Iaşi – clasa prof. Anca Apetroaiei).
– Recital de poezie şi epigrame cu membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi: Mihai Batog-Bujeniţă (directorul ALPI), Doina Toma, Angela Pistol, Rodica Ioniţă-Grosu, Corina Matei-Gherman, Mihai Caba, Vasile Larco, Nicu Stancu şi Emil Gnatenco (într-un reuşit recital actoricesc).
– Recital de vioară cu Grupul Violină: Profesoarele Nina Munteanu şi Petronela-Gabriela Dîrţu, alături de elevele Luci Ioniţă şi Theona Glodeanu (clasa a IX-a), de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
– Recital la vioară cu solista Ştefania Turcu (clasa a VII-a), de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
– Recital folcloric oferit de Ansamblul de Dansuri Populare „Mugurelul” (instructor: Cătălin Hiliţanu), cu studenţii de la

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Solistă de muzică populară: Mădălina Elena Andrei.
– Recital folcloric cu solista de muzică populară Mariana Căueşteanu-Răciulă – „Vocea Diasporei”, venită din Italia.

– Recital de muzică franţuzească şi şansonete celebre cu prof. univ. dr. Nina Cuciuc.
– Recital de muzică folk cu canautorul Adi Gegiuc.
A urmat prezentarea TORTULUI „CENTENAR 100 – ZECE DE ZECE”, oferit celor prezenţi de jurnalistul Dan Teodorescu, în jurul căruia, înainte de servirea lui, s-a cântat „Mulţi Ani Trăiască – România!” şi „Noi suntem români!”.
Autorul Dan Teodorescu a oferit şi o sesiune de autografe celor prezenţi.

Moderatorii evenimentului au fost Dan Teodorescu şi Mihai Batog-Bujeniţă.

Cei care şi-au adus contribuţia la spectacolul cultural de luni seara, de la Hotelul Moldova din Iaşi, au primit din partea publicaţiei SPORT FAN CLUB – DAN TEODORESCU, diplome de excelenţă, oferite celor în cauză de elevii Karla Ursu (9 ani), Silviu Teodorescu (11 ani) şi Gabriel Teodorescu (9 ani).

Organizatorii evenimentului au fost: Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi, Liga Scriitorilor din România – Filiala Iaşi-Moldova, Cenaclul „George Topîrceanu” Iaşi, Uniunea Creatorilor de Artă – Sucursala Iaşi şi Unita Turism – Hotelul Moldova Iaşi.
Partenerii media au fost: Publicaţia SPORT FAN CLUB – DAN TEODORESCU, Agenţia de Presă „Aşii Români” şi ziarul Vocea Ta (ambele cu sediul central la Nürnberg – Germania), publicaţia „Mioriţa USA” (cu sediul la Sacramento – California, SUA).
La pupitrul tehnic al manifestării s-au aflat Culiţă Păduraru, Nicolae Petcu şi Ciprian Ursu, iar în postura de fotoreporteri-operatori video au fost pe baricade Mihai Chelaru, Marian Stănescu, Ioan Vârlan şi Calistrat Robu.

(REDACŢIA)

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole