Imnuri închinate rândunicii și berzei, doi dintre adorabilii și temerarii vestitori ai primăverii:

Rândunica Săgeată vie-n zbor pieziș e rândunica avântată, fulg de suiș și coborâș topit în cânt e altădată. Ce bucurie când revine la cuibul cu migală construit, semn clar...
Viena

Rândunica

Săgeată vie-n zbor pieziș

e rândunica avântată,

fulg de suiș și coborâș

topit în cânt e altădată.

Ce bucurie când revine

la cuibul cu migală construit,

semn clar că firea aparține

elanului spre înnoit.

M-am întrebat de-atâtea ori

și-ncă răspuns n-am dibuit:

de unde-acei tainici fiori

ce-mpinge la călătorit

norodul vestitoarelor?

De unde-apoi marea-nzestrare

în stabilirea rutelor

spre-același cuib din larga zare?

Nu știm și nici că ni-i sortit

în taina tainelor s-ajungem,

căci drumul spre esență-i zăvorât

când inimile ni le-nchidem.

De-aceea, mică rândunică,

în inimă eu te-aș cuprinde,

ca să mă-nveți cum scapi de frică,

furtuna mării când te prinde.

De-asemeni, cântul să mă-nveți,

cum faci când dorul te îndeamnă,

deși închisă-i greu să te răsfeți,

c-ăst cuib tot temniță se cheamă.

Barza

Statuie caldă-ntr-un picior,

barza-și trimite-n zări melancolia

din înălțimea cuibului

și-așteaptă răbdătoare

întoarcerea bărzoiului

plecat la vănătoare de brotaci.

Nu-și face griji de ordin conjugal,

știindu-și soțul tandru și fidel

(o mângâie ades cu ciocul lui de fier

și hrana-n plisc i-o vâră el),

ci doar visează

și-n vis ea vede mări nemărginite

urmate de pustiuri parcă infinite,

pe care an de an cu stolul le străbate,

atât la dus cât și la-ntors

când ceasul bate.

Se vede-apoi pe ea gingașă și naivă,

la primul zbor pornit cam în derivă,

când toamna rece le-a pornit din urmă

cu vânturi iuți ce răsuflarea-ți curmă.

Sleit-atunci, în mare s-ar fi prăbușit

de-n stol, pe alte aripi, ea nu s-ar fi proptit…

Își vede puii ce-or ieși din ouă

și stolul întărit cu vrere nouă,

de-a duce mai departe ce fost-a hotărât

de Cel ce la-nceputuri pe toate le-a făcut.

Dar când, de mult alean, pornită e să plângă,

cu prada-n cioc bărzoiul visarea îi alungă;

căci mult mai important e în prezent a face,

decât regrete vane ce-n veci se vor petrece…

            Sighetu Marmației                                                   George  PETROVAI

Viena
Categorii
Cultură
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole