Înnoirea omului sau cunoaşterea lui Dumnezeu azi

Cuvânt de îmbărbătare sufletească –             Vremurile pe care le traversăm ne fac să conştientizăm, clipă de clipă, realismul cuvintelor Mântuitorului Hristos iată, Eu stau la uşă şi bat...
Viena
  • Cuvânt de îmbărbătare sufletească –

            Vremurile pe care le traversăm ne fac să conştientizăm, clipă de clipă, realismul cuvintelor Mântuitorului Hristos iată, Eu stau la uşă şi bat (Apocalipsă 3, 20), dar şi a chemării Sale asidue veniţi la Mine toţi cei împovăraţi şi osteniţi, şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Pornind de la aceste îndemnuri hristice, în cele ce urmează, voi încerca să arăt importanţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, dar şi care sunt modalităţile principale de cunoaştere, în formă personală sau didactică.

            Înnoirea omului în creştinism este o temă ce ţine de însăşi începuturile acestuia. Iisus Hristos, în convorbirea cu Nicodim (Ioan 3, 3-5), sublinia importanţa renaşterii omului sau a naşterii de sus, din apă şi Duh ca o condiţie sine qua non a intrării în împărăţia lui Dumnezeu. Despre o renaştere prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt vorbeşte şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Tit (3, 5). El foloseşte termenul în sensul unei renaşteri spirituale, a unei renunţări totale şi definitive la tot ceea ce reprezintă trecutul ce aminteşte de păcat. Suntem renăscuţi prin cuvântul lui Dumnezeu (I Petru 23) şi prin intermediul Duhului Sfânt, care exclud păcatul (I Ioan 3, 9; 5, 18) şi am devenit cetăţeni ai cerului, care s-a deschis pentru noi prin Iisus Hristos (Filipeni 3, 20; Evrei 12, 22). Înnoirea omului este, de asemenea, o deschidere a cugetului spre Dumnezeu (I Petru 3, 21) şi o îmbrăcare în veşmântul lui Hristos (Galateni 3, 27). Palingenesia[1], căci despre ea vorbim, este mereu activată de dorinţa noastră de îmbunătăţire spirituală, de tendinţa noastră spre a ne îndumnezei. Procesul înnoirii zilnice marchează dinamica înnoirii interioare, omul cel nou lucrând în virtutea noii sale chemări. Din perspectiva înnoirii, lumea apare omului într-o nouă viziune, primind un sens nou. Viaţa omului celui nou este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3, 3), el fiind obligat să se lepede de patimi şi să se înnoiască zilnic. Pocăinţa şi părerea de rău sunt două modalităţi de metamorfozare continuă, pentru că „metanoia” pune în lumină conştiinţa prezenţei răului, exprimat prin săvârşirea păcatului, devenind astfel şi o sursă de descoperire a Dumnezeului celui viu (II Corinteni 6, 16). Taina Mărturisirii – un alt mod de cunoaştere a lui Dumnezeu – oferă omului, prin darul Duhului Sfânt, iertarea păcatelor, ea devenind, totodată, şi mijloc de schimbare a gândului. Dialogul dintre credincios şi duhovnic în timpul spovedaniei este unul liber, sincer asupra vieţii spirituale, al cărui efect este tocmai înnoirea omului. Harul împărtăşit prin această Taină, şi iertarea păcatelor, trebuie privite în perspectiva vieţii celei noi, a înnoirii neîncetate la care e chemat fiecare om în parte.

            Şi totuşi, în demersul omului de a se înnoi şi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu precum este, mai are nevoie de ceva. Acel „ceva” este numit în teologie epectază. Epectaza înseamnă efortul sufletului întins, îndreptat, îndeosebi, către ceva invizibil, fortându-se să sesizeze esenţa divină. (…) Aceasta este epectaza: veşnica înaintare în cunoaşterea lui Dumnezeu, în intimitatea personală a vieţii Sfintei Treimi, întinderea sufletului către Dumnezeu, nu ca o călătorie, ci ca un răspuns la o chemare pentru care s-a pregătit toată viaţa. De aceea, epectaza a fost percepută ca esenţa însăşi a vieţii spirituale. Epectaza oferă (…) plinirea comuniunii omului cu Dumnezeu, dar şi plinirea omului în Dumnezeu prin conturarea reală, în veşnicie, a chipului în asemănare”.[2]   

            Indiferent de realitatea dualistă pe care o travesează (rău – bine, tristeţe – bucurie, boală – sănătate, moarte – viaţă, etc.), omul – de ieri, de azi, de mâine –, găseşte în cuvântul Scripturii – Mitropolitul Andrei Şaguna numeşte, în mod particular, Biblia de la Bucureşti din 1688 „uşă … de intrare în câmpul ceresc al dumnezeieştilor învăţături” –, leacul care alină, tămăduieşte şi înnobilează orice suflet zbuciumat, şi totodată însetat de adevăr. „Drogurile, stupefiantele, alcoolul, viteza, zgomotul, poluarea de orice natură sunt consecinţe ale unei greşite întrebuinţări a civilizaţiei moderne şi a libertăţii, ele constituie patimi şi urmări ale acestora, care stăpânesc şi viciază pe omul modern…. Sfântul Iacob sfătuia pe ascultătorii săi: Faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă (Iacob 1, 22). Misiunea noastră este deci de a ne face împlinitori ai cuvântului ascultat, de a da dovadă că harul şi cuvântul lui Dumnezeu au rodit în sufletele noastre, le-au transformat, înnoindu-le. Împlinirea cuvântului este dovada cea mai covingătoare că înnoirea noastră a început să dea roade, că ea a devenit responsabilă”.[3]

            Pentru a participa parcă activ la înnoirea omului, dar şi la suferinţa lui cauzată de închistarea sa mentală şi duhovnicească, depăşind bariera timpului, prin cuvintele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur ne grăieşte motivaţional: „Arată lui Pavel (n.n. Apostolul) sufletul tău bolnav! Adu în casa ta pe Matei! Aşează-te lângă Ioan! Ascultă de la ei ce trebuie să facă un bolnav ca tine! Ei îţi vor spune negreşit şi nu vor ţine tăinuite sfaturile lor. Ei n-au murit, ci trăiesc şi grăiesc”.[4], el gândindu-se, desigur, că Hristos Însuşi este apă curgătoare în care Apostolii şi-au găsit izvorul cuvântului.

            Închei prin cuvântul liniştitor şi tămăduitor al Mântuitorului: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc (Matei 5, 17) fiindcă, conchide Împăratul veacurilor: Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă! (Ioan 6, 63).

            Să judecăm şi să împlinim!  

Pr. Constantin Purcaru

Parohia Ortodoxă Română Uioara de Jos II  


[1] Pr. Dr. Mircea Basarab, Înnoirea omului în concepţia ortodoxă, în „Mitropolia Banatului”, nr. 1-2, I,anuarie – Februarie, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, anul XXXIV, 1984, p. 37: palingenesia este „naşterea din nou sau restaurarea a ceea ce este degradat sau un nou început la care se hotărăşte omul fără a fi obligat sau influienţat din exterior”.

[2] Pr. Drd. Neculai Dorneanu, Învăţătura despre epectază la Sfântul Grigorie de Nyssa în „Teologie şi Viaţă”, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, anul XII, nr. 5-8, Mai – August, 2002, pp. 71-72. 

[3] Pr. Dr. Mircea Basarab, op. cit., p. 45.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei, omilia LXXIV, IV”, Scrieri, partea a treia, în vol. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, traducere, introducere, indice şi note de Pr. D. Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 844.

Viena
Categorii
Religie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole