TOAMNA NU SE NUMĂRĂ BOBOCII

de Mihai Tudor Toţi îmbătrânim. Unii repede şi uşor, alţii încet şi greu. Face parte din ciclul vieţii, este natura noastră umană de a fi. Nu suntem zei sau...
Viena

de Mihai Tudor

Toţi îmbătrânim. Unii repede şi uşor, alţii încet şi greu. Face parte din ciclul vieţii, este natura noastră umană de a fi. Nu suntem zei sau eroi tragici moderni ca Dorian Gray ci muritori imperfecţi, nefericiţi şi veşnic nemulţumiţi.

Putem totuşi să ne întrebăm de ce atât de repede, de ce trebuie să suferim sau cât o să mai suportăm. Doar timpul nemilos şi crud ne poate răspunde, chiar dacă niciodată aşa cum am dori.

Bătrîneţea se trăieşte în funcţie de individ, de temperamentul şi firea fiecăruia. Câteodată anii au atingerea unui fulg şi mângâierea brizei târzii de seară. Altădată aduc ploi torenţiale cu tunete şi trăsnete cumplite. Cea mai grea este însă aşteptarea, conştientizarea faptului că nu mai eşti cum şi ce ai fost, renunţarea la visele şi universul pe care ţi le-ai creat cândva.

Despărţirea de trecut depinde de realizările şi împlinirile avute în viaţă, de ceea ce ai lăsat sau nu în urmă. O familie numeroasă şi unită, prezenţa persoanei iubite şi dragi alături de tine, un ideal profesional încununat de succes, înseamnă de multe ori raţiunea de a fi şi îţi dăruiesc curajul, puterea şi bucuria de a înfrunta viaţa.

Se spune despre bătrâni că plictisesc şi enervează, se mişcă lent şi uită de multe ori ce fac. Este adevărat. Să nu uităm însă farmecul pe care îl degajă, răbdarea, liniştea sau împăcarea de sine râvnite deseori de cei mai tineri.

Îmi imaginez cum trebuie să se simtă când îşi încheie activitatea. Şi-au îndeplinit menirea fiecărui om în caruselul numit evoluţie şi perpetuare, trezindu-se apoi brusc singuri, ca într-o gară pustie plină de călători stingheri. Au nevoie de dragostea, căldura şi înţelegerea pe care au încercat la rândul lor să le ofere.

Dragostea are însă secretele şi misterele sale unice, particulare, nedesluşite vreodată şi prea puţin cunoscute.

Mulţi bătrâni sunt neglijaţi, ba chiar abandonaţi de copiii lor, plânsetele şi bocetele lor îndurerate nefiind auzite decât de azilurile statului, mizere şi reci. Pensiile mici şi viaţa aspră le răpesc şi puţina linişte rămasă. Uitarea se aşterne totdeauna atunci când pândesc tentaţiile sau se trezeşte sărăcia. Cu timpul durerea se transformă în resemnare şi obişnuinţă. Implacabilul drum al vieţii îşi urmează neobosit mersul fără a le da răgazul să privească înapoi.

Statele dezvoltate ştiu să respecte şi să preţuiască bătrâneţea acordându-i financiar şi organizatoric tihna şi confortul dorite.

Comparaţia devine periculoasă şi mă deprimă; încep să-i pierd sensul, gândurile tulburate împrăştiindu-se tumultuos din mintea-mi înfierbântată.

Realitatea din jurul nostru este cu totul alta, în culori dintre cele mai sumbre.

Ocrotindu-i ne acordăm nouă înşine o şansă în viitor. Viitorul nostru, al tuturor.

Viena
Categorii
Diverse
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole