10 motive: De ce m-am oprit din „a ajuta”

Mare mi-a fost bucuria să contabilizez după mai bine de 18 ani de cunoscut oameni din toate tradițiile și civilizațiile, că fiecare dintre ei are nivelul, gradul și șirul...
Viena

Psiholog Alexandru Pleșea

Mare mi-a fost bucuria să contabilizez după mai bine de 18 ani de cunoscut oameni din toate tradițiile și civilizațiile, că fiecare dintre ei are nivelul, gradul și șirul de evenimente care i-ar conduce spre ceea ce merită ei să ajungă, complet independent față de ce îmi doresc eu pentru ei.

După această contabilitate primară, anul acesta, în 2021, am decis hotărât și fără niciun fel de milă, să nu mai ajut pe cineva. Singura condiție pe care o păstrez ca pod între A Ajuta și A nu Ajuta este ca cel care are nevoie, să ceară și să fie pregătit să fie ajutat.

În acest timp sacru și introspectiv, mi-am dat seama cât timp prețios am oferit celor care urmăreau profitul lor general efemer și complet atașat de ceva nemuncit prin munca lor proprie asiduă.
Mi-am permis să opresc acest fel de interacțiune, pentru că pe lângă energia oferită, pe care o dăruiam mai ceva ca pe un tort făcut din cele mai bune ingrediente, eram gata pregătit să dau cele mai prețioase lucruri din viața mea: timpul, resursele și ce am dobândit prin lungi și monumentale experiențe.

Astfel, mi-am dat seamă că ei nu făcut eforturile și căutările mele, nu au investit pe măsură și nici nu au experimentat drumul spre ceva ce le poate fi prețios mai presus decât lumea materială.

Totuși, mi-am păstrat bunul simț universal valabil, rar și fondat pe principiile legilor cosmice, a ceea ce se numește: „să faci altuia ce vrei ca el să-ți facă ție”.

După aceste tainice cugetări, până acum nu le-am putut verbaliza spre cei apropiați mie pentru că nu eram pe deplin cert de ceea ce am făcut în acest demers.

Însă astăzi, datorită unor evenimente realizatoare de o bucurie asemenea păsărilor cerului care găsesc hrană după mult timp de căutări, așa și eu, îmi manifest aici pentru tine rezultatele, și nu pentru a dovedi ceva, cuiva, ci pentru a rândui ce înseamnă ajutorul prin aceste 10 cugetări pe care le-am verificat.

Dacă nu observ și nu știu nivelul altuia de cunoaștere, orice ajutor aș oferi fără acestea, produc pagubă în drumul verificărilor omului. Va ajunge să imite fără să verifice. Va deveni un imitator de rang înalt.
Dacă doar cere și nu practică, este un alt mincinos care produce vibrații de vanitate.
Dacă are biblioteci întregi citite, vorbește la mulțime prin arta retoricii și tot se împiedică de colțul mesei, orice îi spui spre ajutor, nu va face decât să râdă de tine.
Orice semințe ai planta spre bunul mers al celor dragi ție, amintește-ți că ține de ei să ude, fertilizeze și să dea lumină creșterii lor.
Dacă omul pe care vrei să-l ajuți, nu a ajuns încă la vreo suferință sau durere, atunci ajutorul tău nu va fi evaluat la întreaga lui potențialitate de ajutor spre schimbare.
Dacă doar face pe curiosul și se dă mare cu ce a aflat de la tine, atunci stricăciunea a început din neatenția ta.
Pentru acela care doar dă din cap ca aprobare sau se face non-verbal că înțelege, dar mintea îi este încețoșată cu lucruri din trecut sau probabilități viitoare, atunci tu vei pierde viitoarea încredere pe care o poți obține de la el.
Cel care nu plătește în vreun fel pentru cea ce primește, prin muncă, efort, suferință, bani sau schimb, atunci cel care a primit nu e demn de lucrurile primite, iar cel care le-a oferit, a pierdut timpul.
Dacă oferi ajutorul, nu aștepta nimic de la cineva. Puțini îl vor valorifica, iar cei mulți îl vor ignora, iar tu vei realiza cum vei segmenta pe cei cărora îl vei dărui cumva. Pam-pam!
Ajutorul se oferă celor care vor ajunge în locul tău și tu vei putea ajunge în locul celor de la care primești.
După aceste înțelegeri ale modului în care „A Ajuta” devine pertinent unui om care e dispus să pună umărul pentru alții, am realizat că am puțini oameni cărora le voi acorda mai departe ce este prețios și folositor nivelului și meritelor fiecăruia.

Din cauza observării complet obiective a acestor 10 motive, mă voi îndupleca, prin segmentare drastică a celor care au interacțiune de vreun fel cu mine.

Rămâi cu bine!
Psiholog Alexandru Pleșea

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole