30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune

 30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune de Mihai Tudor Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Nu mi-am...
Viena

 30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune de Mihai Tudor

Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Nu mi-am propus în lucrarea următoare să detaliez ce s-a întâmplat în toată această perioadă, ci să încerc să explic cum a evoluat societatea românească, dacă se putea face mai mult pentru dezvoltarea democrației, astatului de drept și pentru prosperitatea locuitorilor acestei țări și unde am ajuns după chinuitorul parcurs traversat.

Din capul locului pot afirma cu toată convingerea că s-au făcut progrese evidente față de perioada național-comunistă, deși sunt mulți concetățeni care regretă și sunt nostalgici după „epoca de aur”. Societatea este în continuare bântuită de trecutul dureros, iar în privința mentalității mă tem că românii au un tipar de gândire și de comportament care exprimă încă tare și răni netratate și necicatrizate.

Fiind o țară în mare parte înapoiată, săracă, coruptă, necivilizată și neemancipată, cu o natalitate prăbușită datorită emigrării și a sporului naturalnegativ, drumul spre stabilitate economică, maturitate politică și împlinire socială pare acum compromis. Problemele sunt numeroase, acute și grave, dar nu sunt privite cu competență și responsabilitate de cei îndrituiți să le rezolve. Ele au fost pe larg amintite și explicate în alte lucrări ale autorului.

Realizările semnificative ale politicii autohtone au fost intrarea înorganismele europene și internaționale, reluându-se tradiția istorică departicipare la edificarea lumii întreruptă atât de brutal de comuniști și care aînsemnat decenii întregi de izolare și marginalizare.

Nici acum rolul României pe scena politică internațională nu este așa cum l-ar merita și l-am moștenit de la înaintași, respectul, încrederea și prestigiulțării pierzându-se în timp printr-o evoluție inconstantă, neserioasă și superficialăfață de angajamentele luate și mai ales duplicitară în raport cu partenerii externi.

La întrebarea dacă se putea face mai mult în această bulibășeală numită de unii și de alții „democrație originală” sau „capitalism de cumetrie”, răspunsulnu poate fi decât afirmativ. În pofida progreselor economice, a înființăriiinstituțiilor democratice, a dezvoltării vieții politice și sociale și a încercărilortimide de desprindere și mai ales de condamnare a trecutului comunist, s-a făcutprea puțin pentru speranțele, așteptările și dorințele unui popor mândru cândvade originea și bogățiile sale, și care astăzi este bulversat și scindat social și nu îșipoate reveni din criza profundă a neputinței și lipsei de viziune a clasei politicedecidente.Page 1 of 5
30 de ani de democrație – nepuțință și lipsă deviziune2020.

Instituțiile statului sunt măcinate de corupție și nepotism și suferă, la fel ca întreaga societate, de lipsa de promovare a valorii personale, a competenței șia criteriilor morale și de educație, promovările fiind făcute pe criterii politice, înfuncție de interesele partidului care conduce țara.

Trecutul comunist dictează întreaga desfășurare a societății. Fostele structuri ale Securității și cele din eșaloanele inferioare ale partidului comunistau preluat puterea pe fondul revoltei populației din anul 1989, eveniment plănuitși organizat anterior desfășurării violențelor produse. Aceste structuri s-au infiltrat în toate domeniile sociale, au avut banii, informațiile și experiența dinafa cerile statului socialist și au acaparat aparatul de stat căpușindu-l sub diferiteforme, dezvoltându-și astfel înfloritoarele afaceri personale și de grup șiproliferând la cote amețitoare corupția sufocantă.

Despre așa-zisele privatizări strategice din economie s-a vorbit mult, menționez doar patru exemple de privatizări frauduloase, vândute la prețurimult sub-evaluate, care stau mărturie corupției de la vârful statului: Petromin –fosta flotă comercială română – Klaveness Chartering, Petrom – OMV, Bancade Investiții – BRD Groupe Société Générale și Sidex Galați – fost ArcelorMittal, de anul trecut Liberty Steel, companie britanică din siderurgie controlatăde omul de afaceri indian Sanjeev Gupta. De altfel corupția la români este adâncînrădăcinată și va rămâne veșnic o rană deschisă într-un corp bolnav. Obiceiurile existente ieri la fel de mult ca cele de azi – șpaga, mita, atenția, „recomandarea”, – țin de culturi și civilizații străvechi lăsând urme definitorii înmentalul colectiv.

Personajele dubioase apărute, de multe ori needucate, imorale și inculte,încă au funcții importante în politica românească. Indiferent de partidul aflat laguvernare, aceste personaje au fost mereu în centrul atenției, primind funcții,avantaje și sinecuri și creându-se o adevărată rețea a corupției, o caracatiță aineficienței și sifonării banului public, care doar uneori a putut fi destructuratăde justiție.

Justiția nu este nici ea independentă în totalitate, politicul amestecându-seși reușind deseori să îi influențeze deciziile.

Amintesc că mulți politicieni români sunt șantajabili și se șantajează reciproc, putând fi oricând compromiși de colegii care apelează la informațiile deținute pentru a-i anihila. Este o constantă a felului cum s-a desfășurat politic aîn cei treizeci de ani de simulacru de democrație, și a mentalității politicienilor cum înțeleg să-și facă datoria față de țară și față de alegători.

Partidul social-democrat, continuatorul partidului comunist, a avut pentru cea mai mare perioadă puterea și este direct răspunzător pentru haosul șimarasmul în care se află țara. Este cel mai corupt partid, a avut și are cei maimulți membri condamnați penal și a acționat permanent ca o frână la încercărilede reformare și de modernizare întreprinse.

Un exemplu elocvent de conlucrare între generațiile acestui partid, exemplu specific de altfel pentru întreaga clasă politică, colaborare între elemente așa-zis conservatoare și altele mai tinere progresiste, dar care în realitate au avut aceleași metehne și mentalități, au fost tovarășul, pardondomnul Ion Iliescu, fost președinte al statului, și domnii Adrian Năstase, fost prim-ministru, și Victor Ponta, de asemenea fost prim-ministru și actualmente președintele unui partid de curând înființat aflat în Parlamentul României. Așa au trecut cei treizeci de ani de democrație românească!

Democrația și statul de drept fac pași modești și se impun greu într-o societate marcată de experiențele dictaturilor. Ele se află într-un stadiu incipient, fiecare lecție învățată fiind necesară și utilă, însă drumul este lung și plin depericole. Derapaje, vezi cultul personalității în guvernarea Năstase, și excesele naționalist-extremiste din guvernările atent supravegheate de baronul și infractorul Dragnea, fost președinte al Camerei Deputaților, guvernări ale aceluiași partid social-democrat, sunt oricând posibile și dovedesc fragilitateaunui stat insuficient de bine articulat în organizarea și funcționarea instituțiilor sale.

Condamnarea oficială a regimului comunist ca fiind ilegitim și criminaleste binevenită și îndelung așteptată, ea trebuie însă urmată și de acceptarea șiconștientizarea sa de către fiecare cetățean în parte. Acest lucru nu se poate realiza atâta timp cât nu există o lege care să sancționeze negarea lui. Doar așa desprinderea de trecut va fi completă iar viitorul se va putea înfățișa sigur șitrainic.

Având caracterul lucrului făcut de mântuială, orbecăind și improvizând la nesfârșit, experimentând soluții de moment fără o viziune unitară și o strategieclară și coerentă care să dea conținut și eficiență unei țări distruse de buldozerele comuniste, România s-a afundat în datorii și sărăcie și a amanetatviitorul generațiilor următoare.

Toate partidele care s-au înfruptat din bucatele statului, începând cu cel mai mare și mai corupt dintre ele, același partid social-democrat, s-au folosit și se folosesc de voturile asistaților sociali, adică un segment consistent al populației depinzând de sumele mizere de la bugetul statului alocate pentru a leda un mijloc de subzistență, în fapt ei fiind captivi și devenind dependenți de aceste sume pentru a putea supraviețui. La fel ca pensionarii și acest segmentreprezintă un bun instrument electoral, o masă de manevră pentru jocurile politicianiste ale unor oameni fără scrupule exploatându-i nemilos.

Tot statul învrăjbește și crează tensiuni între categoriile sociale, acordând beneficii și drepturi mai mari unora în defavoarea altora, încercând astfel să-și subordoneze categoriile vitale pentru prelungirea menținerii sale în posturile decomandă și control.

Soluțiile ar fi dezvoltarea reală a societății, însemnând investiții masive îninfrastuctura cea mai deficitară din Uniunea Europeană, practic relativneschimbată după epoca Ceaușescu, și crearea de noi locuri de muncă într-o economie în care să primeze competitivitatea și productivitatea muncii, și nu doar stimularea consumului intern ca până acum. Când spun infrastructură nu mă refer doar la autostrăzi, drumuri asfaltate, porturi, aeroporturi (aeroportul Henri Coandă din capitală este o rușine națională devenind mult prea neâncăpător pentru milioanele de vizitatori, în primul rând români, și necesitând urgent investiții în extinderea sa dar și în modernizarea căilor de rulare), poduri etc., ci și la lucrările de racordare la rețelele de apă și gaze – șase milioane de români încă nu au apă -, sau la cele pentru realizarea canalizării insuficiente.

Romii așa cum li se spune sau țiganii cum sunt cunoscuți din vechime reprezintă o altă categorie a asistaților sociali. Sunt și vor fi în viitor cel maitânăr segment al populației, cu o natalitate explozivă dar foarte săraci și exclușisocial, marea majoritate dintre ei neavând acces la condiții umane și civilizatede trai, la educație, sănătate și cultură (75% dintre romi abandonează școala până în clasa a VIII-a). Ar putea constitui, dacă investițiile de milioane de euro de la Banca Mondială și Uniunea Europeană pentru proiecte de integrare și incluziune socială nu s-ar risipi fără a le schimba viața și a ajunge efectiv la satisfacerea nevoilor lor, și dacă din pasivi social, adică o povară pentru societate, ar ajunge un rezervor de forță de muncă activ și ar putea contribui la bugetul de stat fiind adăugați cândva la plata sistemului de pensii, care conform specialiștilor se apropie de colaps nemaifiind capabil de susținerea lor pentru copiii și nepoții noștri.

Societatea românească se dovedește a fi extrem de intolerantă față de persoanele cu dizabilități. Fără o legislație adecvată și primind bani puțini de la autoritățile statului, fără a-și cunoaște ele însele puținele drepturi recunoscute legal, devin victime ale abuzurilor semenilor și nu de puține ori sunt exclusesocial. Copiii nu sunt primiți să învețe în școlile normale, iar adulții nu se pot angaja sau în cel mai fericit caz depind de angajatorii nemulțumiți și neânțelegători, care îi pot concedia după bunul plac. Familiile lor trebuie să lupte pentru recunoașterea drepturilor și integrarea lor în societate, lucruri care în țările dezvoltate fac obiectul strategiilor și planurilor de stimulare a energiilorși capacităților acestei categorii atât de greu încercată. Mentalitatea unei mari părți a populației de respingere și chiar umilire a acestor persoane, dovedește lipsa de educație, de dezvoltare și de civilizație a unei țări care se dorește modernă și europeană.

Numeroasele evenimente sângeroase, marcând existența unui stat viu, în plină transformare, căutându-și disperat identitatea proprie într-o lume globalizată cu frământări majore, cum ar fi așa-zisa revoluție, mineriadelerepetate sau conflictele diasporei cu organele represive ale statului de la București din 10 august 2018 au rămas până astăzi nesoluționate. În ciuda zbaterilor și ale insistențelor aproape eroice ale familiilor victimelor și ale unor persoane, mă refer aici la domnul Teodor Mărieș, președintele Asociației 21Decembrie 1989 din București, foarte cunoscut ca activist civic anticomunist,care a dat statul român în judecată la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg), demers în urma căruia statul român este obligat deprocurorii europeni să redeschidă dosarul revoluției din 1989 și să facă dreptatecetățenilor săi, dosarele în cauză trenează la nesfârșit prin tribunale, iar adevărul continuă să se lase așteptat.

Justiția este supusă presiunilor politicienilor, inculpații în aceste dosare, nume binecunoscute din politica românească post-decembristă ca Ion Iliescu, Petre Roman (fost prim-ministru), Virgil Măgureanu (fost director al ServiciuluiRomân de Informații), Gelu Voican Voiculescu (fost viceprim-ministru, fost senator, fost ambasador al României în Tunisia și Maroc) și alții, trebuind să dispară fizic pentru ca poporul român să afle adevărul. Nu așa trebuie să secomporte o țară membră a Uniunii Europene în mileniul trei!

Nu am intrat ca țară în mileniul trei, mimăm democrația, statul de dreptare carențe serioase, prosperitatea nu își poate face loc din cauza corupțieigeneralizate, iar în privința libertății, deși câștigată cu sânge, nu știm ceînseamnă cu adevărat și ne incomodează în atitudine și manifestări.

Aici am ajuns! O biată colonie occidentală menită să asigure forță demuncă cândva bine calificată și să servească ca piață de desfacere. Dacă ne vomresemna cu acest statut sau vom munci și vom lupta pentru afirmarea demnității, a curajului și a identității naționale în lupta haotică și zbuciumată din prezent,rămâne să răspundă generațiile viitoare. Noi trebuie să le învățăm să își stabilească aspirațiile și să își asume responsabilitățile pe care nu am reușit să le atingem. Deziderat de care depinde însăși existența noastră!

 

Bibliografie:-diferite articole din enciclopedia Wikipedia.

Sinaia,19.08.2020

Viena
Categorii
DiasporaPoliticRomâniaUncategorized
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole