ALOCUȚIUNEA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI ÎN CADRUL CEREMONIEI ORGANIZATE CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII A 100 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA INSTITUTULUI NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ „CANTACUZINO”

„INSTITUTUL  A CONSTITUIT UN REPER PENTRU GENERAȚII ÎNTREGI ȘI A DEVENIT UN SIMBOL AL POTENȚIALULUI DE INOVARE AL ȚĂRII NOASTRE” Joi, 1 aprilie 2021, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a...
Viena

„INSTITUTUL [CANTACUZINO] A CONSTITUIT UN REPER PENTRU GENERAȚII ÎNTREGI ȘI A DEVENIT UN SIMBOL AL POTENȚIALULUI DE INOVARE AL ȚĂRII NOASTRE”

Joi, 1 aprilie 2021, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”:

 

Onorăm astăzi activitatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care, la 100 de ani de la înființare, rămâne un înalt reper al cercetării medicale românești. Este un moment de bilanț, de rememorare a istoriei, este o invitație la a discuta cu responsabilitate despre prezent, dar este și un moment pentru a privi cu încredere în viitor.

 

Prestigioasa dumneavoastră instituție își leagă începuturile de personalitatea ilustră a fondatorului său, profesorul Ion Cantacuzino, părintele școlii românești de imunologie și patologie experimentală.

 

De-a lungul timpului, în acest centru de excelență s-au format și s-au afirmat cercetători, profesori și adevărați creatori de școală medicală.

 

Institutul a constituit un reper pentru generații întregi și a devenit, astfel, un simbol al potențialului de inovare al țării noastre.

 

Prin calitatea rezultatelor obținute, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a intrat în circuitul mondial al marilor centre de cercetare, o performanță pentru care vă felicit.

 

Aniversarea de astăzi are loc în circumstanțe excepționale, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2.

 

Acest context global complicat este exemplul cel mai elocvent în ceea ce privește importanța strategică a activității dumneavoastră în demersurile de răspuns la amenințări sanitare, precum noul coronavirus.

 

Rolul Institutului „Cantacuzino” este, în această perioadă, unul fundamental și sunt impresionat de eforturile extraordinare, de dăruirea pe care atât echipa managerială, cât și personalul de aici le manifestă în aceste luni grele ale pandemiei și în susținerea campaniei de vaccinare.

 

Astăzi putem privi cu optimism către normalitate datorită eforturilor extraordinare ale cercetării medicale. Trebuie să le fim recunoscători celor care își dedică viața acestui domeniu și își pun întreaga experiență și cunoaștere în dezvoltarea de vaccinuri și tratamente pentru salvarea vieții oamenilor.

 

Avem, iată, la îndemână soluția care ne va permite să stopăm pandemia și să ne recăpătăm normalitatea care ne lipsește atât de mult. Se numește vaccin!

 

Virusul care ne-a afectat dramatic existența în ultimul an nu dispare prin violență și manifestări extremiste, ci prin imunizarea cât mai multor oameni cu vaccinuri eficiente.

 

În perioada imediat următoare vom primi un număr semnificativ de doze și astfel campania de vaccinare poate fi accelerată.

 

Mulți dintre noi au pierdut pe cineva drag, alții au suferit profund în urma infectării cu acest virus. Costurile sociale și economice au fost și continuă să fie uriașe. Putem însă să punem capăt acestei pandemii și îi îndemn pe români să aibă încredere în beneficiile imunizării și să meargă în număr cât mai mare la centrele de vaccinare.

 

Renumele de care beneficiază Institutul „Cantacuzino”, profesionalismul dumneavoastră, al celor care vă desfășurați activitatea aici, vă responsabilizează și vă conferă un rol esențial în consolidarea încrederii cetățenilor în vaccinare.

 

În semn de recunoaștere a valorii colectivului dumneavoastră de specialiști de elită ai medicinei românești și a contribuției Institutului „Cantacuzino” la dezvoltarea cercetării științifice medicale, astăzi, la aniversarea a 100 de ani de la înființare, am decorat această prestigioasă instituție cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer.

 

Vă felicit și transmit întregului personal urări de sănătate și putere de muncă, alături de întreaga mea considerație. La mulți ani!

 

Înregistrarea audio-video a alocuțiunii este disponibilă aici:  https://www.presidency.ro/ro/media/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-ceremoniei-organizate-cu-prilejul-sarbatoririi-a-100-de-ani-de-la-infiintarea-institutului-national-de-cercetare-dezvoltare-medico-militara-cantacuzino

 

Viena
Categorii
ActualitateRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole