Am tăcut şi am scris

Interviu cu Nicolae Suciu REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE Nicolae Suciu s-a născut la 16.12.1951, în comuna Viişoara, judeţul Mureş. A absolvit Liceul Teoretic Dumbrăveni (Sibiu), apoi Facultatea de Litere a Universităţii...
Viena
Nicolae Suciu

Interviu cu Nicolae Suciu

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

Nicolae Suciu s-a născut la 16.12.1951, în comuna Viişoara, judeţul Mureş. A absolvit Liceul Teoretic Dumbrăveni (Sibiu), apoi Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A fost profesor de limba şi literatura română şi limba latină la acelaşi liceu unde a condus atât cercul de teatru „Histrionii”, cât şi revista şcolară „Eutopia”. De asemenea, este preşedintele Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Dumbrăveni şi redactor-şef al revistei acestuia „Dumbrăveniul cultural”. A colaborat şi colaborează la reviste literare precum: „Euphorion” (Sibiu), „Viaţa Românească”, „Ramuri”, „Semne-Emia” (Deva), „Mişcarea literară”, „Hyperion”, „Astra Blăjeană”, „Prosaeculum” (Focşani) şi nu în ultimul rând, în revistele „Acasă” şi „Vatra Veche” (Tg. Mureş),, din al căror colegiu editorial face parte.

Este autorul următoarele volume:

Proză scurtă: „Ziguratul iubirii” (2011), „Povestind vei dobândi” (2018), „Un selfie pentru UE” (2019).

Roman: „Avatarii valetului de pică” (2012), „Fascinantul corn de vânătoare” (2013),  „Sindromul de exaltare în sud-estul noii Europe” (2016), „Sindromul de exaltare în sud-estul noii Europe” (2017).

Eseistică în volum: „Obsesia arhetipului”, ed. Alfa-napoca, 2012, „De la Pănade la Zăpadia (Cronici şi eseuri) ”, 2019.

Teatru: „De-a teatrul sau imaginează-ţi că trăieşti”, 2015, „O lume cu raita-n sus”, ediţie bilingvă, româno-franceză (2018).

Liliana Moldovan (L.M.) : – Asistăm în ultima vreme la subtile atentate împotriva valorilor culturii tradiţionale şi privim neputincioşi la sugrumarea limbii române cu tot felul de neologisme, cuvinte şi terminologii nefericite, folosite atât în mass-media cât şi în mediul online,. Credeţi că reîntoarcerea la lectură, la teatru şi muzica de calitate ar putea opri acest fenomen?

Nicolae Suciu (N.S.) : – Da, dar nu e suficient. În programa pentru  Testele Naţionale n-are ce căuta cultul exagerat pentru recunoaşterea stilului nonliterar şi nonfictiv (stil care, mai nou, umple cu mare nesimţire, până şi manualele de literatură). Cultul pentru stilul literar-beletristic care solicită imaginaţia (aşadar nu numai lectura), încurajat de şcoală evident,  ar trebui să nu aibă egal în manualele de limba/ literatura română. Numai jonglând cu sensul denotativ, cuvântul nu are cum să cucerească înalte culmi ale exprimării sufletului românesc, iar acesta, fără a sonda pluralitatea sensurilor cuvântului,  n-are cum să se ridice din nisipurile mişcătoare ale platitudinii.

L.M. : – Unul din volumele de proză pe care le-aţi publicat poartă titlul „Povestind vei dobândi”. Ce spun cărţile pe care le-aţi scris despre dumneavoastră şi ce satisfacţii aţi dobândit scriindu-le?

N.S. : – Cărţile mele sunt propriile-mi oglinzi sufleteşti (nu spun retrovizoare, ca să nu cad în pleonasm). Cine doreşte să-mi cunoască partea ascunsă a felului meu de a fi, va trebui să-mi citească operele de orice fel. Peste tot sunt eu. Chiar şi în cel mai neînsemnat personaj. Pe bună dreptate,  marele prozator german, Thomas Mann, revenit în localitatea natală Lubeck şi auzind cum se sfădesc concitadinii pentru a identifica ce locuitor real se ascunde în dosul fiecărui personaj al cărţilor lui, a precizat că în toate personajele sale, atât cele masculine, cât şi cele feminine, se ascunde o singură persoană reală: creatorul lor. Aceasta cu atât mai mult, cu cât  vorba Stagiritului (Aristotel), poetul nu înfăţişează acţiuni care au avut loc, ci lucruri care se pot/ puteau întâmpla, „în limita verosimilului şi a necesarului”. „Verosimilul” poate fi uşor explicat elevilor, la oră, dar „necesarul” mai puţin, deoarece, volens-nolens, intervine întrebarea: „Necesarul cărei lumi este vizat de artist?”

L.M. : – Aţi debutat cu proză scurtă, aţi trecut la roman şi apoi la teatru, care dintre aceste genuri literare vă este cel mai aproape?

N.S. : – Niciodată nu am cutezat să mă gândesc la proză, fără să trec prin teatru – oaza mea de fericire. Multe proze, chiar şi scene de roman, au primit mai întâi, botezul viziunii scenice. Eseistul Mihai Francisc Lorinczi, profesor în Sibiu, în cronicile lui referitoare la prozele mele, vine cu această remarcă. Spre exemplu, scena cu ciurda de rromi buluciţi în faţa primăriei, scandând: „Vrem si-criu! Vrem si-criu!”, de răsuna centru oraşului, a fost o găselniţă descoperită de mine într-o noapte de decembrie, pentru piesa de teatru intitulată în final, „Eurogroapa” (vezi volumul de teatru „De-a teatrul sau imaginează-ţi că trăieşti”, Ed. Alfa, Cluj-Napoca, 2015).

L.M. : – Aţi simţit vreodată presiunea foii albe de hârtie care stimulează şi oferă o infinită liberate de creaţie dar care poate, la fel de bine,  inhiba şi poate stinge izvorul inspiraţiei?

N.S. : –  E cea mai pertinentă întrebare pe care mi-o puneţi. Numai cel care poate să înfrângă „firida goală” a colii albe de hârtie se poate lăuda că a reuşit să treacă „Styxul” care îl poate duce spre sinele din Sine, dacă se poate spune aşa, spre a găsi cel puţin încă un Sine, mai ascuns, înconjurat de zidurile babiloniene greu de escaladat, ale eului lăuntric.

L.M. : – Cum s-au născut romanele şi volumele de proză scurtă pe care le-aţi publicat, ce anume v-a inspirat?

N.S. : – Multe, din răzbunare, vorba lui Emil Cioran. În loc să bat pe cineva sau să cert, am tăcut şi am scris.

L.M. : – Cât de important este, pentru succesul unei creaţii literare, alegerea titlului?

N.S. : –  În ceea ce priveşte finalizarea unei creaţii, căutarea titlului unei creaţii este cel mai greu pas posibil. Prea rar am pornit de la titlu spre conţinut. Ei bine, ca să mă pot concentra asupra titlului, pornesc în plimbare pe deal. Mai precis la grădina mea (aprox 1,50 ha), afară din oraş, foarte aproape, unde valea păşeşte în tandem cu dealul împădurit cu pin, cu fag, cu stejar, cu salcâm şi cu alun. Deconectarea în sine mă va conduce surprinzător, la conectarea pe care acasă n-aş găsi-o. La alegerea unuia din puzderia  de titluri. La alegerea unui nume potrivit, din puzderia de nume care-mi fulguiesc în acele momente, prin ţeastă.

L.M. : – La finalul interviului vă rog să daţi timpul înapoi şi să încercaţi să vă amintiţi care au fost personajele literare, autorii sau cărţile care v-au influenţat viaţa  sau, poate, v-au motivat să vă apucaţi de scris.

N.S. : – Anticii greco-latini (eu fiind zeci de ani, şi profesor de limba/literatura latină în liceu), apoi Dante, Boccaccio, Shakespeare, Rabelais, marii prozatori ruşi, mari dramaturgi ca: O Wilde, Samuel Beckett, Eugen Ionesco, Lucian Blaga, Marin Sorescu, marii prozatori români, mai cu seamă Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Marin Preda, D.R. Popescu, Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura, etc. şi, evident, frumoasele lor personaje. Şi totuşi, unde aş fi ajuns, dacă n-aş fi adormit, copil fiind, foarte aproape de personajele lui Ion Creangă (ca orice copil dornic de a călători cu gândul), desprinse din lecturile mamei mele, evident, până a învăţa eu însumi să citesc.

——————————————————-

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole