Amintiri cu Nichita Stănescu

Nu mi-a fost greu să-l găsesc pe Nichita Stănescu. Din Calea Victoriei, pe o străduţă ca o spărtură între blocuri, şi-apoi într-o curte de bloc. Nici nu-mi venea să...
Viena

Nicolae Băciuț

Nu mi-a fost greu să-l găsesc pe Nichita Stănescu. Din Calea Victoriei, pe o străduţă ca o spărtură între blocuri, şi-apoi într-o curte de bloc. Nici nu-mi venea să cred că deja am şi ajuns.

L-am salutat pe Gică, plopul intrat deja în circuitul public al notorietăţii. Era început de toamnă de an 1979, şi frunzele îi cădeau ca într-o despletire de păr al unei fete înalte, zvelte. Era plin pe jos de ele – îngălbenite, ruginite, după anotimpurile în care şi-au împărţit fâşâitul lor cu murmurele poetului, bătându-i în geamul apartamentului ca nişte degete firave de prunc.

Un bloc ca oricare altul, neverosimil ca loc al vieţuirii unui mare poet. Dintre-atâtea locuri în care a trăit prin Bucureşti, acesta a ajuns cel mai cunoscut.

Piaţa Amzei intrase în circuitul cultural. Toate drumurile multor poeţi duceau nu la Roma, ci în Piaţa Amzei, la numărul 9, scara C.

Am urcat scările, deşi era şi lift. Apartamentul 16, în care locuia Nichita, era la etajul IV. Am urcat ca într-o plutire. N-am sunat, am bătut la uşă, deschizându-mi Dora.

Poetul se mutase aici prin 1975, rupându-se de cea care a fost marea lui iubire, Gabriela Melinescu.

Dar Nichita nu putea să stea singur nici în insingurările sale. Şi din câte femei au trecut al casei prag, ca într-o Nuntă a Zamfirei, în care rolurile erau schimbate, desigur, cea mai dragă a fost aleasă. Dora, adusă de doi dintre optzeciştii care-l frecventau ades, Forin Iaru şi Ion Stratan, a tot venit şi-a plecat vreun an, şi-apoi n-a mai găsit drumul înapoi spre casa ei.

Nicolae Băciuț

A rămas cu Nichita, în casa lui, dar casă împreună, cu acte, şi-au făcut de-abia în 1982, după ce Nichita a divorţat legal de Doina Ciurea, care i-a fost soţie în acte două decenii, iar în realitate, doar ceva peste jumătate din acest timp.

N-am respectat cutuma. N-am dus cu mine nicio sticlă de votcă. Doar flori pentru Dora. Care le-a primit şi-a dispărut.

Am rămas doar noi, făcându-ne încălzirea, ca să putem da apoi drumul reportofonului, să înregistrăm dialogul pe care-l convenisem să-l realizăm pentru revista studenţească de cultură „Echinox”, unde eram redactor încă din primul an de facultate.

Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Părintele Nicolae Șincan

Cât am stat acolo, uşa nu s-a mai deschis, ca de obicei, pentru toată lumea.

Doar doi dintre cei care au bătut în uşă au primit acordul să intre: Maria Luiza Cristescu, a cărei tovărăşie Nichita n-o putea refuza, şi Mircea Raicopol, cel care se potrivea ca o mănuşă freneziei de numismat a lui Nichita, una din ultimele sale obsesii, făcându-l să se simtă mândru de monedele greci şi romane din colecţia sa.

Atmosfera sufrageriei lui Nichita mi-a părut mai degrabă misterioasă în semiumbra miezului de zi, când ajunsesm acolo. Nichita mi-a răspuns cu o voce scăzută întrebărilor mele, ca şi cum ar vorbi pentru sine, privirea lui parcă trecea prin mine. Ridica tonul doar atunci când se punea în dezacord cu provăcările mele interogative sau când vroia să accentueze o idee.

A fost ca într-un vis. A fost prima şi ultima dată când am fost acasă la Nichita, dar revăd totul ca într-un film.

Nu ştiu cum au perceput cei care-l vizitau frecvent pe Nichita, dar mie, atunci, locul mi-a părut ca un colţ de biserică, într-o strană.

După douăzeci de ani, în 2003, plopul Gică a plecat să se întâlnească cu Nichita. Îmbătrânise, îmbolnăvit de timp şi vremuri. După treizeci şi trei de ani însă, blocul din Piaţa Amzei nr. 9, e ca o proprietate a lui Nichita Stănescu, deşi doar o placă ţine să fie semn al trecerii celor opt ani de locatar al lui Nichita pe aici.

Nichita l-a scos din anonimat, l-a făcut celebru. E omul care a sfinţit locul.

Într-un fel, Nichita era ataşat de acest loc, pentru că, nu departe de ultima casă a lui Nichita, pe un bloc, vizavi de Teatrul „Ion Creangă”, e o placă cu menţiunea că acolo a fost casa în care a locuit Ioan Slavici, unde a fost găzduit şi Eminescu, în 1883, casă înghiţită de noile construcţii, cum şi blocul cu magazinul „Eva” a înghiţit casa în care a locuit Titu Maiorescu, unde Eminescu a citit, în 1882, Luceafărul său.

Blocul din Amzei nr. 9 va rămâne în istorie ca un bun cultural, proprietate a poeziei, „blocul lui Nichita”, cum îi spun cei mai mulţi.

NICOLAE BĂCIUŢ

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole