ARDEALUL, PĂMÂNT ROMÂNESC : Detractorii etnogenezei româneşti

Atât în regimul comunist, cât şi în cel postcomunist, complexul de superioritate al unor „maghiaromani” feroce, cu puţine excepţii (B. Bártók, A. Endre, J. Attila etc), şi-au manifestat obsesiile...
Viena

Costel Neacșu

Atât în regimul comunist, cât şi în cel postcomunist, complexul de superioritate al unor „maghiaromani” feroce, cu puţine excepţii (B. Bártók, A. Endre, J. Attila etc), şi-au manifestat obsesiile imperiale cu atâta încăpăţânare încât, nescăpând nici un moment să semene dispreţ şi ură între români şi maghiari, au invocat „dreptul” lor istoric, „milenar”, asupra pământului românilor ardeleni (locuit, zic ei, de o masă de români, inferior nativă, situată pe treapta cea mai de jos a popoarelor aşezate în Ungaria)! În denaturările lor, fără să le mai pese de mulţimea momentelor în care românii şi-au dorit eliberarea de sub „tutela” Ungariei (a nu se uita că, implicat în organizarea Principatului ardelean după bătălia de la Mohacs din 1526, guvernatorul Gheorghe Martinuzzi preciza într-o scrisoare din 1542: „de multă vreme se frământaseră ardelenii cu gândul să se desfacă de acest regat al Ungariei” etc), oficiali ai Ungariei şi extremişti maghiari din Ardeal şi-au „dat mâna”, cu precădere în plin secol XX, dar şi după, să atace în public etnogeneza românească şi să considere (fără nici un fel de dovezi) că strămoşii noştri s-au împământenit treptat în secolele XII-XIII, venind de pe undeva din Balcani, în Ardeal (spre exemplificare, în Manualul de Geografie din 1923 au spus că maghiarii sunt cei mai vechi locuitori din Ardeal, în Istoria naţiunii maghiare din 1931 precizau că „strămoşii noştrii… nu au găsit valahi (români – n.a.) în Ardeal”, iar în Prima istorie obiectivă a Transilvaniei din 1986, pur şi simplu, nu ne consideră nici urmaşi ai dacilor, nici ai romanilor)!
Şi acum, stimaţi cititori, vă prezint cronologic pe câţiva oficiali ai Ungariei (aparţinând unui popor migrator venit în Ardeal din stepele Asiei) ale căror teze, hungariste, au inflamat cancelariile marilor puteri şi au întreţinut o atmosferă de tensiune româno-maghiară în Ardeal: prim-ministrul Teleki Pál (vinovat de horthysm, în Ardeal) a pus în circulaţie teoriile false cu privire la cucerirea Transilvaniei de către unguri; prim-ministrul János Kádar a susţinut că tratatul de pace de la Trianon a fost impus de imperialişti (care au amputat astfel teritoriul Ungariei) şi a criticat faptul că preşedintele român Ceauşescu nu respectase deciziile luate de C.S.C.E la Helsinki (1970-1978); ambasadorul P. Szücs (cel care l-a impus pe maghiarul J. Fazekaş ca viceprim-ministru în Guvernul de la Bucureşti) l-a acuzat pe acelaşi Ceauşescu de „genocid cultural” (deşi nici un sat maghiar din Ardeal nu a fost distrus în programul de sistematizare, acesta i-a incitat pe etnicii maghiari, din Ardeal, să se revolte până când „sângele va curge pe străzi”; preşedintele Parlamentului Ungariei, Mátyás Szürös, a afirmat la Radio „Europa liberă” că românii sunt antimaghiari şi că ar fi trebuit să se acorde autonomie, Ardealului după Al Doilea Război Mondial; ministrul de externe Gyula Horn a „explicat” cum partea română ameninţa Ungaria cu proliferarea nucleară etc!
În realitate, Bucureştiul a promovat permanent o politică de bună înţelegere între românii şi maghiarii din Ardeal, fără a urmări vreodată să asimileze (la acest capitol, Ungaria este campioană mondială!) alte minorităţi de pe teritoriul românesc! Iar în ce priveşte o eventuală agresiune militară a României în Ungaria, în contextul în care într-adevăr U.R.S.S. a întreţinut strategic focarul de tensiune ungaro-român, iată ce declara, la sfârşitul lui „89, I. Aboimov (secretar general al Pactului de la Varşovia): „Ungaria voia să intervină în România pentru că astfel dorea să se rezolve problema Transilvaniei”! Pe un astfel de climat ostil, s-ar putea înţelege şi misiunea lui Kiraly Károly, ajuns în poziţia de prim-ministru în guvernul român, de a ne discredita ţara, printr-o propagandă antiromânească de proporţii, subliniind cu ostentaţie „incapacitatea Bucureştiului de a administra regiunea (Ardealul – n.a.) în mod adecvat”! Tot el este cel care a discutat în ruseşte cu preşedintele Gorbaciov în ’89 (căci nu degeaba, în 1987, Gorbacioc a trimis un vehicul diplomatic sovietic pentru a-l aduce 430 kilometri, la Târgu-Mureş, la o recepţie organizată de Ambasada sovietică), lucru care ar explica ascenisunea sa, ulterioară, în funcţia de vicepreşedinte „democrat” al C.P.U.N.!

Prof.Costel Neacşu

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole