-
5.Morala indienilor antici Având în vedere faptul că „hindușii sunt cei mai cinstiți oameni din lume” și că „Întreaga morală hindusă se poate rezuma în cugetarea: «Cine privește femeia altuia ca pe mama sa, averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe toate ființele ca pe sine...
-
Literatura de rezistenţă reprezintă un capitol distinct, încărcat de tragic umanism, din literatura universală. Ea se constituie într-o formă specifică nu doar de protest, ci chiar de luptă (uneori cu garda jos) a unora dintre cele mai sensibile şi curajoase conştiinţe, i-am numit pe scriitori, împotriva dictatorilor şi a...
-
Interviu cu Nicolae Suciu REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE Nicolae Suciu s-a născut la 16.12.1951, în comuna Viişoara, judeţul Mureş. A absolvit Liceul Teoretic Dumbrăveni (Sibiu), apoi Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A fost profesor de limba şi literatura română şi limba latină la acelaşi liceu unde a condus atât cercul...
-
CĂMAȘA GÂNDURILOR SUMBRE Prin pleoapele întredeschise Mi se strecoară zarea unui gând; Cu aripi de lumină-ntinse Plutește din neant printr-un cuvânt. Înțelepciunea lui o caut Să o așez în ramă de poem, Din clipa unui vis de flaut Să mă-nlumin în sufletu-mi boem. Surpând tăceri de...
-
ROCHIA NEAGRĂ Rochia neagră pe marmora rece Lacrimi după încolăciri de animale flămânde ultima iubire-ultima țigare noaptea cade definitv pe carnea zgâriată de disperare altă rochie neagră așteaptă să moară atârnată de ridurile ce se sting ca o lumânare! HORA TRISTEȚII Nu te-am ales cu mintea,...
-
Un titlu mai puțin obișnuit pentru un volum de versuri: „Matrozii se sfințesc cu fiecare port!”* Prof. dr. Adrian Botez, poet încercat, cu o viziune solidă și originală, ne propune, prin volumul publicat la Editura Rafet în anul 2019, poeme încărcate de spiritualitate, de cultură, de taine, de paradigme...
-
BOLI scoate Crai Nou din creion : oreion afiș de pus în rai : guturai locomotivă-n cap boli de satrap bagă-ți în fund zebră : febră viermi de lepră pojar de stele între umeri de manèle …cinism cu clopoței boli câte vrei… ...
-
Astăzi dimineaţa am ajuns pe peron cu două minute mai târziu decât porneşte trenul regional şi cu cinci minute mai devreme decât soseşte metroul ce mă ia cu el. Iată un exemplu perfect de a nu fi la timpul potrivit la locul potrivit. Vântul rece m-a alungat în gura...
-
UN PLUGUȘOR CU SPERANȚE, NU ÎN CÂNTEC, CI ÎN STANȚE Aho, aho, copii și frați, Opriți „steaua”, nu mânați, Că anul se înoiește, Nu gândiți copilărește! Voi copii ai Țării mele, Ați trecut prin vremuri grele, Scoală multă, Minte smultă, Nu pâine, ci pogăcele! Mânați măi, Nepoți,...