Autor – Flora Mărgărit Stănescu

În sihăstrie Încă mai merg cu pași șovăitori Încerc să calc pe ale tale urme, Precum vânatul căutat de vânători Și-acesta, se ascunde în pădure. Nepăsător sau veșnic dus...
Viena

În sihăstrie

Încă mai merg cu pași șovăitori

Încerc să calc pe ale tale urme,

Precum vânatul căutat de vânători

Și-acesta, se ascunde în pădure.

Nepăsător sau veșnic dus pe gânduri

Indiferent la toate, chiar absent,

Nu te-ai gândit să-mi scrii câteva rânduri

Sau ți-a fost teamă c-am să spun prezent?

Ne temem c-avem părul de argint

Ne temem că iubirea-i o povară,

Că inima și trupu-i obosit

Și un eșec din nou o să ne doară.

În sihăstrie timpul ni-l petrecem

Și din tristețe împletim veșmânt.

Am vrea, dar n-avem vrere și ne temem

Că iară vom avea de suferit.

Ne stingem neștiuți și în tăcere

Speranțe, rugi la ceruri înălțând,

Nu știe nimeni cât am strâns durere

Și cum făcutu-ne-am din ea veșmânt.

E greu de dus același port cernit

Și crucea singur ce va trebui s-o porți,

Că nimeni nu te-ajută cu nimic

Chiar de-ai să bați la nesfârșite porți.

Nu te-ai gândit să-mi scrii câteva rânduri?

Sau ți-a fost teamă c-am să spun, prezent?

Pleacă-te codre-n pământ

Verde-i codrul meu umbros

Doamne! Câtu-i de frumos,

Că-i cu susur de izvoare

Și-i cu turme de mioare.

Codrule-mi fii frate bun

Până îți mai sunt stăpân,

Că prea vin mulți să ne mâie

Să plecăm în pribegie.

Pleacă-te codre-n pământ

Dar să nu te frângi nicicând,

Nici topoare să te-atingă

Și nici maici să nu mai plângă.

Codrule te las stăpân

Pe pământul meu străbun,

De mă-ntorc cu păr cărunt

Tu să ști că frate-ți sunt,

Iar de nu m-oi mai întoarce

Oameni, goliți poloboace,

Să beți vinul cel mai bun

Pentru mine și străbuni.

Un cal alb

Te-am zărit doar o clipă,

Ți-am auzit strigătul

Și un geamăt prelung,

Era geamătul tău.

Herghelia de cai speriați

De viscolul cumplit

Din gândurile mele.

O haită de lupi brumați

Cu colți ascuțiți

Și ochi scânteietori,

A împrăștiat herghelia de cai,

Alegând unul singur,

Pe cel mai alb și stingher

Rămas în mijlocul haitei de lupi.

N-avea glas să ceară ajutor,

N-avea unde mai face un pas.

Un bubuit asurzitor de pușcă

Ar fi trebuit să-mprăștie lupii,

Dar te-a ales pe tine calule alb.

Te-a ales să nu simți colții

Ascuțiți sfâșiindu-te.

Era nevoie de o victimă,

De tine calule alb

Să potolească foamea lupilor

Să salveze restul hergheliei.

Caii albi sălbatici în vârtej

De zăpadă, de viscol, de gânduri,

Năvălind spre o pădure

Rămasă doar trunchiuri.

Viena
Categorii
ActualitatePoezieRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole