Canadianul Micky Iordache s-a reîntâlnit cu foştii colegi de la echipa de fotbal Constructorul Iaşi

În urmă cu patru decenii, în Iaşi exista „Maracana” din Alexandru cel Bun, acolo unde evolua echipa de fotbal Constructorul Iaşi, promovată în Diviyia B (Liga a II-a), în...
Micky Iordache
Viena

În urmă cu patru decenii, în Iaşi exista „Maracana” din Alexandru cel Bun, acolo unde evolua echipa de fotbal Constructorul Iaşi, promovată în Diviyia B (Liga a II-a), în sezonul 1977-1978.
Inginerul constructor Micky Iordache, fostul atacant al „constructorilor” ieşeni, ajuns acum la vârsta de 70 ani (dar arată ca de 40 de primăveri) a revenit recent la Iaşi, pentru a aniversa 45 de ani de la absolvirea facultăţii de profil din Dealul Copoului,. mutată între timp în zona Podu Roşu, pe malurile Bahluiului.
Şi cum fotbalul nu se uită niciodată, Micky Iordache a dat şi o bere la „Bolta Rece” foştilor săi colegi de echipă de la CSMS Iaşi şi Constructorul Iaşi. Berea, cu sau fără alcool a fost un bun prilej pentru aducerile aminte din anii când balonul era „vrăjit” pe gazobul de la „Maracana”, acolo unde multe echipe cu ştaif din fotbalul românesc plecau învinse.  

La întâlnirea de suflet din 19 iunie 2019, de la „Bolta Rece” ieşeană au mai fost prezenţi fraţii Dan Cănănău şi Leonard Cănănău, apoi Gică Mantale, Romică Chirilă, Ion Croitoru, Constantin Vasiliu şi jurnalistul Dan Teodorescu. În spatele lor, pe post de „observatori federali” s-au aflau… Ion Creangă şi George Enescu!

În urma vizionării unei fotografii de grup cu vechea echipă Constructorul Iaşi, fostul fotbalist al grupării moldave, Leonard  „Lulu” Cănănău, devenit la un moment dat şi ziarist sportiv, a spus: „Chiar daca o buna parte dintre colegi ne-au părăsit prea devreme, nimeni nu-i va uita şi ei vor face mereu parte din echipa care juca pe Stadionul Constructorul, zis Maracana, din cartierul Alexandru. cel Bun, din Iaşi. Pe lângă cei prezenţi acum la Bolta Rece, la invitaţia lui Micky Iordache, să nu-i uităm pe Incze IV, D. Toacă, P. Ciubotaru, S. Potopea, Paul Costaş, Tibi Ştefănescu, Gheorghe Munteanu, Constantin Mihalcea, V. Romila, I. Pachitanu, L. Ailoaie, Dorinel Toiu, Trandafilon, Constantin Ionescu, M.Atimoftoaie, Gheorghe Andreescu, Constantin Popescu, Gabi Simionov, ultimii patru privindu-ne acum din ceruri. Pe când o altă echipă aşa de iubită în Iaşi? Vom mai aştepta probabil foarte mult timp, păcat! Să nu-l uităm nici pe cel care a condus echipa spre o astfel de performanţă, antrenorul Marius Beraru”.

* Inginer constructor şi fotbalist la Toronto

Decanul d vârstă al „agapei” colegiale de la „Bolta Rece” a fost Micky Iordache, născut la Bacău, în 20 mai 1949. A făcut parte din ultima promoţie cu 11 clase de liceu din România şi a absolvit apoi, în 1974, Facultatea de Construcţii din Iaşi – secţia construcţii civile şi industriale, meserie pe care a practicat-o în paralel cu fotbalul de performanţă.

Îb cariera sa de fotbalist, golgeterul Micky Iordache a evoluat la CSMS Iaşi, CFR Paşcani, Viitorul Vaslui, Constructorul Iaşi, iar apoi la Hapoel Petah Tikva (Israel) şi la diferite echipe de amatori din Canada, la Toronto, acolo unde trăieşte din 1982, sub numele Michael T. Jordache şi acolo unde a fost managerul general al firmei „JORDACHE – Construction  Group Ltd”. .
Un scurt dialog prietenesc pe teme fotbalistice şi nu numai cu Micky Iordache se infiripă cu repeziciune, iar jurnalistul şi fostul coleg de facultate al lui Micky, ieşeanul Dan Teodorescu, începe „bombardamentul” întrebărilor:

– Dragă Micky, eu ştiu multe despre tine, dar poate generaţia mai tânără decât noi, deşi şi noi suntem şi ne simţim mereu… tineri, nu ştie multe despre tine şi de aceea te rog să ne prezinţi câteva etape din viaţa ta de fotbalist ieşean?

– Pot a spune că am început fotbalul de performanţă în 1964, la CSMS Iaşi, cu antrenorii Constantin Bordeianu şi Marius Beraru. În 1967 am fost promovat la prima echipă, acolo unde antrenau Justin Şerban şi Laurenţiu Constantin. La prima echipă am fost coleg cu Lache Stoicescu, Constantinescu, Coco Deleanu, Romila, Incze IV, Cuperman, Moldoveanu şi mulţi alţi fotbalişti de valoare. Apoi a venit antrenor Gil Mărdărescu, iar eu a trebuit să plec de la echipa din Copou, jucând apoi la CFR Paşcani, Viitorul Vaslui şi Constructorul Iaşi. Am fost şi golgeter în Divizia B, cu 18 goluri marcate într-un sezon. În ’81 am plecat în Israel şi am jucat pentru Hapoel Petah Tikva, iar apoi am emigrat definitiv în Canada, unde am evoluat la diferite echipe de amatori din Toronto.

– Ce se spunea despre fotbalistul Micky Iordache?

– Mi s-a spus că m-am născut talent şi am murit speranţă! Aveam un joc foarte bun cu balonul, dar recunosc, eram cam leneş în teren! Mi s-a mai spus că eu nu eram făcut pentru atacant, ci eram mai bun în spatele atacanţilor, să fi venit eu cu mingea spre poarta adversă. Oricum, eu cred că nu m-am făcut de râs pe terenul de fotbal, de-a lungul timpului.

– Ce a însemnat fotbalul pentru Micky Iordache?
– Un mod de exprimare a independenţei sale!

– Ai fost un rebel pe terenul de fotbal?

– Am fost rebel cu mingea de fotbal, am dorit mereu ca să controlez eu situaţia de joc, dar recunosc, nu mi-a reuşit întotdeauna. Dar m-am maturizat când am jucat la Constructorul Iaşi!

– Tatăl tău, regretatul Traian Iordache, a fost un bun antrenor de fotbal în Iaşi. A contat asta în cariera ta de jucător?

– Nu cred că a contat prea mult, deoarece, dacă nu ai pasiunea cea mare pentru fotbal, dacă nu te dăruieşti fotbalului în procent de sută la sută, nu reuşeşti mare lucru. Eu am iubit fotbalul şi îl iubesc şi acum!

– La Europeanul de tineret, România a învins în primul joc pe Croaţia, cu 4-1. Cum comentezi?

– Este o victorie frumoasă, dar să aşteptăm şi celelalte meciuri cu echipe mai puternice, precum Anglia şi Franţa.

– În Canada, ai multe legături cu românii de acolo?

– Nu prea am. Mai sunt şi unii care vin din România în Canada şi vorbesc urăt despre ţara lor de baştină. Unul a făcut-o de faţă cu mine şi apoi l-am luat deoparte şi i-am zis vreo două pe româneşte de a rămas cu gura cascată. Nu se face aşa ceva, să vorbeşti urât despre ţara unde te-ai născut şi ai trăit o perioadă de timp.

– Cum e viaţa în Tironto, Micky?

– Nu este una uşoară, iar eu am muncit mult ca să mă realizez din punct de vedere profesional şi familial. Am o fiică, Melissa, care are 27 ani, iar eu sper să ajung şi bunic. Din punct de vedere climatic, la Toronto iarna este destul de friguroasă, iar vara e prea cald, este o căldută umedă care nu ne face bine. Noroc că eu am o căsuţă pe malul unui lac, unde mă refugiez cu familia.

– Ce alte pasiuni ai în afara fotbalului şi care este sportul nr. 1 în Canada?

– Am brevet de specilist în scufundări subacvatice. Iar sportul nr. 1 în Canada este hocheiul de gheaţă, acolo unde se investeşte mult. De ceva timp a început să se dezvolte şi fotbalul, au început să vină jucători buni de pe alte meleaguri, care ridică calitatea jocului de fotbal canadian şi a campionatului.
– Micky, unde ai locuit în Iaşi?

– Casa mea a fost într-un bloc turn din Piaţa Unirii şi acest lucru nu pot să-l uit niciodată!

– Micky, ne revedem vineri, pe 21 iunie, la facultate. Au trecut 45 ani de când am devenit ingineri constructori…

– 45 de ani, oare când au trecut aşa de repede?
DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole