Cântec de prieten

Heraldului Petre Isachi La ceas aniversar… Motto: “Am plecat de la credinţa că noi înşine suntem o carte pe care o citeşte Cineva.” Şi, pentru că tot vorbim vrute...
Viena

Heraldului Petre Isachi

La ceas aniversar…

Motto: “Am plecat de la credinţa că noi înşine suntem o carte pe care o citeşte Cineva.”

Şi, pentru că tot vorbim vrute şi nevrute despre criticii literari porniţi pe drumul pavat cu cele mai bune intenţii, adesea per pedes, ca să vâneze şi să altoiască ponoasele lumii, eu socotesc că fratele meu mai mare vieţuieşte ţintuit într-un hambar de chiabur (duşman al poporului, băi tovarăşi!) burduşit cu ţuhali de bucoavne interzise, date la topit, crezându-se, pe bună dreptate, un fel de CINEVA medieval vestitor de comèdii publice şi scrie de-i dârdâie masa sub pisi-ul său binecuvântat, vădit competent, blindat într-o superbă cultură adusă la zi (de-a făcut bătături pe retină!), că n-au duşmanii timp să-l mai şi-njure. Pentru că spune Petre Isachi: … demonul critic impune tiranic, autorului, o asceză specifică – austeritate extremă – nu atât prin volumul uriaş de muncă intelectuală, de lectură sisifică (se ştie ca să scrii o pagină trebuie să citeşti, reţii, înţelegi şi apoi să interpretezi cel puţin 100) , cât prin eroismul intelectual, lupta cu demonul îndoielii şi al zădărniciei, rezistenţa la compromis, la discursul de complezenţă, coliziunea de interese, la arta de a garanta judecăţile estetice şi la forţa interioară, de a nu te pătrunde de utopia că ai putea instaura un veto critic/cultural sau ai putea schimba ordinea literaturii.” Tot el, cocoşat până la disperare pe ţintarul himerelor sale eterne, dă-n bobi culturali cu sfială nedisimulat-academică (poate…, poate…!) şi şuguşă îndoieli/ certitudini cu cai verzi pe pereţi, ipotecaţi, mai apoi, la hipodromul încliftaţilor corect şi solemn de pe 13 Plus, via-nfundată, numărul şters… Aşa l-am cunoscut, aşa a rămas: aplecat peste păcatele altora, cu bucuria celui care decapitează cărţi ce nu se scriu niciodată. Brav colac de salvare pentru … preaurâciosul gâde “scrisul, pat procustian al spiritului”… capabil “să ucidă însăşi viaţa”.!. Şi mai strigă apăsat şi tare Cugetătorul : “cu ale cărţi, cu biblioteci, cu transcrieri insipide, sterile, inutile… …Fără talent, autorul-lexicon Fuga de citate, compilaţii, pastişe, abuzul de extrase, lexicoane, enciclopedii, dicţionare etc întregeşte idea că o carte nu trebuie făcută nu valorează nimic. A face literatură doar cu ce s-a făcut este unul din păcatele scriitorilor contemporani. Aşa ştie să se uite P. I. chiorâş la câte un pârlit de Neicanimenea pretinsliterat, atenţionându-i, astfel, şi pre mulţi alţii să se lase de scris şi să se-apuce de judo. Ce s-ar fi făcut altceva dacă n-ar fi fost critic literar…? Cred c-ar fi fost … ”hoţ de cai”, vorba lu’ Nea Fane;

poem rănit pe jumătate “;

bordeiele noastre de suflet”;

icoane pupate furiş”;

patria tomitană”a bunului meu prieten Ovidiu;

o noapte strivită-ntre pleoape”…

Blând şi sigur pe intuiţiile sale ascunse şi, totuşi, la vedere, el nu vituperează cu plumbul” „muiet” în otrava din mătrăguna nihilismului preconceput şi asta-l cuminecă…. Se gândeşte mereu, cu secretă speranţă, la cărţile în veci nenăscute, ca la un samizdat îndoielnic. (Ducă-se pe pustii!) Nu pot să nu-l pârăsc,(ca orice sursă care informează şi care se respectă!), c-a fost bun prieten şi cu Eugen Budău care declara, fără pistol la tâmplă, şi cu mâna pe inimă: “Modest, harnic, profund, Petre Isachi manifestă în apogeul vârstei mari disponibilităţi în critica literară, percepută dintr-o latură pregnant estetică… … abordează , în egală măsură, textul clasic eminescian şi pe cel modern, arghezian sau voiculescian, cu fervoarea estetului îndrăgostit definitiv de uneltele sale, aspirând el însuşi spre o clasicizare a expresiei. Apropierea… de poezia postmodernă, relevă, în plus, disponibilităţile variate, extinse ale demersului critic, capacitatea de a privi fenomenul literar îndeobşte în mod elastic, sensibil şi inspirat, deopotrivă,rod al unor lecturi fundamentale, cărora le-a inoculat propria dispoziţie creatoare. … Numai că adulatorii (probabil!), profitorii de circumstanţă (probabil!) îi cerşesc prietenia cu zâmbete şirete, de chelner. Şi el crede, săracu’…! Şi mai dă un rând…! … Îl văd cam trist, cam abătut, uneori… Ghicesc imediat! Precis a fost băgat în vreun juriu cu ştaif aşa, ca din întâmplare… Sau, la vreo hopa-mitică de zurliu autorlâc improvizat ad-hoc, uşor ditirambic, tot ca din întâmplare, va fi silit (à contre- coeur!) să pună lauri pe buci de foloşpoacă literară… Ba nu! Mai mult ca sigur, l-au poreclit, cu repetiţie, “recenzor”! Şi-atunci, mai poate să-mi vorbească el, gânditorul rigorist, despre “libertatea de spirit, libertatea de apreciere, de gândire şI de imaginaţie”? … A fi un un critic strălucit înseamnă , volens-nolens, să contabilizezi bâlbele altora… Aşa că bodrogăneşte în sânia sa interioară şi se jură că nu fură nici măcar atunci când se preface că îmbrăţişează prezumtivi ciumpalaci literari, preacuvios îmbulziţi la dezmăţul literatării române. Ca mai pe urmă să vorovim noi mult şi fără rost, ca să ne-aflăm în treabă, c-o bere neatinsă, în faţă, despre bâlciul deşertăciunilor zilnic, despre cum cizmarii (nici măcar culturnici!)dau lecţii de estetică filologilor, despre înlocuirea valorilor, nu despre inversarea lor (car!) etc…. Adică, neant şi anatemă, alergare de vânt, rugină pe suflet. Şi cum să nu te spintece “Papleacă în son de “mângâieri” drăgăstoase?: “Aista-i dat dracului! Las’că-i arătăm noi lui…! Dar ce zic eu…? Ca să fii ratat, trebuie ai, musai, ceva de ratat! Şi ei ştiu asta şi-i doare! Şi el le ştie durerea! Pentru că-i pe cont propriu! Aşa că-şi scoate la mezat ce are mai de preţ, destinul, cu pasul neclătinat al celui ce se-ndreaptă hotărât spre-un eşafod neştiut, iluzoriu, să ştirbească toaipa gâdelui de trei parale, să se-arate-n medeanul singurătăţii sale inconfundabile, cu har însemnat şi plin de-o secretă hambiţie. Umblă si(n)gur prin ceaţa slovelor răstignite pe cumpeni de fântâni literare, se-mpărtăşeşte cucernic cu prescura psalmilor închipuiţi tot de el, mai anţărţ… Gravor, stavrofor, herald blând, şi el oficiind într-un fel de Talibanie a Cuvântului, anunţă victorii mai mult sau mai puţin închipuite, se crede cineva (şi pe bune!) în vrăvuiala incertitudinilor estetice, primeşte ghionţi nemeritaţi, pe la spate, şişuri sâmcelate, negociind (pe cât se poate!) şi plătind cinstit şi lăutăreşte! … Adică, cecitatea unora versus clarviziunea celui devastat de bucuria prieteniilor neaşteptate, culcuşite în bunătatea zâmbetului său mereu generos … Din câte-l ştiu, face eforturi disperate să dispreţuiască voluptatea răului din om, veşnic pusă pe tăgadă, arzândă într-un infern perpetuu alimentat de ambiţia trufiei şi a vanităţii slinoase. Pentru că singularitatea sa nonconformistă nu poate închipui epigoni şi va impune în conştiinţa contemporanilor (care mai citesc!) şi a viitorimii (ţintuite pe „tabletă”!) o voce critică, vertebrată inconfundabil şi sortită unicităţii fără de cusur. Iar nu greşesc, dacă mai zic: şi nu-i da, Doamne, Omului cât poate duce: creaţia văzută ca “stare de graţie şi nu ca “nobilă inutilitate”, tenacitatea filolosofului depozitar de brave lecturi , capabilitatea autorului (re)confirmată cu fiecare ispravă tipografică, imaginaţia, flerul, cultura psihologului dublat de un talent indiscutabil, înţelepţia nativă care-l opreşte să nu deraieze sufleteşte, informaţia exhaustivă, migala pe literă, imaginaţia sociologului rutinat, migraţia de idei, scrisul nuanţat, dens/elegant, rătăcirea donquijotescă a triumfului spiritual, şchiopàtul ca fără de sine, inevitabil, la ceas de prăbuşiri metafizice, hohotul de plâns al Inimii nepreaduse la “potică! Uneori, omeneasca Inimă a regelui Midas! Te miră şi te minună sinceritatea debordantă a clarvăzătorului „renascentist”, înhămat benevol la veşnica reconstrucţie a hardughiei poreclite gândire estetică, plusând/pulsând în sfera de atracţie a imaginarului propus ca materie primă într-un perpetuum modus nascendi. El însuşi purtător de varii înfăţişări ale nefericitului homo sapiens asistând neputincios şi dezarmat la Facerea Lumii: “am creat o maşină imperfectă, de produs interpretări perfecte”. Asistăm, aşadar, la formidabile incursiuni în proiecţia alchimică a actului de creaţie ce ne propun, cu mărinimia învingătorului, luciditatea atent circumspectă a spiritului critic pe „câmpul tactic” al „plurarităţii viziunilor, al înţelesurilor multiple… Ia auziţi: …Spiritul critic analitic, antidogmatic, antitradiţionalist, anticonformist etc produce, prin însăşi esenţa sa , noi interpretări în serie infinită şi devine astfel un adversar ireductibil al sensului unic, rigid şi definitiv al operei literare.” Truda scrisului, aşadar, percepută ca o criză proiectată în „marea de amar” a existenţialismului , în subteranele/catacombele căruia scriitorul se (de)construieşte pe sine, jupuind de şapte piei realitatea obiectivă infidel-răutăcioasă, supusă exorcizării, „atent la semnele vremii”, devoalând sau îngropând lumina în lumină şi spaima oglinzilor în strigoi de oglinzi. Şi, dacă-l întrebi pe el, Preacinstitul Herald , de ce rămâne mai mereu singur printre cuvinte, îţi va răspunde dezarmant de simplu şi de naiv: scriem pentru că nu se poate altmintrelea. Altfel spus, … Criticul întruchipează sclavia celui ce crede în Ceva. Mai precis, crede în arte, adică într-un utopic climat axiologic, ce nu poate fi desprins de un real suficient sieşi, autotelic. Scrie, scrie, Maître! Scrie vârtos! Şi nu te mai tot gândi doar la ei…. Pentru că… “Impostura nu poate fi alungată nici măcar din Rai”….

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Comparând şi acordând calificative, lui Dumitru Fărcaş i-ar fi grăit un ghiuj mai hâtru, (a)mestecând cuvintele: “Măi Mitruţ, dragumoşului! Cânţi tu frumos, ce-i drept, dar tătâne-tu, pe când trăia şi ne veselea, după ce lăsa taragoata de la gură, ea mai răsuna o jumătate de ceas… Extraordinar! Cam aşa şi pe la noi… După ce oficiază Dom’Petrică şi-nchină –n cinstea bravului eveniment (neaoş literar, vezi bine!), reverberaţia spuselor sale cu maximă credinţă de la înălţimea respectului faţă de actul auctorial autentic domină momente bune spaţiul abstract consacrat orfevreriei de moment, în timp ce o paralizie cu “moliciune” de tuci cetluieşte şi amuţeşte, de uimire, asistenţa. Fiorul spiritului academic îşi „spune poezeaua” atent măiestrit în textura diafană a criticii rarefiate de poncife amare şi sudalme acide, la o altitudine sufletească greu de atins, – brand inconfundabil Petre Isachi! După glagoria lui se face linişte. Şi-atunci, îmi vine-a zice: “Criticaştrii să se ridice în picioare!” Să te ţii! Poftitorii la incandescenţa fără egal a festinului literar se simt stingheri, se codesc, se drâmboiesc, par sleiţi de forţă. Nu toţi! … Şi eu, atunci, cu trei deşte înnodate-n lacrimi, juruiesc să mor de moarte bună şi ruşine, de of mărunt cu foc de- alean şi să-mi înfrâng condeiul noduros pe genunchiul zborului de fluturi la fereastra întâmplărilor exemplare cu care Prietenul îmi strepezeşte doamna moarte. Şi mai constat cu amărăciune: modestie împinsă la refuz, impardonabilă, ingrată, inocentă! Cui prodest?… Dau fuguţa în Sala de arme a bunului meu amic mai tânăr Pieter Brueghel cel Bătrân, înşfac halebarda cea mare a lui Don Quijote cel hidalgo (cu care sunt altoiţi trubadurii eşuaţi în ublieta neputinţei), i-o pun în braţe uimitului herald din România de la Bacău şi-ncep a zice uşurel, cu forfot de mătase-n glas:

Pieptar de cânt îmbracă azi Maestrul

Urnind penel pe genele noptate,

Flamand în asprele intenţii…

Odoare dulci, catrenele fecunde

Mai vin cu peţitoare umbre

Şi-anină hohote-n gâtlej –

Pocale vechi, ciobind, burgunde,

Cocoaşa poftelor grăsune,

Butuci de muşchi

Pe deşte vrej…

Pun oasele să sune,

În scări, să salte-ades, chiorâş,

Virtuţi bombate în amurg

Cu spada mândrului hai-hui,

Şi-al blegului târâş –

De barda proştilor de rând

O ienicercă râde şui,

Din ochiu-i mort cenuşi îi curg…

Flamand în asprele intenţii

Urnind penel pe genele noptate,

Pieptar de cânt îmbracă azi Maestrul.

Dan Sandu

Viena
Categorii
ActualitateCulturăRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole