Cântec de prieten
Lui Nichita
Motto: „Doamne Sfinte, nu ți-e greu
După un voinic ca Eu?”
(Folclor)
Pentru că
nu mai zâmbești a râde
plăpând mag de lumină
“dalb de pribeag”
Pentru că
în ziòri de ziuă
ne-ai fost sfătuit să pășim mai domol
când mierea și-a lăsat din puteri
prin bordeiele noastre de suflet
în plin contur ca de sprânceană
și deșertăciune
și s-a mai perindat în zei
cu degetul pe buze
desigur tot în limba română
cu sângele de-un neam
cu gestul de tăciune
Pentru că
pumn de plumb
s-a scuturat în noi batista
(și am s-o fac scăpată)
nemângâiată piatră feciorită
neîndoielnic teama de cele vămi
brumate
Pentru că
vinovățit regescul epitaf
ți-a pângărit conacul de uitare
se face foame de pustiu
ceva ca focul arselor prigorii
nepomenite clar la chip
Pentru că
te pătrund cenuși îngemănate
cu ziduiri din carnea turbatului popas
același Doamne mai mereu
sub răzvrătiri de muguri
fără altoi de limpezire
uitând durerea-n palme plânse
adulmecând cu frunțile județ
de-apoi
n-au somn în somnul tău
din cancelarii cronicarii
ciuntiți de Proasta
mai cu bărdițe de-ntuneric
mai cu harapi de coastă
(cred c-ai rămas și tu uimit)
Rogu-te lasă-mă
să nu-ți pot uita icoana
cea făcătoare de minuni
și tot în limba română
vezi, arbori de tămâie
își fumegă rana aproape-n fiecare zi
Rogu-te lasă-mă.
Dan Sandu
