CÂNTEC DE PRIETEN

Remember Eugen Budău Boier Evghenie, venit înspre mine prin moldavele vaduri ale „Bacăului literar”, Sunt aproape fericit… Mai ales astăzi, când strănutul de-o clipă al gloriei se confundă, inevitabil,...
Viena

Remember Eugen Budău

Boier Evghenie, venit înspre mine prin moldavele vaduri ale „Bacăului literar”,

Sunt aproape fericit… Mai ales astăzi, când strănutul de-o clipă al gloriei se confundă, inevitabil, cu boala şi cu vanitatea. Pulbere de vânt: himera, suferinţa şi, mai ales, speranţa…

Iată proprietatea noastră încă nefurată/nefardată, închipuită cât un braţ de cărţi pe care n-am apucat să le scriem. Vremea ”dă doasele” ca un jeluit ghiocel” şi anii noştri se fac tot mai subţiri, tot mai mincinoşi. Ridicăm pocrişul de pe ulcica în care am adunat destrămarea apelor înşelătoare ale Timpului şi, de la o vreme, ne măsurăm, pe furiş, plinul. Ştiu! Mai trebuie! Şi tu ai pus destul! Spre deosebire de alţii, tu poţi opri clipa, aripa visului, ochiul de noroc. Ai dovedit-o, cu prisosinţă, la finele anului trecut. Începeau Sărbătorile Domnului. La Oneşi, la ”Fundaţie”, dacă mai ţii minte, L-ai întâmpinat pe pruncul Iisus cu Cartea Cărţilor de la Bacău. Şi nu numai!

În puritatea oricărei mirese nefurate înfloreau florile dalbe cu chipul lor de Veste minunată. Cumpăna îşi acorda Colindele pe aşteptarea noastră, Cetehaşul, maestru de ceremonii peste timp, se fudulea cu umilinţa gestului trecut dincolo de timiditate. Băteau degete de pâslă şi de mărgăritar la fereastra sufletelor noastre, vestind Naşterea. Şi Magii ” I s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă”. Tu, Eugene, singur printre Magi, I-ai adus, prin noi şi printre noi, ”Raţia ta de singurătate”, suferinţa şi nemurirea ta – Bacăul literar”! Şi s-a vorbit mult şi cu miez. Inconfundabil, Imaterial, Imbatabil, Impresionant, Impecabil, Imperial, Implacabil, Impozant, Inegalabil şi, mai ales, Irepetabil. Ai spus atunci, Dragule, chiar aşa: ”Cartea aceasta m-a ţinut în viaţă”. Viaţa ta cuprinsă (şi de necuprins!) în opt cărţi, viaţa noastră ca o bucurie de moment prin care dăinuim şi ”ne credem minunaţi”. Mult, foarte mult m-a bucurat Vestea. Ai învins Vremelnicia, vei rezista oceanului de amăgiri şi indiferenţă care ne înconjoară, căci ”visul unui purtător de călimară„ nu se naşte dinlăuntruri de manele. Mare şi delicat boierul, graţioasă dedicaţia pentru mine, pe cotor de Carte (”oare cât de mult mi se cuvine, oare cât de mult o merit?”), hai, lasă-mă s-o pârăsc:

<Dragului/ Dan Sandu,/ om de carte, prieten de nădejde şi unul dintre/”personajele” apropiate mie/ale cărţii/…> …N-ai mai fost demult pe la mine… Mă întrebai ce-mi mai face chinovia unde mă nevoiesc cu cele lumeşti . Ţi-ai amintit de mere busuioace şi de gutui mofturoase odihnind frumos prin ocniţe şi prin firide, alături de multele (şi prea puţinele) mele cărţi aşteptând Trecerea. Şi ele sunt cam triste pentru că le este dor de-acasă. Poate că-ntr-o zi …

”Nu tu mi-ai spus moale, aproape absent, spaima de spaime te-nchide – n tăceri fără semn tot mai departe de tine cel blând, preschimbat adesea în zâmbet, eu, orbul, ademenit cu şoapte, cu circ. Nu tu mi-ai spus grav, aproape oftând, rostogolirea pe lemnul viorii, iarba fiarelor păscută în patima bunului rămas- bun, închegat de-un blestem numai de mume ştiut, eu, orbul, aplecat pe adânc de fântâni vladimire, aproape născut într-un plâns de cocoş…”

…Şi, pentru că tot vine sărbătoarea Naşterii tale, îţi urez încă o sută de ani să trăieşti (şi eu să număr!) şi <caută să fii sănătos, mai ales pentru ceilalţi!> Cu emoţia celui care s-a împărtăşit cu apa fără de egal din fântâna numai de tine ziduită, rămân întotdeauna al tău,

Patriarhul de la Berzunţi!

Astăzi, Oare Când, Doamne?

Dan Sandu

Viena
Categorii
ActualitateCulturăRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole