Co-producții românești, în premieră, la Festivalul internațional de film de la Rotterdam (IFFR) 2019

  Institutul Cultural Român Bruxelles anunță prezentarea, în premieră, a co-producțiilor românești Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari r.: Radu Jude (RO|DE|BG|FR|CZ) și Donbass r.:...
Viena

 

Institutul Cultural Român Bruxelles anunță prezentarea, în premieră, a co-producțiilor românești Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari r.: Radu Jude (RO|DE|BG|FR|CZ) și Donbass r.: Andrei Loznitsa (DE|UA|FR|NL|RO) la Festivalul internațional de film de la Rotterdam.

IFFR se desfășoară în perioada 25 ianuarie-3 februarie 2019.

 Lung metrajul Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari r.: Radu Jude a fost selectat și va fi proiectat în premieră în competiția „Big Screen”, secțiunea „Voices” a festivalului, în 28, 29, 31 ianuarie și 2 februarie, la cinematografele Cinerama 1, KINO 4 și De Doelen din Rotterdam.

Cel de-al doilea film selectat de IFFR este Donbass r.: Sergey Loznitsa, o co-producție RO/DE/UA/FR/NL regizată de cunoscutul regizor ucrainean Sergey Loznitsa, care îl are ca protagonist pe actorul și regizorul Valeriu Andriuță. Filmul va fi proiectat în premieră în competiția „Big Screen”, secțiunea „Voices” a festivalului, în 29, 30 și 31 ianuarie și în 2 februarie la cinematografele Pathé, Oude Luxor și KINO 1 din Rotterdam.

Secțiunea „Voices” prezintă filme cu povești puternice, subiecte captivante și teme importante. Fiecare film prezintă un punct de vedere distinct asupra lumii iar „vocea regizorilor lor are ceva important de transmis” (IFFR).

Anual, opt noi filme premiate în timpul festivalului sunt selectate pentru competiția „Big Screen” de către un juriu format din spectatori de film entuziaști și experimentați. Câștigătorul premiului VPRO Big Screen are asigurată distribuția filmului în cinematografele din toată Olanda. Premiul este în valoare de 30.000 EUR, din care 15.000 EUR sunt destinați distribuției filmului și 15.000 EUR sunt destinați realizării unui nou film al regizorului.

I Do Not Care If We Go Down in History as Barbarians | Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari r.: Radu Jude, a fost nominalizat de 10 ori la festivalurile internaționale de film de la Adana, Bergen, Kork, Ghent, Gijón, Herceg Novi – Montenegro, Haifa, Hamburg, Palm Springs și Karlovy Vary și a câștigat 5 premii importante în 2018: „Globul de Cristal” și „Label Europa Cinemas” la Karlovy Vary, „Golden Barge pentru cel mai bun regizor” la Vukovar, precum și „Cel mai bun regizor” și „Gil Parrondo pentru cel mai bun design al unei producții”, atribuit Iulianei Vîlsan, la Gijón International Film Festival. Participarea filmului și a echipei filmului au fost susținute de ICR prin reprezentanțele sale de la Bruxelles (ICR Bruxelles a susținut participarea actriței Ioana Iacob la Festivalul internațional de film de la Ghent), Paris, Londra, Madrid, Praga.

Institutul Cultural Român Bruxelles este partener al IFFR din 2012. În acest interval de timp, cinematografia română a fost o prezență constantă de prim plan la IFFR. Festivalul a prezentat mai mult de 24 de filme românești (producții și co-producții), iar ICR Bruxelles a reușit să susțină participarea a peste 20 de cineaști români la festival.

Continuarea parteneriatului ICR Bruxelles-IFFR se înscrie în strategia ICR de promovare a filmului românesc în spaţiul Benelux.

  

-sfârşit-

 

Perioada: 25 ianuarie – 3 februarie 2019

Loc și date proiecții la cinematografele din Rotterdam:

 

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari

28 ianuarie la 16:30 (Cinerama 1)

29 ianuarie la 12:45 (KINO 4)

31 ianuarie la 18:00 (Doelen Willem Burger Zaal)

2 februarie la 19:45 (Doelen Jurriaanse Zaal)

 

Donbass

29 ianuarie la 21:30 (Pathé)

30 ianuarie la 15:45 (Oude Luxor)

31 ianuarie la 18:00 (KINO 1)

2 februarie la 10:00 (Pathé)

 

Bilete: on-line la: Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari și la Donbass (link) și la casieria cinematografelor;

Notă pentru ziarişti: informaţii suplimentare şi cereri de interviuri la ICR Bruxelles: bruxelles@icr.ro

Site internet: www.icr.ro/bruxelles_/

Facebook: ICR Bruxelles

Twitter: @ICRBruxelles

Viena
Categorii
Olanda
1 Comentariu
  • Matbela
    19 iunie 2019 at 7:48 pm
    Răspunde

    Acheter Du Clomid En Ligne Avec viagra Priligy Precio Con Receta

  • Răspunde

    *

    *

    Alte Articole