Colaborarea între porturile interioare Karlsruhe, Rhein, Frankfurt, Stuttgart, Mannheim din Germania, portul Basel din Elveția și portul fluvio-maritim din Galați

Manageri din 11 porturi interioare din Germania şi Elveţia au fost prezenţi joi, 4 iulie, la Galaţi, pentru a identifica noi modalităţi de colaborare şi dezvoltarea a unor lanţuri...
Viena

Manageri din 11 porturi interioare din Germania şi Elveţia au fost prezenţi joi, 4 iulie, la Galaţi, pentru a identifica noi modalităţi de colaborare şi dezvoltarea a unor lanţuri logistice între porturile situate coridorul de transport Rin-Dunăre, în cadrul unei întâlniri organizate în parteneriat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi şi Primăria Galaţi.

„Întâlnirea a avut ca obiectiv principal identificarea sectoarelor de colaborarea între porturile interioare Karlsruhe, Rhein, Frankfurt, Stuttgart, Mannheim din Germania, portul Basel din Elveția și portul fluvio-maritim din Galați. Participanții la eveniment au promovat ideea participării bilaterale la accesarea fondurilor europene nerambursabile ale diferitelor Programe Europene în domenii, precum protejarea mediului, inovație, dezvoltarea aptitudinilor muncitorilor portuari prin programe de formare continuă, investiții pentru modernizare și dezvoltare a infrastructurii portuare, etc.”, se precizează într-un comunicat de presă al APDM Galaţi.

Întâlnirea de la Galaţi este şi un catalizator al dezbaterilor pe teme economico-sociale din cadrul Federaţiei Europene a Porturilor Interioare, ce reuneşte aproape 200 de porturi interioare şi autorităţi portuare din 17 ţări. Din 1994, această organizaţie a fost vocea porturilor interioare din Europa şi un instrument de promovare a acestora în lanţurile de transport şi logistică. În aceste context, managerii europeni au putut afla mai multe inclusiv despre proiectul platformei multimodale din portul Galaţi, un proiect în valoare de peste 89,87 milioane de euro, finanţat şi din fonduri europene, cel mai important proiect de dezvoltare a infrastructurii de transport aflat în derulare în regiunea noastră.

Nu în ultimul rând, managerii porturilor din Germania şi Elveţia au avut ocazia de a vizita porturile Mineralier, Docuri şi Bazinul Nou, unde li s-au prezentat proiectele de investiții realizate, dar și investițiile viitoare pe care operatorii portuari, în colaborare cu administrația portuară intenţionează să le demareze, pentru a crește atractivitatea porturilor și a le integra în noile fluxuri logistice și transport.

Sursa: www.viata-libera.ro Autor: Ovidiu Amălinei

Viena
Categorii
ElvetiaGermaniaInformații utileRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole