Comunicat de presă al Organizației PSD Diaspora

  PSD Diaspora ia atitudine și consideră inacceptabile declarațiile Ministrului de Interne italian, Matteo Salvini, care a acuzat România că, alături de Bulgaria, trimite „sclavi” în Europa Occidentală. PSD...
Viena

 

PSD Diaspora ia atitudine și consideră inacceptabile declarațiile Ministrului de Interne italian, Matteo Salvini, care a acuzat România că, alături de Bulgaria, trimite „sclavi” în Europa Occidentală.

PSD Diaspora consideră că orice asociere între cetățenii unei ţări şi un fenomen infracţional generează fenomene de ură rasială sau xenofobie și recomandă o mai mare atenție și diplomație în declarații.

Legea trebuie să se aplice în mod egal şi ferm şi, în nici un caz, pe baze etnice sau discriminatorii, indiferent de cetăţenie sau de etnie, iar statul italian este obligat să respecte drepturile omului și să gestioneze cazurile de  exploatare prin muncă și de discriminare a persoanelor de pe teritoriul Italiei.

Cei peste 1 milion de cetăţeni români, care activează pe teritoriul  italian, nu trebuie tratați ca o categorie nesemnificativă sau în afara legii, în condițiile în care România își asumă  responsabilităţile care îi revin în ceea ce priveşte modul în care propriii cetăţeni se comportă în străinătate, aliniindu-se standardelor internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane, fiind parte integrantă în materie la principalele instrumente internaţionale, cooperând intens cu autoritățile italiene.

Totodată, PSD Diaspora încurajează acțiunile autorităților române de informare a cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune, odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României.

 

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Organizatia PSD  DIASPORA

Sediul: Bucureşti, Sector 1, Strada:B-dul Ion Ionescu de la Brad, nr. 1;

Email: psddiaspora2018@yahoo.com

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole