CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI în München – Stagii de practică la consulat

Consulatul General al României la München oferă studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenţilor aflaţi la început de carieră, cetăţeni români, oportunitatea de a efectua un stagiu de familiarizare cu activitatea consulară. Unii...
Viena

Consulatul General al României la München oferă studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenţilor aflaţi la început de carieră, cetăţeni români, oportunitatea de a efectua un stagiu de familiarizare cu activitatea consulară. Unii dintre foștii noștri stagiari lucrează, în prezent, în cadrul echipei noastre sau în instituții guvernamentale din România și Germania, în cadrul unor instituții de învățământ academic urmând studii post-universitare sau activează în cadrul unor asociații non-guvernamentale.

 Vă oferim:

  • un cadru de lucru plăcut, alături de o echipă tânără şi performantă;
  • posibilitatea asimilării unor abilităţi profesionale şi competenţe lingvistice de specialitate;
  • satisfacţia de a oferi sprijin românilor aflaţi în afara graniţelor ţării;
  • şansa de a participa la evenimente de diplomaţie publică şi de a dezvolta contacte personale şi instituţionale utile.

Procesul de selecţie:

Pentru dosarul de candidatură sunt necesare următoarele documente, în limba română:

  • curriculum vitae;
  • scrisoare de intenţie/motivație, în care să fie prezentat succint scopul şi obiectivele principale pentru care se solicită stagiul de pregătire (copie scanată) (poate fi redactată şi în limba germană);
  • scrisoare de recomandare din partea unui profesor/angajator (copie scanată) (poate fi redactată şi în limba germană);
  • carte de identitate/paşaport (copie scanată).

 Dosarul de candidatură va fi trimis prin e-mail la munchen@mae.ro. Nu există termen-limită, dosarele se depun pe întreg parcursul anului.

 Alte informații de interes:

Stagiul se desfăşoară strict pe bază de voluntariat, nefiind remunerat. Stagiarii trebuie să îşi asigure singuri cheltuielile de întreţinere, cazare şi transport în perioada stagiului la München.

Durata stagiului poate varia între 1-3 luni, fiind preferate cele pe o durată mai mare în intervalul menţionat.

Programul zilnic de derulare a stagiului este programul de lucru al oficiului consular.

Viena
Categorii
DiasporaGermaniaInformații utile
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole