Culianu: pe pragul Istoriei 30 de ani de la tragica moarte a savantului român

Pe 21 mai 2021 se împlinesc 30 de ani de la tragica moarte a lui Ioan Petru Culianu. Observator cultural include în acest număr cîteva texte de și despre...
Ioan Petru Culianu
Viena

Pe 21 mai 2021 se împlinesc 30 de ani de la tragica moarte a lui Ioan Petru Culianu. Observator cultural include în acest număr cîteva texte de și despre el, deopotrivă pentru a-l comemora și pentru a continua explorarea vieții și operei sale. Mai multe imagini, unele din arhiva familiei, însoțesc textele.

Ioan Petru Culianu la Groningen (1984)

Ioan Petru Culianu la Groningen (1984)

La aproape o generație istorică de la dispariție, Ioan Petru Culianu se află într-o situație liminală: pe pragul Istoriei, într-un spațiu mental fluid, în plin rit al trecerii de la memoria preponderent vie, fragmentară și pasională (de la hagiografie la calomnie), la cea istoricizată, de ansamblu, critică și calmă (ceea ce definea Paul Ricoeur ca mémoire apaisée). În acești ani se va decide pentru un viitor ale cărui durată și forme nu pot fi anticipate, cu toate operele pe masă, cu biografia completă, cu bilanțul primei faze a exegezei, cine au fost autorul și omul, cum au interacționat între ei și cu toate contextele lor. Esențial în această etapă, cum spun într-un scurt interviu acordat lui Simone Paliaga pentru cotidanul Avvenire, este să se continue publicarea lui Culianu în limbi străine și să se extindă dialogul interdisciplinar, intercultural și intergenerațional despre acest subiect deja semnificativ pentru istoria religiilor, pentru cultura română și globală, precum și, pe un plan mai general, pentru istoria ideilor.

Textele
Revista italiană Antarès. Prospettive Antimoderne (director responsabil, Gianfranco de Turris; director editorial, Andrea Sca­rabelli), produsă de editura milaneză Bietti, a scos de curînd un masiv, elegant și cuprinzător număr tematic dedicat lui Culianu (18/2021; în vînzare – tipărit și digital – de luna asta, ulterior accesibil într-un format digital simplificat și gratuit la http://www. bietti.it/category/antares/). Alături de Carmen Mușat și de Ovidiu Șimonca – cărora le mul­țumesc și pe această cale –, am decis să consemnăm evenimentul și să îl prezentăm publicului nostru tocmai în spiritul dialogului la care mă refeream mai sus.

Nu intru în amănunte privind sumarul numărului. Horia Corneliu Cicortaș, cel care, alături de Roberta Moretti și Andrea Scarabelli, a coordonat numărul, îi face o succintă și elocventă prezentare. E bine plasat pentru asta, ca unul dintre cei mai înzestrați, competenți și activi promotori ai culturii române înalte în Italia. Ca istoric al religiilor și al culturii, traducător, editor și mediator cultural, are deja un parcurs convingător; predă istoria tradițiilor religioase la Uni­versità di Trento, a îngrijit ediția italiană a căr­ții lui Culianu Iocari serio, iar teza lui de doctorat despre Eliade și India, susținută la cea mai veche universitate de sinologie și studii orientale din Europa, Università degli Studi di Napoli „L’Orientale“, se află sub tipar. Profit de prilej pentru a recomanda și publicația online – în care este vorba în această perioadă și de Culianu – tipică pentru diaspora noastră, dar mult peste nivelul mediu al genului, la care colaborează tot mai intens Horia Corneliu Cicortaș: Orizzonti culturali italo-romeni/Orizonturi culturale italo-române (www.orizzonticulturali.it). Românii din țară și din diaspora, precum și italienii – dintre care unii ne învață limba, cultura și societatea – construiesc și în acel cadru o nișă de cultură înaltă necesară masivului univers româno-ita­lian care crește de la firul ierbii. Salut și în numărul de revistă omagiat aici prezența unor italieni din această categorie, autori și traducători, unii veterani: Roberto Scagno, Mauro Barindi, Valentina Elia, Igor Tavilla, Mario Trucchi. Așa cum salut contribuțiile unor italieni care au venit în contact cu România prin Ioan Petru Culianu și/sau ope­ra lui, uneori via Eliade: Gianpaolo Romanato, Aldo Natale Terrin, Grazia Marchianò, Roberta Moretti, Emanuela Guano, Valentina Sirangelo, William Mazzarella, Stefano Da­niele, Ezio Albrile, Giovanni Casadio, Angela Margaritelli.

Aș reține în continuare doar cîteva aspecte importante ale numărului, în special de orientare ideologică și culturală, de regulă ignorate ori greșit înțelese la noi. Revista este una din puținele publicații occidentale de calitate care își asumă deschis orientarea antimodernă. În eseul meu „Cioran, le Tintin de la philosophie“ (Observator cultural, nr. 1056, 31 martie-6 aprilie 2021, pp. 10-11, disponibil online), am abordat unele aspecte ale
anti­modernismului occidental interbelic și actual, valabile și în cazul de față. În această logică, reamintesc și substanțialul număr special Antarès (7/2014) cu tema Il paradosso romeno – Eliade, Cioran e la „giovane generazione“ (accesibil în format simplificat pe pagina electronică menționată), tot un rezultat al colaborării internaționale, cunoscut și la noi de cei avizați.

Prin urmare, Culianu este acum simbolic și hermeneutic legat de marea generație românească a antimodernismului interbelic, care interesează (uneori pînă la fascinație, ca în cazul mai cunoscut la noi al lui Claudio Mutti) anumite cercuri de dreapta italiene, fie legate de Tradiție (în toate formele, de la spiritualism și ezoterism la fascism), fie de curentele conservatoare din Biserica Ro­mano-Catolică. Acest detaliu nu e trivial: ne dezvăluie unul din mediile foarte diverse în care există un fel de fond aperceptiv pentru Culianu – datorat în principal legăturii lui complexe cu Eliade –, precum și una din cheile de lectură ale operei și chiar vieții sale. În orice caz, ale unor părți din ele.

Alte chei de lectură, plasate ideologic și cultural, metafizic și epistemologic pe un spectru foarte larg, coexistă, interacționează și uneori se confruntă cu aceasta, fiindcă avem de-a face, mai mult decît în alte cazuri, cu o operă și o viață care traversează mai multe lumi, oprindu-se eventual în unele dintre ele, din multe rațiuni, pe durate inegale și cu efecte de tot felul, și capătă sensuri diferite în fiecare. Andrea Scarabelli, de altminteri, este foarte clar situat în curentul antimodernismului actual: i-a editat pe Merink, Bergier, Evola, Guénon, Dughin; e printre cei care conduc Fondazione Julius Evola (http:// www.fondazionejuliusevola.it/) ș[1]i e membru GRECE Italia; am vorbit în eseul despre Cioran despre GRECE, Noua Dreaptă franceză și rolul de fondator și spiritus rector al lui Alain de Benoist.

Ca și în acel eseu, dar făcînd o trimitere directă la Culianu, sînt de părere că o discuție deschisă în care participă toată lumea, indiferent de situarea cultural-ideologică și metafizico-politică, e mai mult decît necesară, e vitală. O asemenea discuție se poate purta tot mai greu în Occident (la noi, provincialismul mimetic și criza de competențe o face aproape cu neputință), din motive care duc de la prudență, teamă, duplicitate, ipocrizie și oportunism la o criză profundă de orientare, la radicalizare, la părăsirea Agorei și retragerea în nișe mai ales digitale (cu răbufniri imprevizibile pe străzi și în piețe), la autocenzură, cancel culture, cenzură digitală etc. Iluzia că subiectele u­maniste cele mai tehnice pot fi abordate altfel decît ținînd seama de toate aceste contexte și de altele asemenea, ca toate iluziile, trebuie abandonată. Numai dialogul generalizat – în sensul teoretizat cîndva de Mihai Șora – este calea, oricît de dificilă și imprevizibilă, spre o aproximare a adevărului comun. Dar a­cest dialog trebuie să fie, de fapt, cu termenul lui Gregory Bateson de acum jumătate de secol, un metalog, adică o conversație care tratează subiecte controversate avînd conștiința structurii conversației și, repet, a tuturor contextelor relevante. Numai așa putem spera la o ecology of mind, la o ecologie a spiritului (pentru a folosi cu un sens metaforic tot formula lui Bateson) de care depinde viața împreună.

În sensul rîndurilor de mai sus, textul semnat de Grazia Marchianò în deschiderea numărului Antarès, tradus și aici (fără a doua parte, descriptivă), privește la Culianu din unghiul unei philosophia perennis deschise către toate azimuturile (de la studiile orientale la ezoterismele antice și moderne, de la mistică și magie la științe cognitive). Este lumea în care distinsa profesoară și regretatul ei soț, eruditul și originalul Elémire Zolla, l-au întîlnit și „adoptat“ pe Culianu, o experiență pe care cei doi italieni au evocat-o adesea ca pe una din întîlnirile fericite ale vieții lor. La micul colocviu Culianu organizat de mine la Oxford în 2011 („In and Out of This World: A Symposium in Memory of Ioan Petru Culianu, 1950-1991“, Jesus College, 21-22 mai), la cel dedicat lui Zolla pe care l-am organizat împreună în anul următor la Montepulciano („Labirinti della mente, visioni del mondo/Labyrinths of the Mind, Visions of the World. Il lascito intellettuale di Elémire Zolla nel XXI secolo/Exploring Elémire Zolla’s Spiritual Quest and Legacy“, 29 mai 2012), precum și în scrierile sale, așa l-a rememorat și interpretat mereu pe prietenul lor român. (Moshe Idel și cu mine am discutat intens cu ea, public și privat, în ambele ocazii. Mona Antohi și cu mine am revenit mereu la subiect atunci cînd Grazia Marchianò ne-a vizitat la București, pe 10-12 februarie 2012, și la Ischia, pe 20-22 septembrie 2016. Corespondența noastră, ca toată relația noastră, îi are în centru pe Culianu și Zolla.) În Antarès a apărut acum și un text sintetic despre toată această poveste, publicul nostru îl va putea citi în românește anul acesta. Roberta Moretti, unul din cei trei coordonatori ai numărului special, tradusă și la noi, a devenit specialistă în Culianu ca studentă a acestei adevărate maestre spirituale care este Grazia Marchianò.

Continuînd tradiția de intertextualitate a volumelor și grupajelor serioase consacrate lui Culianu, preluăm aici versiuni ușor prescurtate ale altor două texte din revista italiană. (Aceasta, la rîndul ei, a folosit, în permanentă consultare colegială cu Tereza Culianu-Petrescu și cu mine, materiale de arhivă ori texte din volumele editate de mine în 2001 și 2003, precum și texte ale lui Culianu din Jocurile minții însoțite de prezentările mele). Textele integrale, care vor fi uneori extinse de autori, vor apărea în românește într-un volum colectiv plănuit la Editura Polirom spre sfîrșitul anului. Înainte de a le anunța succint, vreau să menționez că în acel volum va fi integrată și ultima (probabil!) variantă a unui recent text crucial de Moshe Idel, care oferă cea mai bună analiză de ansamblu de pînă acum a contribuției intelectuale a lui Culianu. Studiul, care atacă și tema mult discutată a evoluției gîndirii lui Culianu, pu­nîn­d‑o însă mai net în contextele interactive ale biografiei, epocii și operei ficționale, a apărut pînă acum în română (Apostrof, 3/2021, pp. 15-19, trad de Ștefan Bolea și Andreea Bolea), engleză (prima formă a originalului, tipărită de publicația clujeană Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 20, nr. 58, primăvara 2021, pp. 3-17) și italiană (Antarès, numărul menționat, trad. de Roberta Moretti și Andrea Scarabelli), „Ioan P. Culianu și ars combinatoria“. Un demers complementar este dialogul meu cu Moshe Idel (Iași, 7 aprilie 2019) care poate fi urmărit deocamdată numai pe YouTube (https://www.youtube. com/watch?v=AgTB0m57uwU&t=4027s), dar va fi transcris în noul volumul colectiv de la Polirom. Exegeza viitoare va trebui să țină seama de aceste contribuții cu caracter general și de orientare.

Doi istorici ai religiilor despre Culianu
Am reținut pentru acest număr două texte semnate de doi istorici ai religiilor care cunosc bine opera lui Culianu, pentru a oferi două perspective din mediul și discursul disciplinei. Semnatarii sînt Eduard Iricinschi și Giovanni Casadio. Cum textele nu au nevoie de comentarii în acest cadru, adaug doar cîteva cuvinte despre fiecare.

Eduard Iricinschi (cercetător la centrul de studii religioase CERES, Ruhr-Universität Bochum), care a început să scrie despre Ioan Petru Culianu cu mai bine de un sfert de secol în urmă (am colaborat în faza în care își pregătea o lucrare de master despre Culianu la Universitatea din București), a publicat deja numeroase texte pe această temă. După un doctorat la Princeton (2009), interesat de creștinismul antic, maniheism, gnosticism și istoria istoriei religiilor, și-a continuat peregrinatio academica, dar a rămas fidel preocupărilor de tinerețe. Sper să vedem în 2021 sau 2022 o carte a sa care se va apropia cel mai mult de așteptata monografie Culianu. Imaginea care ilustrează textul său, arhivată la University of Chicago în starea precară în care a fost salvată din foc și apă, e interpretată memorabil. Mi-a amintit de textul lui Ioan Petru Culianu apărut postum în Leggere (iunie 1991), „A che cosa serve le religione?“ (îi mul­țumesc lui Horia Corneliu Cicortaș, care mi l-a semnalat). Și, desigur, de vechea discuție românească despre rezistența, subzistența, existența, mîntuirea prin cultură…

Giovanni Casadio, cunoscut profesor de istoria religiilor la Università di Salerno, este un vechi prieten al României și o personalitate foarte activă pe plan internațional în domeniul studiilor religioase (precum și în acela al istoriei și teoriei lor), fiind astfel cel mai bine plasat să facă un tur de orizont al discuției româno-italiene despre Ioan Petru Culianu. Imaginile care îi însoțesc textul prezintă, respectiv, trei locuri italiene ale exilului și formării lui Culianu: Università per Stranieri di Perugia (Culianu a fost bursier acolo în iulie-octombrie1972 și martie 1973); Campo profughi di Latina (denumit oficial Centro assistenza profughi stranieri „Roberto Rossi Longhi“ di Latina, activ în anii 1957-1991; Culianu a stat ca refugiat politic în lagărul similar de la Padriciano/Trieste și apoi acolo, noiembrie 1972-martie 1973); Uni­versità Cattolica del Sacro Cuore, Milano (unde Culianu și-a pregătit licența cu Ugo Bianchi și a lucrat, între un post de cîteva luni la Roma și plecarea la Groningen, aprilie 1973-noiembrie 1976).

În fine, am ales pentru acest grupaj trei proze de Ioan Petru Culianu publicate pentru prima oară în volumul Arta fugii, ediția a II-a adăugită. Cu desene de Ioan Petru Culianu, Cornel Mihai Ionescu și Dorin Liviu Zaharia. Prefață de Dan C. Mihăilescu (Polirom, colecția „Biblioteca Ioan Petru Culianu“, 2021). Lectura acestor texte e un prilej de a face niște incursiuni în mintea tînărului Culianu și de a întîlni astfel lumea amniotică a copilăriei sale, proiectele de destin ale adolescenței și tinereții, precum și tema tatălui, mai puțin frecventă în scrisul autorului, dar adesea prezentă în subtext. Imaginile alăturate prozelor au tîlcul lor, iar legendele imaginilor sînt clare. Două cuvinte numai despre cea în care Ioan Petru Culianu apare copil, alături de mamă și soră, împreună cu o mătușă și un unchi din generația bunicilor paterni, pe terasa casei Culianu-Ciurea din Str. Muzelor (azi Nicolae Bălcescu) nr. 13. Era o extensie apropiată și consubstanțială, adesea frecventată, a universului de pe Str. Sf. Atanasie.

Ultima fotografie
Am ales pentru prima pagină a acestui număr din Observator cultural ultimul portret al Ioan Petru Culianu, făcut de fotograful profesionist Lloyd DeGrane pe 20 mai 1991. Savantul se află în biroul său de la Divinity School, University of Chicago, cu o zi înainte de timpul și, la cîțiva pași, de locul în care a pierit. Fotografia circulă mult online, așa că îmi fac aici datoria de a indica sursa potrivit uzanțelor: University of Chicago Photographic Archive, apf12345, Hanna Holborn Gray Special Collections Research Center, University of Chicago Library.

Autorul fotografiei mi-a relatat că primise comanda de la Colleen Newquist, redactor la University of Chicago News Office. El făcuse fotografia, dar nu o tipărise. A doua zi, pe 21, ea l-a sunat și l-a rugat să vină cu poza, fiindcă Profesorul Culianu fusese omorît. DeGrane s-a dus cu poza la News Office pe 22, iar în zilele acelea a dat cîte o copie a ei lui Christinel Eliade, respectiv Terezei Culianu-Petrescu. De curînd, corespondînd cu Lloyd DeGrane, un om fin și cald, am aflat aceste detalii și am primit poemul pe care-l scrisese Colleen Newquist atunci, în stare de șoc, și ni l-a arătat acum. După treizeci de ani, cei doi își amintesc foarte bine tragedia…

Professor Coulianu
Professor Coulianu

died

hands dangling to

his ankles

visible

to the next man

to use

the restroom.

Shot cleanly

through the head

from above.

An assassin’s

bullet

silently in

silently out.

A professional hit

commissioned by someone

across the ocean

whose politics

he opposed.

We were comforted

by knowing the

bullet

had his name

on it. Still, when I sit

on a toilet in a campus bathroom

I imagine

an assassin’s

bullet

aimed at my

head. I dare not look.

Colleen NEWQUIST

SORIN ANTOHI, sursa : OBSERVATOR CULTURAL

Acasă

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole