Dan Teodorescu, un explorator al adâncurilor din cuvinte

O carte vine spre tine, aproape întotdeauna, numai cu gânduri bune. Din titlu, fără să-ți propui, apar uneori știri senzaționale. Volumul „Mirajul cuvintelor“, semnat de Dan Teodorescu, președintele L.S.R....
Viena

O carte vine spre tine, aproape întotdeauna, numai cu gânduri bune. Din titlu, fără să-ți propui, apar uneori știri senzaționale. Volumul „Mirajul cuvintelor“, semnat de Dan Teodorescu, președintele L.S.R. – Filiala Iași – Nord Est , neobositul om al condeiului, care pare că nimic nu-i poate sta în cale pentru a aduce spre cunoaștere oameni, fapte, trăiri, ale celor pentru care viața are valoare, este o astfel de carte. Scriitorul, prin ce scrie, pare să ne convingă pe noi cititorii că poezia ne poate alina multă suferință.

Citiți o carte de poezie și scăpați de pandemie“. Poezia, mereu ne-a salvat din situații limită, aș spune eu. Încerc să pătrund în „titlul cărții“ domnului Teodorescu, „Mirajul cuvintelor“. Am în fața mea un „pachet“ cu ceva foarte prețios, pe care văd substituit titlul „Mirajul vieții“. Cu grijă încep să pătrund în taina darului primit de la autor. Îmi aduc aminte că, de-a lungul anilor, am cochetat cu „frumusețea din cuvinte“, cu puterea lor, cu tăcerea din ele sau pur și simplu cu, acele cuvinte din tăcere etc.

M-am plimbat prin cuvinte, descătușată de angoasele vieții, și-mi dau seama că Dan Teodorescu pare mult mai liber decât mine, pare să ne sugereze „să alergăm în jurul amurgului“1, dar ne anunță parcă să fim prudenți, căci prin mișcările noastre greșite putem fi pradă întunericului. Autorul pare că poartă în suflet durerea lumii întregi, nu numai a semenilor săi. Cuvintele au sensuri ascunse pe care le poți traduce doar cu răbdare și respect.

Pentru ilustrul om de litere, pentru poetul Dan Teodorescu, ninge peste toată Europa. Domnia sa simte nopțile aspre, cerul senin. Pe muntele sacru și piscul sublim, simte spaima durerii.

Ninge nemilos peste omenire, dar subliniază sensibilitatea cea mai de sus a sufletului din noi, „Ninge peste credință“. Deducem din acest gând, că suferințele sunt generale și adânci.

Libertatea poetului de a se afla peste tot, peste toate trăirile de seamă, îl pune pe un loc de unde îl putem auzi, îl putem vedea în plenitudinea vieții sale, cu toții, dar mai ales îl putem înțelege ce dorește să spună prin „cuvintele strigate“, așa cum le numește scriitoarea Corina Matei Gherman, în prefața volumului „Mirajul cuvintelor“.

Poeziile sunt doar esențele ideilor, ale iubirii, ale durerilor, ale prezentului îngrijorător pe care-l trăim.

Căutările poetului prin viața răvășită pe care o duce întreaga omenire, scoate în evidență neliniștea din sufletul său nobil pentru soarta Lumii. Dar, despre complexitatea personalității domnului Dan Teodorescu, poate nu sunt eu cea mai indicată să vorbesc. Am auzit de domnia sa în tinerețe, pe când cochetam și eu cu jurnalismul, dar l-am cunoscut abia la bătrânețe, pe tărâmul literar, unde întâmplarea ne-a adus aproape, prin cărțile noastre pe care le semnăm.

Așa că, prefer să fac popas pe paginile volumului, intitulat atât de sugestiv pentru valoarea cuvântului în viață.

Cu câțiva ani în urmă, publicam o carte de poezii, „Taina gândului“, (2015), în care își găsise loc o poezie numită „Cuvântul“. Îmi amintesc ultima strofă:

Cuvântul e greu, e pustiu, e hain

Când nu știm cum să-l rostim

Dar e prieten pentru gând

Prin el Trăim pe Pământ.

Dar, să mă întorc „la chemarea“ unui scriitor de elită, a unui intelectual remarcabil și să încerc să descifrez mirajul ce-l ascund cuvintele. O iau pe gând, în sus, spre inima mea, să pot da sens celor dezvăluite cu atâta iscusință de poet.

După cum am spus, pare că mirajul din cuvinte să fie de fapt mirajul vieții. De ce? Ce povară poartă cuvintele de sunt atât de grele? De ce un cuvânt poate fi iubire, altul înseamnă dezastru, altul o poartă deschisă Destinului tău? De ce un cuvânt, uneori, este un pansament pentru rănile tale făcute de viață, de ce cuvintele ne leagă, apoi ne dezbină, iar alteori se ascund în noi și nu mai vor să fie rostite? De ce cuvintele poartă uneori atât amar în ele sau pot deveni „cheie“ în împlinirea ta?

Cartea „Mirajul cuvintelor“, prezentată într-o grafică de excepție, pare să atingă multe din problemele esențiale ale vieții. Pentru Dan Teodorescu, cuvintele par atât de încărcate de sensuri, încât recunoaște că viața noastră e plină de cuvinte nestrigate. Iată ce spune poetul:

Toate păsările îmi cuprind mâinile

și le poartă prin văzduh și prin ceață

și prin cuvinte nestrigate

și prin dimineață.

Cu alte cuvinte, viața noastră nu e numai ce se vede, ceea ce putem înțelege, ci e mult mai complicată. Autorul, de fapt, consolidează o filosofie a existenței noastre spirituale, care nu-i posibilă fără comunicare, ce fără de cuvinte nu-i posibilă.

Ce nu-i răcnit, nu-i chemare, ne aparține fiecăruia în parte. Poate asta face diferența dintre noi.

Cum ai descrie o primăvară fără de cuvintele: iarbă, flori, verde, lumină etc?

Cum ai începe o Rugăciune fără cuvintele „Iartă-mă Doamne!“.

Ce-om face fără cuvintele: mulțumesc, mi-e dor, te iubesc, te iert, te aștept etc?

În această zonă ne trimite celebrul Dan Teodorescu prin cariera sa, vasta lui carieră, să căutăm, să înțelegem ce miracol găsim în cuvinte! Poetul nu separă partea frumoasă a vieții de partea zbuciumată, fără de care nu se poate trăi.

Primăvara din noi se zbate

Ca o floare spulberată

De vânturi turbate…“

Primăvara din noi poate fi asemuită cu viața pe care începem să o trăim, dar care ne expune multor încercări, prin care trecem.

Dan Teodorescu, filosoful cuvintelor, enigmatic așezate, ne face de fapt un tablou al vieții din care nu lipsește nimic: iubire, iertare, durere, deșertăciune, până nici de sfidare nu a uitat:

Copacii de pe dealuri

Își alungă nepăsarea…


Autorul nu trece superficial peste nimic din ce spune, dar are grijă să evidențieze cuvintele care au rădăcini adânci în pământ: Doină, ȚARĂ, DOR, Iubire, etc.

În „Inima muntelui“ spune:

Îmi plâng izvoarele crescute pe umăr

…………………………………………………………..

Și-mi plâng iubirile crescute sub pleoape!“

Frumusețea versului te duce de fapt în primul rând la dragostea de patrie, de natura binecuvântată a plaiurilor noastre. Volumul „Mirajul cuvintelor“, născut într-o perioadă de restriște pentru poporul român și nu numai, poartă un mesaj în care auzi cuvintele tropăind, așa cum spune poetul în una din poezii. Acea neliniște, nesiguranță, care ne obligă să ne conformăm unui prezent ce pare dușman mai curând decât prieten, căutând frumusețile, adevărurile, enigmele din cuvinte care au darul de a ne aduna, de a ne ține aproape și de a ne salva sufletele de la pieire.

Dan Teodorescu este un patriot, un om credincios neamului său, poate și din acest motiv poezia nu apare cu toate înțelesurile la prima vedere. Versurile au idei care-și ascund valorile tocmai pentru a nu le devaloriza. Cine va citi „Mirajul cuvintelor“ se va întoarce mereu, să mai descopere ceva… Oricât am vorbi despre autorul acestui volum, nu vom putea spune tot. Dan Teodorescu este complex, complexitate dată de opera sa vastă, de experiența anilor pe care-i poartă cu mândrie și seninătate.

Maria Panciuc-Bucătaru,

scriitor, membru L.S.R.

16 octombrie 2021

1

Viena
Categorii
ActualitateRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole