DESPRE POET (GRUPAJ LIRIC)

Suntem trăitorii unor vise… ucise de noi înșine, de mama natură, Poetule, nefericită creatură…  ȚI-AM SPUS Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul, În înălțimi să zbori...
Viena

Suntem trăitorii unor vise…
ucise
de noi înșine,

de mama natură,
Poetule,
nefericită creatură

 ȚI-AM SPUS

Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul,

În înălțimi să zbori către un alt necunoscut

Și am păstrat din umbra ta parfumul

Și spinii trandafirului din inimi petrecut.

Ți-am spus că te iubesc și te-am eliberat,

Din strașnica închisoare a gândurilor mele,

Fără să-ți spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,

Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.

Ți-am spus că te iubesc și fără ca să știi,

Ai preluat  frumoasă,  teribilă,  ștafeta

Neîntâmplată,  a unei mari iubiri târzii,

Cu care-am zdruncinat și cerul și planeta.

Ți-am spus că te iubesc fără nimic în schimb a cere,

Deși de-a pururi, în veci, cerșind am să rămân,

Iubire închipuită, venin și deopotrivă miere,

Fără să încerc vreodata asupra-ți vreun asalt păgân!

Ți-am spus că te iubesc și ți-am spus totul

Și ce folos  de totul, n-ai fi știut, de eu nu ți-aș fi spus,

Și daca-aș fi tăcut, la ce folos secretul?

Ți-am spus că te iubesc. Ce dacă?

Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ți-au spus.

ÎN ORAȘUL ÎN CARE LOCUIEȘTI

Am fost în orașul în care tu locuiești,

Speram să te zăresc pășind pe stradă,

Să fii pe un balcon unde stai și privești,

Sau să te văd la o fereastră într-o mansardă.

Erau mulți castani înfloriți, străjeri la drum,

Totul mirosea a zenit și speranță,

Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,

Probabil erai plecat, undeva în vacanță.

Și liliacul era înflorit, cel alb și cel violaceu,

Cerul albastru, părea înlțat de un curcubeu,

Ce îi sprijininea  bolta, ca un bătrân lacheu,

Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.

Cred că am să mai trec prin al tău oraș,

Măcar să-i respir primăvăratecul aer,

Pe ale castanilor frunze să-ți scriu un răvaș,

Și să mai deapăn al amintirilor caier. 

MIRABILA POVARĂ

Oare, ce e iubirea?

Aș zice: mirabilă povară,

Că-i dulce  ca mierea,

Dar haina-i, e precară.

Și uneori e mândră,

Iar alteori e tandră,

Și umblă zdrențuită,

De multe ori flamândă,

Și goală cum e,  s-ar ascunde,

Dar, nu are unde,

Umblă iubirea-ntre noi desculță,

Vrăjitoare drăguță.

Iubirea…, mirabilă povară…

PE RAMURI DE IUBIRE

Știu eu? Poate din altă galaxie

Sau un univers necunoscut,

Deși, memoria-mi te știe,

Ușor  și negrăit,  ai apărut!

Iubite, tu, omul  meu drag,

Cu chip frumos, de Rege Dac,

Te-ai preschimbat in Eros,

Și m-ai facut să urlu și să tac

În gânduri, miraje de albastre simțiri,

De ale mele neștiute  amintiri,

Mi-ai deslușit, neauzite cânturi,

Pe ramuri de iubire, te-am așezat în jilțuri.

Înmugurește-mă în inima ta!

Fă-mi lăcaș unde fluturii zboară,

Oprește timpul, păstrează clipa,

O zbatere de aripi, nu vreau să mă doară!

ÎN TAINĂ

Imaterială am fost, departe de-a știi,

Cum în zbor să-mi atingi sufletul,

Te-ai ascuns în carapacea cu lacăte mii,

Aparent, de mine să îți ferești umbletul.

Te-am ucis în propria-ți vânătoare pornită

Asupra-mi vulnerabilului, pământescului eu,

Din confruntarea cu tine-am rămas, pururi rănită,

Ca într-o farsă urâtă a destinului greu.

Am să port mai departe peste  veacuri de fum,

Amalgamul de vise, de trăiri și de șoapte,

Năzuința iubirii  ajunsă la răscruce de drum,

De uitare, să nu se topească în vremuri deșarte.

Halucinantă himeră, tehnic, o hologramă

A chipului meu peste timpuri te va-nsoți,

De vei vrea, să n-o poți  prinde-n palmă,

Mângâindu-ți în taină,  carapacea,  să știi!         

ACCES INTERZIS

Am intrat din întâmplare

Sau hazard, pe strada ta.

Nu erau indicatoare sau ceva,

Semafoare, nici măcar.

Și-am ajuns în fața unui palat,

Am dat să intru, dar era încuiat.

Destinul pe post de portar,

Mi-a spus că acolo locuiești tu,

Dar ești mereu plecat,

Și ești foarte implicat

În realitatea i(mediată)

Și tot timpul călare,

Plecat la vânătoare.

I-am zis: – Dar stai puțin, el m-a invitat…

Și pe neașteptate, mi-a detectat,

Cu un aparat extrem de sofisticat,

Sentimentele.

Apoi mi-a spus implacabil și foarte încruntat:

– Aici accesul e interzis

Pentru persoanele

Cu al sentimentelor gabarit depășit!

– Și pentru că ești la prima abatere,

Te sancționez cu avertisment,

Pentru data viitoare,

Îți voi confisca sentimentele!        

AXIOMĂ

Atât de mult  am stat

De vorbă cu tine

În gândurile mele, încât,

În tot acest timp,

Aș fi putut învăța…

Toate limbile pământului!

ACEA ZI

Voi rememora acea zi,

Pâna la epuizare.

Acea zi în care,

Ca într-un magnific ritual

Prenupțial,

Al unor păsări exotice…

În acea zi, s-au născut din noi

Două planete,

Stelare, milenare,

Ce vor dăinui

Până într-o zi,

Acea zi,

Repetabilă,

A noastră

Pentru totdeauna.

PÂNĂ LA PLUS INFINIT    

Ca pe o fata morgana,

Ai să mă cauți

În femeile din viața ta.

Când mă vei fi găsit,

Iubește-le până la plus infinit,

Iubește-le ca atunci când,

Pe mine, m-ai fi iubit!

E frumoasă,  iubirea,

Și totuși, e nemiloasă și grea,

Când împărțirea ne dă,

Negreșit un număr cu virgulă,

Și-o negrăită trăire teribilă.

ELEGIE

Sunt prinsă-n chingile iubirii

Și nu e loc să plec și nici să vin,

Am să rămân doar pradă amăgirii,

În suflet am să am numai venin…

Iubirea ta-i otravă  dulce,

La sânul meu o port mereu,

N-o pot goni  și n-o pot duce,

Odor sublim și trist, amorul tău.

CONTABILITATEA SENTIMENTELOR

Într-o zi mi-am contabilizat,

Sentimentele.

Am întocmit registrul de casă

și am găsit acolo un pitic.

Apoi am verificat intrările,

Nimic.

În împrejurimi m-am uitat

Nimic de intrat.

Doar niște invidie

de la indivizi, individe

Și mai multă durere sufletească,

De la cei ce-ar trebui iubire

să-mi dăruiască.

Au urmat apoi ieșirile,

La verificat.

La ieșiri, iubire, iubire, iubire,

nemăsurat!

Am întocmit balanța, am tras linie

și am adunat,

Și am constatat,

Ca am de primit!

De la tine Doamne,

Voi primi înmiit,

Iubirea ce n-o primesc,

De la cei ce pretind că o dăruiesc!

SUNTEM ÎN ETER

(fragment)

Suntem  în eter,

În prelungirea acestei lumi,

Două unghiuri adiacente,

ardente,

de bătrânul Cronos  îngemănate,

latente.

Iubirea-i, latura noastră comună,

Mă înalță cu ea împreună,

La stele, la lună,

Iubește-mă tainic,

iubește-mă veșnic,

Dăruiește-mi iubirea,

iubirea  promisă,

Ferește-o de-a lumii ușă deschisă.         

ÎN LUMEA DIN VIS

La masa tăcerii, stând cu tine,

Ridic mâna și întind arătătorul drept

Spre inima ta,

Ca să întreb dacă mai sunt

Acolo,

Iar tu îmi spui că da,

Și îmi mai spui că ai simțit,

Cu el în inimă că te-aș fi împuns,

Deși, în fapt, nu  te-am atins,

Și îmi zic:

Ce ciudată

Declarație de dragoste !

Încerc să-mi dau seama dacă e vis,

Mă pișc,

Dormeam,

Ce trist…!

În lumea din vis, erai al meu iubit,

Dar n-ai fost niciodată,

Deși ți-am dăruit iubirea mea,

De tine uitată,

într-un cotlon de minte ocupată.

Mă obosește concretul din lumea asta perversă!

Și strig:

Lăsați-mă să dorm!

Și adormind la loc,

Visez,

C-aveam în păr parfumuri de păcat

Și eu și tu,

Și le duceam cu noi spre zări,

În depărtări cu oglindiri albastre,

Purtând pe buze amprente,

De calde sărutări,

Și respiram în nări

Miresme,

De un regret dulceag,

De-al glasurilor noastre,

abia șoptind

Un murmur lung,

al unui nume drag!

Duceam cu noi,

În noi,

Iubirea păgână și neastâmpărată,

Ca niște mânji

Sălbatici și neîncălecați,

Să ne salveze din noianul de mirări

Cuprinse în această lume absurdă

Și plină de întrebări!

SPUN MĂRII

Te bănuiam undeva,

Într-un univers paralel,

Într-o lume vecină,

Te bănuiam frumos,

Și, i-am spus vântului

Să te caute.

Te bănuiam tandru,

Și am rugat marea

Să-ți șoptească dorul meu.

Te bănuiam înlăuntrul meu,

Adânc în inima mea,

Suflet geamăn

Ființă stelară,

Ruptă dintr-o galaxie amorfă.

Te bănui încă, frumos și nobil,

Stând undeva,

Așteptându-mi mângâierea.

Îndrăznesc să-i spun mării,

Toate astea,

Ea te cunoaște,

Ți-a simțit îmbrățișarea,

Răsuflarea,

Pe când eu, eu te bănui.

LEGENDĂ 
(variantă)

Din sufletul meu, o bucată,
În acest trup încorsetată,
Bântuie pe Acheron, râul tristeții,
În aval, 
În amonte,
Nu știe dacă, în estuar ajunsă,
Unde râul e primit 
De-a mării Ionice gura deschisă,
Dincolo de poartă să treacă,
Spre Tărâmul Zeilor.

Titania, regina zânelor lui Titan,
Știind că noi oamenii, am ales 
Libertatea de a încalca regulile,
Mă ceartă, reproșându-mi că 
Nu am cerut permisiunea 
Lui Poseidon, zeul Apelor,
Și e posibil să-i atrag mânia,
Să-mi tulbure apele
Sau chiar să-mi înfigă tridentul în coaste.

Tentația către acest tărâm e teribilă,
Îmi va fi oare îngăduit să trec?
Cupidon îmi face drăcos cu ochiul,
Știe că m-am îndrăgostit de un Titan,
Dar Titania nu știe,
Nici eu nu știu,
Doar sufletul meu,

ET CETERA

Te rog,  să-mi dai  inima înapoi,

Ce îmi dai tu, nu e un pas în doi,

Nu ai avut grijă,

Și n-ai știut ce poți face cu ea.

Și-apoi, te rog să pleci

Din poezia mea,

Că- mi sunt deajuns lacrimi

Atâtea!

De n-ai să pleci, am să te scot cu forța,

Nu ești tu  muza,

Ești doar  et cetera, et cetera!…

—————————

Daniela ACHIM-HARABAGIU, poet și artist plastic, născută în comuna Slobozia Mândra, județul Teleorman unde a copilărit și absolvit școala primară. Este licenţiată în  drept. În prezent locuiește în Alexandria. Scrie prima poezie  la vârsta de aproape 15 ani, la moartea  colegului de clasă  Mihai Ene de la Liceul Economic din Roșiorii de Vede  (5 mai 1985), poezie intitulată „Prea devreme”. Prima sa apariție literară a avut loc în 1998 cu  poezia „Plouă” publicată în săptamânalul  „Cetatea Turnu Măgurele” la rubrica „Cenaclu”, săptămânal îngrijit de profesorul și poetul, Dumitru Vasile Delceanu. În noiembrie 2010, publică în ziarul Teleormanul poezia „Fântâna mea”. Au urmat alte apariții literare în mai multe publicații, dintre care amintim revista „Caligraf”.

Primul volum  de versuri „Din lumea trecerii”,  tipărit  la  editura „Tipoalex”,  2015,  reprezintă  debutul editorial  al poetei și un punct de reper pentru continuarea scrisului În anul 2018, apare cu poeme în revista „Luceafărul de Vest” și în „Luceafărul de dimineață”. Al doilea volum de versuri „O altă dimensiune a sentimentelor”, a apărut la editura „Ecreator”, colecția Poesis, în octombrie  2018 și lansat la Baia Mare cu prilejul participării la Tabăra(Inter)Națională de Literartură ediția a II-a „Maramureșul Unirii”. Este prezentă cu poezii în mai multe antologii naționale și în reviste din spațiul virtual.

Pe lângă activitatea literară, Daniela Achim Harabagiu a realizat în jur de 100 de lucrări de  pictură în ulei, tempera și vopsea acrilică. În 2003 a participat la o expoziție organizată de Camera de Comerț și Industrie Teleorman, la Muzeul Județean Teleorman, unde a expus lucrări foarte apreciate de public. În 2019 participă la mai mult expoziții comune dintre care expoziția picturilor realizate cu prilejul participării la Tabăra Intrenațională de la Nenciulești – Ediția a II-a 29 mai – 6 iunie 2019. (George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia, 9 august 2019)

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • RONDELURI (1)

    ÎMI APARE MAMA-N VISE Îmi apare Mama-n vise Tânără și tot frumoasă Îmi aduce iar narcise Și e noapte argintoasă… Tot pe drumuri interzise Cu parfum de chiparoase Îmi...
  • Epigrame 2019 (6)

    Fără explicaţie                 Precum pământul e rotund,         Chiar fără demonstraţie,         Dar şi prostia n-are fund,         Şi fără explicaţie!                                                 Geometrie casnică                                 Cum căsnicia nu-i un...
  • SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA

    Nedumerirea Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne, Ce-ai trimis în prag de toamne pe-al Tău sol, înger atic, în Efes – oraș antic, cu trei zile înainte de-a pleca...
  • Rapsodiile Române de Enescu, într-o versiune vocală originală, concepută de Teodora Enache

    Rapsodiile lui Enescu așa cum nu le-ați mai ascultat niciodată? Orchestra înlocuită pentru prima oară de vocea umană, completată de chitară, violoncel și percuție braziliană? Cum ar suna cele...