EMINESCU

  ,,A vorbi despre Poet este ca şi când ai striga într-o peşteră vastă, nu pot sunetele să ajungă până la el” (Tudor Arghezi). Cel care se exprima astfel...
Viena

 

,,A vorbi despre Poet este ca şi când ai striga într-o peşteră vastă, nu pot sunetele să ajungă până la el” (Tudor Arghezi). Cel care se exprima astfel despre Eminescu voia să sugereze imposibilitatea de a-l cuprinde în cuvinte, pentru a-l defini. În scrisoarea către Constantin Noica, din 5 martie 1970, Emil Cioran se exprima astfel: ,,…nu încetez să mă mir că a putut să apară printre noi; fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit…”.

Imaginea sa în fiinţa noastră se identifică pentru totdeauna cu aceea a Luceafărului, străbătător de spaţii şi timpuri, cu chipul ,,nemuritor” al lui Hyperion… S-a vorbit despre Eminescu ca despre un geniu, termen asociat şi cu numele altor mari poeţi ai lumii, Dante, Shakespeare, Goethe. Credem că un termen mai inspirat, mai adevărat pentru a-l caracteriza, ar fi acela de poet vizionar. Vizionarismul său transpare din marile sale poeme, din elevaţia sa intelectuală, din formaţia sa spiriuală, filozofică. Tânărul student de la Viena şi Berlin era pasionat de filosofia orientală, de Confucius, Zoroastru, de soteriologia lui Budha, de mistica evreiască, de Cabala, Ghemara, de cursul de limbă sanscrită, pentru a citi pe Kalidasa, de cosmogonia indică. Putem concluziona că iniţierea lui Eminescu în filosofia şi spiritualitatea vechii Indii era lungă şi organizată. Ajuns în marile biblioteci, studentul pasionat descoperă o ,,terra incognita”!

Prietenul său, Teodor Stefanelli scria uimit: ,,Uneori era atât de adâncit în lucru, că scria până foarte târziu noaptea şi atuncea nici nu mergea seara la cină…Când nu scria, cetia foarte mult tot felul de cărţi…Iacob Negruzzi, directorul Convorbirilor literare, îi dăruise lui Eminescu operele lui Schopenhauer şi ele ocupau locul de cinste pe masa poetului. Dar nu se mărginea numai la cetirea operelor originale ale scriitorilor germani, ci cetia tot felul de cărţi traduse din alte literaturi în limba germană…Astfel a cetit el mult din literatura indică şi persană şi când avea cu cine discuta mult despre aceste literaturi şi mai cu seamă despre principiile religiei budiste, de care era încântat şi despre care spunea că este cea mai poetică, mai frumoasă şi mai profundă religie de pe lume. Cetise şi Ramayana, Mahabharata, apoi Sakuntala din literatura indică şi frumoasele versuri ale lui Hafis din literatura persană şi trebuie să-i fi plăcut foarte mult aceste opere, căci foarte adesea vorbea despre ele…”.

Dragostea faţă de aceşti autori se reflectă în versurile sale: ,,Din mii de mii de vorbe consistă-a voastră lume,/ Căreia tot pământul e numai un isvod./Pe care se înalţă pământ şi om şi cer/ În gând la Kalidasa, pe buza lui Omer..”. Plecând de la izvoare, Eminescu cunoştea bine religiile Orientului (Indiei), profunzimea doctrinelor, concepţiile exotice: ,,Astfel şi pasăre şi om/ Şi soarele şi luna/ Se nasc şi mor în sfantul Brahm (a)/ În care toate-s una…”. Suferinţa proprie l-a apropiat uşor de budism, iar doctrina Nirvanei, a dispariţiei individuale, a contopirii cu marele tot l-a cucerit: ,,Ce suflet trist mi-au dăruit/ Părinţii din părinţi,/ De-au încăput în el/ Atâtea suferinţi?/ (…) O, valuri ale sfintei mări,/ Luaţi-mă cu voi”!

El a cunoscut Vedele, cele mai vechi texte religioase, poemele literaturii indice, Ramayana, Mahabharata, cartea lui Zoroastru, magul vechilor perşi, a cărui influenţă o remarcăm în ,,Sărmanul Dionis”. Apoi, la Berlin, citind Prelegerile de filosofie a religiei, aparţinând lui Hegel, a cunoscut Tora (legea veche ebraică), Cabala (tradiţia mistică a Vechiului Testament), Talmudul (codul ceremonial), teoria şi practica iudaică, haggada şi ghemara. Poetul avea cunoştinţe solide de  cosmologie, creştină (Geneza) şi vedică (hindusă), un imn din Rigveda este tradus din germană de poet, iar într-un manusris al său, el scrie aceste rânduri care vădesc un filosof profund: ,,Spiritul este ceva absolut, ce se mijloceşte pe sine din sine, este o autodiferenţiere, o diviziune originară; lumea este ceea-ce-e-pus de spirit; ea este făcută din neantul său; însă negativul lumii este afirmativul, creatorul; aşadar, lumea a luat naştere din plenitudinea absolută a puterii binelui, ea este creată din neantul său propriu, care este Dumnezeu”.

Poetul cunoştea, deopotrivă, teoria cosmogonică a lui Kant-Laplace şi textul cosmogonic sanscrit al Imnului Creaţiunii din Rigveda, iar ceea ce rezultă din acest ,,mixtum compositum” filosofico-religios este concepţia originală cosmogonică a lui Eminescu, redată în impecabile forme estetice: ,,La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…/  Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns./ Fu prăpastie ? genune ? Fu noian întins de apă ? (…) Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/ Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…/ Dar deodat-un punct se mişcă…cel dintâi şi singur./ Iată-l cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…/ Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…/ De-atunci negura eternă se desface în fâşii,/ De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…/ De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,/ Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit…” (Scrisoarea I). Am redat integral aceste versuri pentru a sublinia profunzimea şi grandoarea cosmogoniei eminesciene, fără seamăn în literatura română.

Se află în această sinteză cosmogonică şi acel ,,tohu va bohu” ab initio (din Geneză), Tatăl, din dogmatica creştină, versurile identice din Vedele hinduse, ,,punctul mişcător” al lui Kant-Laplace, desfăşurarea acestuia, conform Spiritului hegelian, şi creaţia din nimic (creatio ex nihilo). Peste toate însă se află viziunea originală a cosmogoniei Poetului, redată cu desăvârşită măiestrie artistică, prin mijlocirea poeziei. Din timpul srudenţiei la Viena ne-a rămas de la Eminescu manuscrisul unei povestiri neterminate, intitulată de G. Călinescu, Un fragment eminescian: Pustnicul, iar de Perpessicius, Moş Iosif, povestire edificatoare pentru modalitatea de integrare şi exprimare artistică a unor surse diverse. Povestirea are drept personaj pe ,,zahastrul (sihastrul) Iosif”, doritor să-şi limpezească unele taine prin intermediul unor cărţi vechi, greceşti, dar textul poartă amprenta lui Leibniz, la care se adaugă şi influenţe din Kant, Schopenhauer şi Hegel. Sihastrul Iosif este înfăţişat ca un ,,polihistor considerabil”, cu numeroase cunoştinţe de astronomie, ,,după el, fiecare atom era centrul lumii întregi, adică a nemărginirei, şi fiecare sta în legătură cu toate lucrurile lumii”. Pentru prima dată în literatura noastră, poetul venea cu ipoteza existenţei unor ,,persoane extraterestre”, pe un glob îndepărtat, pe baza lecturilor astrologice din Paracelsus şi Dimitrie Cantemir.

Pe aceeaşi linie a descifrării tainelor divinităţii se înscrie ,,Rugăciunea unui dac”,  (1879): ,,Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,/ Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,/ Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,/ Căci unul erau toate şi totul era una;/ Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată/ Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,/ Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:/ Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?”. Este acelaşi zeu din Rigveda (Imnul creaţiunii), tradus de poet: ,,Întâi eşi această sămânţă a luminii/ Ea singură a lumii stăpână nenăscută/ Pământul, cerul ţine ea cu a ei fiinţă/ Care e zeul cărui noi jertfă îi aducem?” Poemul ,,Luceafărul” reflectă pregnant originalitatea cosmogoniei eminesciene, în imagini poetice de mare frumuseţe şi profunzime, precum această călătorie a lui Hyperion spre locul unde sălăşluieşte Demiurgul: ,,Creşteau în cer a lui aripe,/ Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe/ Un cer de stele dedesubt,/ Deasupra-i cer de stele/ Părea un fulger nentrerupt/ Rătăcitor prin ele./ Şi din a chaosului văi / Jur împrejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea dentâi, / Cum izvorau lumine;/ Cum izvorând îl înconjor/ Ca nişte mări, de-a-notul…/El zboară, gând purtat de dor,/ Pân piere totul, totul;/ Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaşte,/Şi vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte”.

Antropologia eminesciană este la fel originală, liberă de orice concepte dogmatice, precum în fragmentul ,,Archaeus”, unde poetul concepe o ,,nemurire panteistă, după care noi, uniţi cu marele tot, nu am muri nicicând, ci numai ne-am reîntoarce de unde am pornit”. El continuă: ,,Această nemurire înlătură personalitatea distinctă a fiecăruia şi responsabilitatea actelor sale;…fiinţa în om e nemuritoare. E unul şi acelaşi punctum saliens, care apare în mii de oameni, dezbrăcat de timp şi spaţiu, întreg şi nedespărţit, care mişcă cojile (învelişurile existenţiale), le mână una-nspre alta, le părăseşte, formează altele nouă, pe când carnea zugrăviturelor sale apare ca o materie, ca un Ahasver al formelor, care face o călătorie ce pare vecinică… În orice om se-ncearcă spiritul Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă rază din aceeaşi apă, oarecum un nou asalt spre ceruri.” Upanişadele (cele mai vechi texte filosofice indiene) l-au incitat pe tânărul student aflat la Berlin, unde el lua note despre ,,spiritul universului, Brahman, reflectat în nemărginirea sufletului uman, Atman”. Influenţa acestor texte se resimte în ,,Sărmanul Dionis”: ,,Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, meditează Dionis, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă…Nu e adevărat că există un trecut- consecutivitatea e în cugetarea noastră- cauzele fenomenelor, aceleaşi întotdeauna, există şi lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Bătrân sau Alexandru cel Bun este oare absolut imposibil ?”

Viaţa umană, aşa cum o vede poetul, este nefericită, concepţia sa este marcată de scepticism; să reflectăm la cuvintele pe care Demiurgul, Părintele veşniciei, le adresează lui Hyperion: ,,Tu vrei un om să te socoţi, / Cu ei să te asameni ?/ Dar piară oameni cu toţi,/ S-ar naşte iarăşi oameni./ Ei numai doar durează-n vânt/ Deşerte idealuri/ Când valuri află un mormânt,/ Răsar în urmă valuri;/ Ei doar au stele cu noroc/ Şi prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Şi nu cunoaaştem moarte./ Din sânul vecinicului ieri / Trăieşte azi ce moare,/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde iarăşi soare;/ Părând pe veci a răsări,/ Din urmă moartea-l paşte,/ Căci toţi se nasc spre a muri / Şi mor spre a se naşte.” Învăţătura despre moarte (thanatos) reflectă concepţia sa existenţială: ,,Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte, /Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte” (Epigonii). Într-un manuscris, el nota: ,,Moartea este stingerea conştiinţei individuale…, nu este decât o frunză din miile de frunze, în generaţii, pe care arborul lumii le produce cu fiecare primăvară….”  Dar aspiraţia la nemurire rămâne intactă: ,,O, de ar fi o moarte, fără ca eu să mor, / eu aş cuprinde-o-n braţe şi aş strânge-o cu dor” (Povestea magului călător în stele).

Ca poet romantic, vizionar, Eminescu a fost frământat până la zbucium de raporturile fiinţei umane cu o divinitate necunoscută şi cu neputinţă de definit, dar şi de condiţia omului într-un univers necunoscut: ,,Dar mai ştii ?…N-auzim noaptea armonia din pleiade ?/ Ştim de nu trăim pe-o lume ce pe nesimţite cade ?/ Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult / Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult…de mult.”

Aceste notaţii din creaţia poetului par să revele un Eminescu necunoscut, cu toate acestea, ele nu sunt decât faţa văzută a icebergului, căci ar trebui să vorbim de fapt despre universul eminescian, pentru a ne face o idee despre profunzimea şi vastitatea operei sale, fără egal în literatura română. Şi în acest fel ne întoarcem la cuvintele de la început ale lui Arghezi: Eminescu, ,,sfântul prea curat al ghiersului românesc”, nu poate fi cuprins în cuvinte, oricâte de alese şi numeroase ar fi.

——————–

Ioan  POPOIU

Câmpulung Moldovenesc

25 iulie 2018

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
2 Comentarii la acest articol.
  • Lesimpund
    24 iunie 2019 at 2:24 am
    Răspunde

    Prix Du Cialis Soft France Propecia Pas Cher viagra vs cialis Compresse Cialis 5 Mg Registro De Propecia Cialis En Europe

  • Lesimpund
    8 iulie 2019 at 6:17 pm
    Răspunde

    Cialis Madrid Entrega En Mano Diferencias Entre Cialis Y Viagra cialis online Priligy Nebenwirkungen Come Usare Il Cialis

  • Răspunde

    *

    *

    Alte Articole