Festivalul Carpato-Dunărean 2020

Stimați prieteni, vă amintiți desigur că am amânat Festivalul Carpato-Dunărean în acest an, din cauza crizei, pentru toamnă, sperând că va fi ”mai bine”. Nu este, din păcate, mult...
Viena

Stimați prieteni,

vă amintiți desigur că am amânat Festivalul Carpato-Dunărean în acest an, din cauza crizei, pentru toamnă, sperând că va fi ”mai bine”.
Nu este, din păcate, mult mai bine, criza continuă – nu știm cât și cum. Din această cauză, am hotărât să reducem festivalul (nu să-l anulăm)
la o seară de folclor. Nu vom avea oaspeți (formații) din exterior (altă țară decât Germania), dar vom avea totuși, ca de obicei, muzică și dansuri românești, ungurești, bulgărești, poloneze, ucrainene și rusești. Poate vom avea și surprize, dar nu e sigur.
Seara de folclor va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 17, la Bürgerzentrum Kirchheim Heidelberg.
Suntem obligați să respectăm prescripțiile privind higiena, astfel încât îi rugăm pe cei care doresc să vină la spectacol să ne anunțe – nume, adresă, eventual, telefon.
Va trebui ca, în foyer și la intrarea în sală, să se poarte mască – excepție, în foyer în timp ce se mănâncă ori/și se bea.
Se va respecta, în sală, distanța între locuri și, dacă am ocupat un loc, nu-l mai schimbăm. Vom asigura, desigur, aerisirea sălii, după fiecare grup care se produce pe scenă.
Sunt, de altfel, măsuri pe care le cunoașteți, care se aplică peste tot.
După ce definitivăm programul, o să-l comunicăm.
Organizator principal este Ștefan Koch – puteți rezerva la el: 0173 3432557; istvan_koch@yahoo.de.

Cu gânduri bune și urări de sănătate!

A. I. CUZA – Gesellschaft für Literatur, Musik und Kunst e. V. Heidelberg
Josif Herlo, 1. Vorsitzender

Viena
Categorii
ComunicatDiasporaFestivalGermania
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole