Flavia, eroina menită să stea în galeria personajelor feminine din literatura contemporană

Doamna Emilia Amariei este membră a Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români din anul 2017 fiind cunoscută mai ales ca autoare a unor cărți de versuri precum : „Nu...
Viena

Liliana Moldovan

Doamna Emilia Amariei este membră a Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români din anul 2017 fiind cunoscută mai ales ca autoare a unor cărți de versuri precum : „Nu ne mai vrea pământul,” (2015, 2017); „Datori cu o țară” (2017); „Sunt dragoste de patria mea” (2017); „Moire și îngeri”(2018); „Scrisorile destinului” (2018). ; „Testamentul viselor” – coordonator antologie (2020). Pentru activitatea literară de excepție a fost recompensată cu peste 18 premii. Scrisul reprezintă pentru domnia sa o adevărată vocație despre care mărturisește : „Am scris pentru că aşa am simţit, nu am urmărit un traseu literar. Nu am avut un scop, nu mi-am dorit să fiu un nume, am dorit să împărtăşesc cu oamenii trăirile mele. M-am pomenit vorbind în versuri încă din copilărie, făceam cuvintele să sune din coadă şi mă amuzam. Profesorii mă considerau o minune.”

Un adevărat miracol a fost și apariția pe piața editorială mureșeană a romanului „Flavia”, tipărit în două volume la editura Vatra Veche din Târgu-Mureș. Volumele aduc în prim plan filmul vieții eroinei principale, Flavia, care poate fi considerată prototipul femeii angelice, a iubitei universale, prototipul femeii poezie care parcurge drumul de la adolescență la maturitate trecând prin încercări existențiale nebănuite și care își găsește adevăratul scop al vieții prin iluminare interioară, împlinidu-și menirea prin sacrificiu și iubire pentru cei dragi.


Pe parcursul celor 47 de capitole ale romanului, destinul eroinei se developează treptat, pe traiectoria unor evenimente și secvențe de viață fixate pe două coordonate : istorică și temporală. Coordonata istorică scoate la lumină secvențe de viață reală din vremea dictaturii comuniste și perioada postcomunistă, coordonata temporală vine cu adolescența, tinerețea și maturitatea eroinei principale. În esență, toate evenimentele importante din viața Flaviei se reunesc sub numitorul comun al misterului și fantasticului, deoarece tânăra născută în satul Borca pare să vină din altă lume, așa cum, dintr-o altă lume este și tovarășul ei de viață, Haralambie Pavel, un bărbat cu un caracter puternic, cu principii ideologice bine conturate și cu o noblețe sufletească aproape nepământeană.

Emilia Amariei inventează o eroină non-conformistă „venită din alte vremuri și de prin vieți străine” care, după terminarea liceului ajunge telefonistă în Borca, satul natal al scriitoarei. Destinul Flaviei, flancat de cele două mari iubiri care au devorat-o, este susținut de câteva evenimente esențiale. Primul dintre ele se referă la întâlnirea cu Alex, tânărul poet de o frumusețe angelică de care Flavia se îndrăgostește atât de puternic încât ajunge să îl viseze zi și noapte și de care o leagă o neîmplinită iubire platonică, urmează, apoi, nefericita experiență de la petrecerea din casa țiganilor, în urma căreia, tânăra ajunge „în gura satului”, pentru că ar fi fost batjocorită. Mai târziu, cu deosebită empatie și durere, trăiește Flavia, povestea prietenei sale, Ana, care, înșelată și părăsită aduce pe lume un copil din flori, pe care îl lasă în grija bunicilor. Nici relația tinerei cu familia, și mai ales cu mama ei, nu va sta deloc sub semnul compasiunii și al înțelegerii. Înzestrată cu o sensibilitate fără margini, Flavia se înstrăinează de cei care îi sunt dragi și evadează în lumea cărților și a poeziei. Timidă și însigurată, emigrează permanent în universul propriilor gânduri și tulburări sufletești, se ascunde, de oamenii care nu o înțeleg și întoarce, spatele comunității în care trăieste.

Neînțelegând-o, cei din jur o condamnă și o admiră în egală măsură apoi încearcă să o facă părtașă la normalitatea fiecărei zile, forțând-o, prin insinuări răutăciuase, să se coboare la nivelul vieții lor primitive. Ironizată pentru rătăcirile ei literare și pentru incapacitatea de a se supune tarelor comunitare, Flavia înțelege, că prezența ei nu este dorită tocmai pentru faptul că ea este atrasă de frumusețea și limpezimea altei lumi, dar mai ales pentru că uneori pare să poarte conversații cu îngerii. „M-am separat de lume pentru a-mi feri sufletul de alte răni”- spune la un moment dat Flavia. Singurul om care o înțelege și o înconjoară cu o dragoste și o atenție nemărginită este Haralambie, unchiul și mai târziu bărbatul ei legitim.
La începutul romanului, așadar, problemele cu care se confrută Flavia, apar ca rezultat al înstrăinării ei, de modul de a fi și de a viețui specific consătenilor ei din Borca, sat de munte de pe Valea Bistriței. Borca este și localitatea de baștină a autoarei, fapt care i-ar putea induce cititorului ipoteza că prin intermediul personajului principal, scriitoarea a găsit un excelent pretext literar pentru a-și descrie propria viață. Cele două volume apărute la Editura Vatra Veche, în anul pandemiei, conțin, fără îndoială elemente autobiografice și descriu fără doar și poate, imagini și situații smulse din viața reală. Reținem, însă, că cel mai important accesoriu al romanului semnat de Emilia Amariei este ficțiunea. Astfel, ar fi o greșeală să un semn de egalitate între povestea Flaviei și biografia autoarei.

Revenind la problemele eroinei principale, acestea se acutizează pe parcursul narațiunii și dobândesc valențe surprințătoare, șocante chiar, mai ales din momentul în care unchiul Flaviei, Haralambie, i se destăinuie, recunoscând că o iubește, ca un bărbat îndrăgostit și nu ca o rudă apropiată. Spiritele se încing la maxim, intriga atinge culmi nemaivăzute, vinovații sunt alungați pentru inimaginabila lor îndrăzneală de a se prinde într-o interzisă poveste de dragoste. Apoi spiritele se domolesc, după mărturisirea bunicii Flaviei, mama Ileana, care, pe patul de moarte, destăiunuie familiei marele secret al vieții sale, secret legat de faptul că Minodora, mama Flaviei, și Haralambie, unchiul ei, nu sunt frați deloc. După dezvăluirea neașteptatului secret, nepământeana relație dintre Flavia și Haralambie primește dezlegare din partea familiei dar continuă să dea naștere la interpretări și concluzii intrigante.

Ferindu-se de ochii lumii, Flavia și Haralambie se retrag la Piatra Neamț și devin, pentru scurt timp, actori principali dintr-o angelică poveste de dragoste, care se împlinește prin venirea pe lume a micului Victor și câțiva ani mai târziu, a surioarei lui, Greta. Dar, exact în momentul în care cititorul se așteaptă ca lucrurile să se așeze pe făgașul normalității, intervine persecuția politică comunistă. Urmărit de securitate pentru opiniile sale anticomuniste, Haralambie este nevoit să se ascundă și dispare în munți, lăsând-o pe Flavia să se zbată în capcana singurătății, a nesiguranței și a sărăciei. Tânăra mamă și soție se întoarce la Borca și primește sprijinul părinților ei. Sfătuită de Haralambie, care între timp, trăiește momente de iluminare și își găsește pacea sufletească – mai întâi în ascunzătoarea casei de la Herghelia, apoi în pustietatea munților – Flavia îl primește în viața ei pe Alex, tânărul poet de care se îndrăgostise în tinerețe și acceptă să fie ocrotită de acesta doar în calitate de prieten. „Am o viață curată – îi mărturisește eroina principală, lui Alex – iar pe Dumnezeu îl disting bine în orice. […] Apoi continuă : „Mi-ai provocat multă durere. Te-am iubit ca o copilă nepregătită de viață. Dar observ că nu poți înțelege trăirile mele. […] Cel ce se bucură de lumină uită de orice umbră și rupe orice întuneric. Numai frământând lutul durerii cu palmele poți lua pulsul vieții, îi poți simți vibrația, îi poți asculta suspinele și bucuria deopotrivă. Doar trecând cu talpa goală pe covorul de iarbă al creșterii spirituale poți cunoaște cea mai divină atingere, cea mai catifelată și mai pură mângâiere.”

Într-adevăr, Flavia a cunoscut puterea mângâierii oferită de Alex, care îndrăgostindu-se de ea mult prea târziu, a ales să o ocrotească, ajutând-o să treacă peste asperitățile vieții. Neîmpăcat, regretând faptul că nu a reușit să se împlinească prin iubirea pentru Flavia, Alex moare sub apăsarea unei boli incurabile. Dispariția lui e oarecum firească, el a sosit la timp, pentru a o susține pe Flavia și a plecat tot la timp, pentru a-i face loc lui Haralambie, care, după căderea dictaturii comuniste, revine în viața soției sale, pentru a o înconjura cu și mai multă iubire și pasiune. „O adora o contempla ca pe o făptură aleasă de univers pentru a-i umple viața cu iubire” – explică scriitoarea.

După întoarcerea omului drag, viața familiei Pavel intră într-un con de serenitate. Flavia reușește să se angajeze ca profesoară la școala din Borca, Haralambie își încearcă abilitățile de proaspăt anteprenor, dar dă faliment. În noua situație, roata vieții se învârte pentru Flavia și Haralambie când cu bune, când cu rele: vine pe lume micuța Greta, mezina familiei, Victor, fratele ei, crește frumos, bunicii se pierd în noaptea nemuririi, Flavia și Haralambie își iau luat rămas bun de prieteni dragi, își văd copii crescând, ating maturitatea deplină și îmbătrânesc frumos împreună.
Spre finalul vieții, Flavia e din nou obligată să soarbă, din nectarul plin de pelin al singurățății. Devenind văduvă, e cât pe ce să fie mistuită de durerea pierderii omului drag, dar a renaște din propria-i cenușă, și acoperindu-se cu binefăcătoarea mantie a credinței creștine, acceptă cu sufletul împăcat, că trebuie să-și ducă cu demnitate rănile, trăind pentru copii ei, cu seninătate, nemaifiind atinsă „clevetelile satului”.

În final, reținem că Emilia Amariei folosește, modalități inedite de abordare a discursului epic: chiar dacă romanul se focalizează pe arta dialogului și descrierile sublime, nu lipsesc incursiunile referitoare la istoria recentă, comunistă și postcomunistă, la destinul satului românesc, asociate cu fragmente din domeniul etnopsihologiei și cu fermecătoare extrase din orizontul unor experiențe spirituale apărute pe terenul gândirii magice. Autoarea dovedește, deseori, abilități de psiholog. Domnia sa își cunoaste bine personajele dar și are cunoștințe legate de tipologia unamă. Parcurgerea romanului scoate la iveală, de asemenea, un alt parametru al relatării, cel vizionar, care decurge din atitudinea „filozofică” a personajelor în fața greutăților vieții și din convingerea lor că ființa umană își poate atinge sensul numai în preajma divinității.
Dintr-o altă pespectivă, cea a construcției narative, spectaculoase rămân, alternanțele între real și oniric, intervențiile de natură profetică, aparițiile neașteptate, situațiile enigmatice, disparițiile miraculoase.

În consecință, „Flavia”, este mai mult decât un roman de dragoste, este o carte bine scrisă, care surprinde prin inflecțiunile sale realiste, și ne ajută să vedem, ori să ne reamintim cum era viața în satele și orașele românești din timpurile comuniste. Aducând un frumos omagiu iubirii, prin intermediul unor pretexte de analiză psihologică și spirituală dedicate celui mai râvnit ideal al omenirii, iubirea, romanul d-nei Emilia Amariei, oferă cititorului o lectură agreabilă, cu un suspans fin și cu nedisimulat mister, cu personaje capabile de multă iubire, capabile de jertfe supreme, de ură și trădări. Este, așadar, un roman „așa cum trebuie”, despre oameni simpli, cu aspirații obișnuite, dar și o carte cu personaje, ce te atrag în mod irezistibil, prin inteligența lor ieșită din comun, prin finețea sufletească și prin capacitatea de a se dărui și de a se sacrifica atât pentru fericirea persoanelor iubite, cât și pentru o ideologie ori pentru un inconfundabil orizont transcedental.

Liliana Moldovan/UZPR

foto sus : Dan Lăzărescu, Emilia Amariei, Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole