„Flavia”, un roman de Emilia Amariei Cronică literară

Prima dată am cunoscut-o pe autoare prin intermediul poeziei sale și, mărturisesc sincer că am fost pur și simplu încântat de marele ei talent. Poezia sa era deosebită, având...
Viena

Mircea Dorin Istrate

Prima dată am cunoscut-o pe autoare prin intermediul poeziei sale și, mărturisesc sincer că am fost pur și simplu încântat de marele ei talent. Poezia sa era deosebită, având un mesaj direct, foarte puternic, convingător, emanând forță, încredere, speranță. Citind-o, te simțeai parcă participant nemijlocit la neuitatele spectacole, atât de mobilizatoare ale Cenaclului ,,Flacăra”, care îți dădeau o stare, o emoție, o înfiorare deosebită.
Am încurajat-o să scrie, am făcut-o cunoscută, am promovat-o, am rugat-o să facă parte din Liga Sciitorilor Români – filiala Mureș, după care, împreună cu membrii filialei noastre, am ajutat-o să-și lanseze câteva volume de poezie și proză. În acest timp, nemiloasa viață a încercat-o însă mereu și mereu, dorind să o înfrângă, să o îngenuncheze, să o umilească, pentru a-i tăia din avânt, pentru simplu motiv că ea dorea doar să supraviețuiască cumva în aceasă hâdă și mincinoasă vreme pe care o trăim.
Cu sănătatea șubrezită de atâtea umilințe în acele ,,străinătăți”, întocmai ca o jivină hăituită de nemiloasa viață, Emilia Amariei s-a retras în sătucul ei cel uitat de lume, aflat undeva în apropiera Reghinului, pentru a se ,,vindeca” și liniști totodată sufletește. Pustnicindu-se într-un fel aici, ea s-a izolat de lumea din jur, refugiindu-se în cea a scrisului. Și a scris din greu, superb, cu har, cu ură și cu înverșunare împotriva acestei lumi strâmbe, nemiloase, rea. Numai ea știe de unde a găsit resursele financiare pentru a-și publica cărțile, motivată fiind mai ales de numeroasele și importantele premii și distincții câștigate la concursurile naționale și internaționale la care a participat în această perioadă grea.

Dan Lăzărescu, Mircea Dorin Istrate, Liliana Moldovan, Iuliu Praja

Încetul cu încetul a fost acaparată pe proză, unde și-a găsit locul de a se exprima tot atât de frumos ca în poezie, așa născându-se câteva romane deosebite. Multe dintre ele evocă locurile sale natale, legendara Borca a Vitorie Lipan, eroina ,,Baltagului” lui Sadoveanu, cu care Emilia Amariei se aseamănă atât de bine. Aici merită consemnat faptul că autoritățile locale i-au remarcat și apreciat talentul și, în măsura în care au putut, au sprijini-o să își finanțeze o parte din volumele tipărite. Cinste lor!
Și uite așa ajungem acum la cel mai recent roman al domniei sale ,,Flavia”, care, pentru cei care o cunosc îndeaproape pe Emilia noastră, spun că acest roman poate fi, în parte, un roman autobiografic, lucru nemărturisit însă de autoare.
Mărturisesc că rar am mai citit un roman atât de bine scris, cu acțiune care te captivează prin autentic, prin adevăr, prin desfășurare, prin sinceritate. Aici este viața ,,Flaviei”, desfășurată într-un timp trecut foarte apropiat generației noastre de după anul 196o, cea trăitoare încă și ținând bine în minte acele vremi. Este o lume amalgamată, cu puține lucruri bune și multe rele, cu restricții și abuzuri de tot felul, în care un suflet curat, însetat de adevăr, trăind cu speranța împlinirii schimbării lumii, luptă, suferă nemeritat, speră, se împiedică și cade, se ridică, uită trădări, lașități, trece mai departe ca o făclie care nu poate fi stinsă de vântul nemiloasei vremi.
Descrierile din acest minunat roman merg până la amănunt, le poți vizualiza cu foarte puțin efort în minte, rămânând de neuitat. Personajele adiacente sunt foarte bine conturate, personalitatea lor, caracterul, este foarte bine scos în evidență prin tot ceea ce fac, ce gândesc, ce doresc a se întâmpla. Aici avem de-a face cu o sumedenie de inși, obscuri, duri, carieriști, lași, trădători, devotați cauzei, visători, buni, umani, neadaptați, rebeli, supuși, modelați mereu de vremi și vremurile care sunt uneori de-asupra lor.
Romanul, cu personajele sale principale, ne trece prin fiecare etapă a istoriei noastre ajungând până în ziua de azi. Avem luptă în ilegalitate, rebeliune, credință în această luptă, perioada ,,proletară”, socialism, comunism dictarorial, Revoluția din 1989, speranțe și vise frânte după aceasta, partide politice trădătoare, avide de putere, sărăcie, robia străinătății, revolte sociale, jocuri politice tot mai murdare, trădări la nivel înalt, etc. ajungând, aș spune, cam tot acolo de unde am plecat. O luptă în van, un vis frânt, o viață pierdută, fără mari câștiguri spirituale, dar nici materiale meritate, pentru acest neam românesc atât de bun și de răbdător.
Eu văd toată acțiunea acestui deosebit roman desfășurându-se în culorile alb și negru, cu foarte puține pete de lumină, înviorătoare, întocmai ca și viața prea multora dintre semenii noștri. Autoarea scoate extrem de bine în evidență valoarea prieteniei celei sincere, a crezului, a sacrificiului făcut pentru o cauză dreaptă, dar și cea a răul pricinuit de trădări, renunțări, lașități și nu cred că iertările ar trebui să fie o soluție pentru liniște și împăcare.
Cunoscând-o bine pe autoare, mai cred că, sub umbra ,,Flaviei”, ea și-a pus sufletul în palma noastră pentru a ni se confesa cu sinceritate, pentru a se elibera de încătușarea vieții care nu e așa cum și-a dorit-o și cum ar merita-o din plin.
Dar mai cred și sunt convins de acest lucru, că din suferință se nasc adesea opere de excepție, cum este și romanul de față, care are toate ingredientele necesare să-i dea valoarea literară necesară a sta cu cinste pe raftul cel de fală și respect al literaturii noastre.
Poate că acest roman va fi, dacă ajunge în mâna celui care îl va ști apreciat ca atare, declicul care o va scoate din anonimat, o va evidenția și o va pune în adevărata ei valoare pe viitoarea marea romanicera EMILIA AMARIEI. Ar fi o recunoaștere meritată, pentru a nu lăsa să se piardă un talent imens. Ar fi un câștig pentru noi toți, dar mai ales pentru literatura rămână. Îmi închipui ce ar însemna dacă în locul numelui ei ca autoare a acestui roman, ar fi cel a unui romancier român contemporan, de mare valore. Cartea s-ar vinde ca pâinea caldă, ar fi premiată, ar fi tradusă, ar rămâne un volum de referință în literatura noastră. Așa…ea este la mâna norocului. Păcat, păcat, mare păcat…
Îndrăznesc însă a crede că Emilia Amariei nu va înceta a scrie mereu și mereu cu toate vicisitudinile prin care ea și viața ei trec acum. Este o luptătoare ca și ,,Flavia”, încrezătoare în visul ei. Ajută-o Doamne! Dă-i sănătate, timp și putere pentru a ați împlini și mulțumi cu scrisul ei, harul pe car Tu i l-ai dat să ne facă cunoscuți în lume, pe noi și lumea noastră, cu toate bunele și rele sufletului fiecăruia dintre noi.

Mircea Dorin Istrate
Președintele Ligii Scriitorilor Români
Filiala Mureș

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole