Grav afectată de coronavirus, Spania se întoarce de luni la muncă. Sanchez: E important să vorbim acum despre reconstrucția economică și socială

Pedro SanchezFoto: Wikimedia Commons​​Una dintre cele mai afectate tări de epidemia de coronavirus, Spania iese din blocajul total și permite unor companii să-și reia activitatea începând de luni. „E...
Viena
Pedro Sanchez

Pedro SanchezFoto: Wikimedia Commons​​Una dintre cele mai afectate tări de epidemia de coronavirus, Spania iese din blocajul total și permite unor companii să-și reia activitatea începând de luni. „E important să vorbim acum despre reconstrucția economică și socială”, a spus premierul Pedro Sanchez, într-o conferință de presă care a urmat unei întâlniri cu liderii regionali, unii dintre ei reproșându-i că relaxarea restricțiilor va avea consecințe grave de sănătate.

Sanchez a precizat că măsurile generale impuse până acum rămân în vigoare, fiind permisă deplasarea la cumpărături și la locul de muncă.

Este vorba de sectoarele neesențiale care își vor relua treptat activitatea, pentru angajați autoritățile garantând măștile de protecție pe care trebuie să le poarte și care vor fi distribuite de forțele de ordine.

Sanchez a precizat că această ieșire din hibernare economică va fi atent monitorizată, deciziile viitoare urmând a fi luate în baza recomandărilor unui comitet științific.

Reluarea activității în sectoare cum ar fi industria sau construcțiile nu înseamnă o reducere a urgenței sanitare, a insistat Sanchez.

„Vreau să fiu foarte clar: nici măcar nu intrăm într-o a doua fază. Descaladarea va începe cel mai devreme în două săptămâni și va fi progresivă și prudentă”, a spus el potrivit El Pais.

„Cel mai important lucru pentru mine este sănătatea publică a cetățenilor. Acesta este singurul meu obiectiv: să salvez vieți”, a spus el, făcând apel la opoziție să se alăture efortului de reconstrucție a țării.

„E important să vorbim acum despre reconstrucția economică și socială”, a precizat Sanchez.

Pe 28 martie, premierul spaniol anunțase suspendarea oricărei activităţi economice neesenţiale timp de cel puţin două săptămâni, după ce în 24 de ore Spania înregistrase un record de 832 de decese provocate de noul coronavirus. ”Toţi salariaţii din activităţile neesenţiale vor trebui să rămână acasă în următoarele două săptămâni”, respectiv până pe 9 aprilie inclusiv, când începe weekendul Paştelui catolic, a precizat Sanchez. Activităţile esenţiale care au continuat sunt în special cele din sectoarele sanitar, alimentar şi energetic. Măsura a afectat construcțiile și industria.

Spania a înregistrat în această duminică 619 decese de coronavirus, în creștere după trei zile consecutive de scădere. Sâmbătă se înregistraseră 510 decese de pe o zi pe alta, cifra cea mai scăzută în aproape trei săptămâni.

Numărul total al deceselor din cauza coronavirusului în Spania a ajuns duminică la 16.972, de la 16.353 în ziua precedentă, iar numărul cazurilor confirmate în 24 de ore a crescut şi el, la 166.019, de la 161.852.

Aceasta înseamnă că duminică au fost anunţate circa 4.100 de cazuri confirmate în 24 de ore, ceea ce reprezintă o scădere faţă de sâmbătă, când s-au înregistrat peste 4.800 de cazuri.

Ritmul de creştere a noilor cazuri de contaminare este de 2,5%, cel mai scăzut procent de la izbucnirea epidemiei în Spania, notează EFE. În plus, autorităţile spaniole au raportat 62.391 de persoane vindecate.

Sursa: hotnews.ro

Viena
Categorii
Spania
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole