În ALPI: O ediţie dedicată poetului naţional Mihai Eminescu

Pe 15 ianuarie 2020 se împlinesc 170 ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. În perspectiva Zilei Culturii Naţionale şi ca un omagiu adus lui Mihai Eminescu, poetul...
Viena


Pe 15 ianuarie 2020 se împlinesc 170 ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. În perspectiva Zilei Culturii Naţionale şi ca un omagiu adus lui Mihai Eminescu, poetul nostru nemuritor, membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI) au dedicat evenimentului mai sus menţionat.o manifestare de suflet cu un larg ecou la nivel local şi naţional.
Duminică, pe 12 ianuarie 2020, la Sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi din Iaşi a avut loc prima şedinţă cu public din acest an a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, moderată de preşedintele ei, scriitorul şi comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniţă, acolo unde Mihai Caba a recitat cu mult talent poezia „Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”, de Mihai Eminescu.


În continuare, preşedintele Mihai Batog-Bujeniţă a menţionat şi câteva evenimente importante în cadrul grupării pe care o conduce, unde doi membrii au fost admişi în Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, trei au primit premii în cadrul USR, iar Vasile Diacon a devenit cetăţean de onoare al municipiului Iaşi.

Membrii ALPI au mai participat în ultima perioadă şi la diverse manifestăîri culturale organizate de Comunitatea Evreilor Iaşi (prin Moshe Groper, la sediul BCU „Mihai Eminescu), în cadrul Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est (la Cercul Militar Iaşi) şi au fost prezenţi şi la unele evenimente culturale găzduite de Muzeul Mihai Codreanu Iaşi.
„La Cercul Militar Iaşi, în cadrul Galei Laureaţilor Culturii Ieşene au fost oferite peste 100 de premii, iar o mare parte din ele au ajuns în afara Iaşului şi chiar peste hotarele României. Iar multe din manifestările la care au participat şi membrii ALPI au fost promovate în presa din Europa şi SUA de jurnalistul şi scriitorul nostru, Dan Teodorescu. Vă mai informez că pe 19 ianuarie, de la ora 12.00, tot la Cercul Militar Iaşi vor avea loc o conferinţă despre Unirea Principatelor, un recital poetic dedicat lui Mihai Eminescu şi patru lansări de carte, unde vor fi prezenţi şi mrmbrii ALPI, alături de principalii organizatori de la Filiala Iaşi-Nord Est din cadrul LSR”, a mai specificat scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă.
Au fost prezentate în public şi cărţile editate în ultima perioadă de Doina Guriţă, Mihai Savin, Liviu Zamfirescu, Mihai Batog-Bujeniţă, Raluca Grigore, Silvia Hodaş.


Au citit apoi din propriile creaţii literare, multe dintre ele dedicate poetului naţional Mihai Eminescu, Doina Toma, Doina Guriţă, Elena Mândru, Viorica Şerban, Angela Pistol, Oana Frenţescu, Cornelia Livia Bejan, Rodica Ioniţă-Grosu, Mihai Haivas, Eugen Deutsch, Mihai Savin, Constantin Mănuţă, Doru Melnic, Petru Ioan, Ioan Hodaş, Ionel Pintilii, Mihai Batog-Bujeniţă, Vasile Larco, Sorin Cotlarciuc, Constantin Mihai, Dumitru Ivas, Ştefan Bîrsan, Constantin Profir.
Manifestarea s-a încheiat cu o „urătură” în stil popular şi tradiţional, în prim plan fiind Ion Oprică şi Rodica Ioniţă-Grosu.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa… Hăi, Hăi!

DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
Cultură
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole