În marginea „rogvaiv-ă“ a lirismului

Ion Pachia-Tatomirescu Fermecător lirism matur se oferă Distinsului Receptor în cel de-al unsprezecelea op al Cameliei Ardelean, volum de stihuri pus şi sub un titlu al „biblic-cuvântatelor polivalenţe necesare“,...
Viena

Ion Pachia-Tatomirescu

Fermecător lirism matur se oferă Distinsului Receptor în cel de-al unsprezecelea op al Cameliei Ardelean, volum de stihuri pus şi sub un titlu al „biblic-cuvântatelor polivalenţe necesare“, «La margine de curcubeu» (Adjud, Editura Armonii Culturale [ISBN 978-606-746-479-5], 2018; „pp. A5“: 114).

De pe pagina 114 a opului de se vrea „mărginaş“, într-un fel, dar nu de pe „pagina ultim-rovgvaiv-ă“, că-i „violetă“, cum „coperta“ celui mai iubit simbol-arc celest al pământenilor

(«Va fi deci Curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-mi voi aduce aminte de Legământul Veşnic dintre Mine şi Pământ, şi tot Sufletul Viu din Tot Trupul ce este pe Pământ !» ‒ Facerea, 9, 16),

aflăm că opera de până acum a poetei Camelia Ardelean

(născută în Zodia Gemenilor, la 2 Cireşar, 1972, în Deva-Daciei, cu studii liceal-bacalaureate în iunie-1990, în urbea-i natală, la Liceul „Decebal“, cu studii postliceale şi cu diplomă de absolvire a Şcolii Sanitare „Carol Davila“ din Călan, obţinută în sesiunea din august-2010)

îşi încorolează deja zece cărţi ‒ de poezie, de proză, de reportaje, de interviuri, de „recenzii / cronici literare“, de „medicină naturistă“ etc. : «Cartea terapeuţilor», reportaje şi interviuri, Deva, Editura Vultur-ZM, 2002; «Cursuri practice naturiste», Ed. Vultur-ZM, 2004; «Lacrimi de suflet», poeme, Orăştie, Editura Emma, 2014; «În oglinda sufletului meu», poeme, Satu-Mare, Editura Inspirescu, 2015; «Pasiune», poeme, Ed. Inspirescu, 2015; «Ingenuitate», poeme, Ed. Inspirescu, 2015; «Suflete de ceară», poeme, Adjud, Editura Armonii Culturale, 2016; «Destine», „proză scurtă“, Ed. Armonii Culturale, 2016; «Ecouri din tenebre», poeme, Ed. Armonii Culturale, 2018; şi «Urme de condei», „recenzii / cronici de întâmpinare“, Ed. Armonii Culturale, 2018.

Despre a unsprezecea-i carte, care este, de fapt, al şaptelea volum de poezii, «La margine de curcubeu» (2018), de Camelia Ardelean, chiar din „prefaţa“ «Când paradisul coboară pe pământ» (pp. 5 ‒8), de Tudor Cicu, membru al Uniunii Scriitorilor din România ‒ Filiala Constanţa, aflăm faptul că:

«… poeta Camelia Ardelean scrie pătimaş […]», că «…lumea radicalizată de poetă este o lume ridicată până la condiţia misterului şi orice poem al ei este o stare a trăirilor, ca semnificaţie a bucuriei de a versifica în stil clasic, în rondel, sonet, ronset, pantum, schaltinienă, fabulă, parodie, ori haiku […]» (p. 5);

şi mai din „valea şirurilor prefaţatoare“, faptul că:

«…odată ce se dedică poemelor de iubire, revărsate în mirajul unui univers solar, poeta se simte răsfăţată şi făcută „regină într-o seară“, acolo unde „tropotesc visările în doi“ şi paradisul coboară pe pământ…» (p. 8);

dar şi din postfaţa «Camelia Ardelean ‒ în sanctuarul poeziei» (pp. 107 ‒ 110), de Adina Velcea, ar putea reţine Distinsul Receptor ‒ fără „a amenda prompt“ postfaţatoarei frecvent-iubit-rostita vocabulă proletcultistă, „înfiera“, în referire la pamflet ‒ că:

«…nu putea[u] să lipsească: fabula […]; o fabulă modernă, antrenantă, cu inserţii de umor fin, cu pildă moralizatoare…» (p. 109), ori pamfletul unde Camelia Ardelean «demonstrează încă o dată abilitatea sa poetică, folosind un ton sarcastic specific, înfierând situaţii actuale» (p. 110; s. n.).

În structurarea celui de-al şaptelea volum de stihuiri, «La margine de curcubeu» (2018), de Camelia Ardelean, se disting cinci cicluri de poezii, fără vreo conexiune lirico-semantic-sincretică într-al „sacrei nunţi număr“, dar cu „inspirat-neinspirata“ fidelitate didacticistă a abordării conceptelor teoretic-literare enunţate în titlurile secţiunilor : (I) «Rondel, sonet, pantum, schaltinienă, ronset» (pp. 9 ‒ 28); (II) «Fabulă» (pp. 29 ‒ 48); (III) «Haiku» (pp. 49 ‒ 56); (IV) «Vers clasic» (pp. 57 ‒ 92); şi (V) «Parodie / pamflet» (pp. 93 ‒ 106).

Distinsul Receptor (siglă, infra, DR): Maestre, „fidelitatea didacticistă“ din volumul «La margine de curcubeu» (2018), de Camelia Ardelean, m-ar putea trimite la vocabula „autorlâcită“ ‒ care desemnează maladia contemporană a pseudointelectualilor („nespecialişti în vreun domeniu al literelor / ştiinţelor“, în majoritatea cazurilor, dar „doctori“ în plagiat, în compilaţie etc.), îndeosebi, din România, „boală“ constând în scrierea / publicarea de cărţi (în fiecare an, cam „de la două şi până la nouă“), îndeosebi de stihuiri, de proză, de interviuri, de articole „despre orice li se iveşte în cale“, „în neştire“, până la „sufocarea“ cititorilor dintr-un spaţiu spiritual lingvistic, chiar şi până la „întârziata autosufocare“ (evident, „în lipsa oricărui dram de autocenzurare“), cu „autoconvingerea“ că au luat eternitatea de picior şi cosmicul spaţiu le-a devenit ogradă etc., dar vocabulele ghilimelate ‒ „inspirat-neinspirata fidelitate“ ‒ îmi spun să fiu atent la „însetarea de real[itate]-2018, nepandemiat-Covid-ată“, obligându-mă să văd o serie de nuanţe cromatice, nu din margine, ci chiar de pe tobogan-curcubeu, cu amarul / amărăciunea de după lectură, comparându-se, în taină, desigur, poate cu cel dat de căutatul extract din Aloe vera / barbadensis, amestecat din greşeală cu cel de limba-soacrei (Dracaena trifasciata / Hylocereus undatus) ‒ extract dirijat / nedirijat, ori simplu malpraxis în lumea medicinei de azi etc. 

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.): Lasă „transfăgărăşanul“ acestei fraze şi spune „fără ocolişuri“ că un „nespecialist în teoria literaturii“ ‒ fie el inginer, economist, architect, medic, asistent(ă) medical(ă) ş. a. ‒, cu talent poetic indiscutabil, „înnăscut, nu făcut / confecţionat din deşeuri de la chirpici“, cum şi în cazul de faţă, al Cameliei Ardelean, „nu trebuie să se vâre unde nu-i fierbe oala“, pentru că nu-i specialist în teoria literaturii (poetica „în interdisciplinaritate“ cu istoria literară şi a limbii, cu critica literară, cu istoria literaturii naţionale / universale, cu lexicologia, lingvistica, estetica, stilistica, istoria artei, mitosofia, filosofia culturii etc.).

DR : Într-adevăr, maestre, în loc să-şi vadă de textele ei stihuite, se-apucă de „dat lecţii de poezie cu formă fixă“, fără să ştie cum să apeleze la tratatele academice din biblioteci şi să citeze ceva riguros-ştiinţific, mulţumindu-se să compileze anapoda, că conspecteze neatentă, de prin manuale, de prin cărţi ce i-au căzut în mână la întâmplare, ceea ce a făcut-o să publice următoarele „aberaţii“ teoretic-literare:

«Rondelul este o specie a poeziei lirice cu formă fixă, a cărei structură se bazează pe refren. El a apărut în Franţa medievală, sub denumirea de rondeau. În decursul secolelor, forma sa a evoluat, crescând în lungime…» (p. 11); «Sonetul […] respectă o schemă a rimei foarte precisă şi o structură logică. Termenul e derivat din cuvântul provensal sonet şi din cuvântul italian sonetto, amândouă însemnând „cântecel“. Regulile sonetului s-au schimbat de-a lungul timpului.» (ibid.); «Schaltiniena este o altă poezie cu formă fixă, din cele peste 60 de tipuri existente. Numele ei derivă de la cel al poetului Raymond Schaltin, prin adăugarea sufixului …ien la feminin ienne. Schaltiniena nu face uz de repetiţii.» (p. 12); «Kireji („cuvântul care taie“) este un alt element indispensabil esteticii haikuului. El apare, de obicei, la sfârşitul unuia din cele trei versuri. În prozodia clasică, termenul a fost asimilat cu cezura.» (p. 51); etc.

I. P.-T. : Nu neapărat pentru a da cititorilor „lecţii de poezie cu formă fixă“, ci, mai iute, „simţind nevoia de a avea şi mai mulţi tineri / liceeni receptori, în mai bună măsură, şcoliţi / instruiţi, măcar cum cei de înainte de anul 1997, anul declanşării nenumărat-diabolicelor reforme distructive de sistem educaţional valah“, de vreme ce „programele“ / „manualele“ şcolare de limba şi literatura valahă (dacoromână) pentru învăţământul preuniversitar au lăsat la o parte, nejustificat, nenumărate concepte operaţionale ‒ estetice, teoretic-literare etc.

DR : Informaţiile / definiţiile „aberante“ ar fi ocolit-o pe Camelia Ardelean dacă ar fi apelat la admirabilele Dvs. lucrări didactice, aflate atât în biblioteci, cât şi în circuitul internetizat de vreo două decenii, evident, cu ştiinţa folosirii „citatului“ / „ghilimelelor“ : (1) I. P.-T., Dicţionar de termeni estetico-literari pentru Bacalaureat, Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-6-X; colecţia Biblioteca Absolventului), 2001, şi (2) I. P.-T., Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei (concepte operaţionale, „disciplinare şi interdisciplinare, la care se apelează frecvent în producerea şi în anatomia textului), Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003.

I. P.-T. : Să lăsăm la o parte, deocamdată, problema elansării poetei Camelia Ardelean în perimetrul teoriei literaturii, până la „ediţia secundă, revăzută şi augmentată“, spre a pune sub lentilele noastre cercetător-curioase notabilele texte lirice / epice din volumul «La marginea curcubeului».

DR : Chiar foarte frumos reuşeşte Camelia Ardelean ‒ cea „în căutare de arheu“, cu „eul răvăşit“ şi în „despovărare de ateu“ ‒ să facă „deschiderea“ volumului printr-un rondelde nota nouă“, în aleasa inspiraţie curcubeolată dinspre «Facere» / «Geneză» (9, 16, v. supra), sub pecetea stilistică psalmic-davidian-dosofteiană:

«La margine de curcubeu, / e o coloană de lumină ‒ / acolo, îngerii se-nclină, / sub pavăza lui Dumnezeu. // În căutare de arheu, / m-am strecurat ca o felină ‒ / la margine de curcubeu, / e o coloană de lumină. // Captivă-n răvăşitul eu, / cu-ngenuncherea în ruină, / despovărată-s în surdină / de învelişul de ateu. // La margine de curcubeu…» (Rondelul curcubeului, p. 13).

I. P.-T. : Dacă s-ar organiza ‒ cu noi doi în comisie ‒ un national-valah examen de Bacalaureat al Rondelului din cele două decenii ‒ primul şi secundul ‒ ale mileniului al III-lea, fireşte, de către Ministerul Învăţământului ‒ că Minister al Poeziei nu-i şi la noi, ca în Japonia ‒, eu i-aş acorda Cameliei Ardelean nota maximă, zece („că de zece nu se trece“). Dar să nu te mai întrerup, Distinse Receptor, lăsându-te să măsori central-eroului poematic al Cameliei Ardelean, „din margine curcubeolată“ şi „mai în valea recenziei“, atât temperatura, cât şi poem-tensiunea, stih-glicemia etc., în ultimă instanţă, făcându-i şi „transtoracico-lirica ecografie“, de-i bine temperat-paradoxistă, pentru că mi-s trimis de «Rondelul curcubeului», de Camelia Ardelean, nu la sacrul ei model parnasian din «Poema rondelurilor», de Alexandru Macedonski (1854 ‒ 1920), ci la paradoxismul din «Rondelul glonţului scăpat», de Nichita Stănescu (1933 ‒ 1983)…

DR : Eroul liric / epic din poeziile în formă fixă ale Cameliei Ardelean ‒ din rondeluri, din sonete, dintr-un pantum, dintr-o schaltinienă şi din ronsete ‒ poate impresiona cititorul şi prin semnalarea ‒ tot paradoxistă ‒ a „poticnitei miresme a florilor de tei“ de «jurămintele din gară», ori de-«o turmă-ntreagă de mişei / ce-şi poartă inima pe-afară, / […] // clădind minciuna cu temei, / [de]-o fac angelică […]» (p. 14), şi prin mărturisirea-i şocantă potrivit căreia ar avea «înnorări de „adamsită“» (p. 15), adică „întunecări de gaze toxic-lacrimogene“, pe când „nou camarad îi este timpul“ (teluric, nu cosmic), dar şi prin «plăceri cu chip de Belzebut» (p. 16), prin „reinventarea unui anotimp «cu fluturi sprinteni în cascade» (p. 17), prin „păşirea-nceată,-n lanţuri pe care nu vrea să le sfarme“, dar nu în orice soi de „(pre)umblare la pas“, ci într-o cosmică „păşire“, «prin iarba dintre stele» (p. 19), pare-se, pe când poeta, „în durerea nervurilor“, „decupează“ «simţirile de ceară», ori „domoleşte“ «silabe-n călimară» (p. 20), însă nu parnasiano-simbolist-macedonskiene, ci, ca într-un pantum, „în tuşe“ de ales pastel coşbuciano-topârcenian :

«Cade iarna peste vie, / ca un voal de pânză gri; / […] // se izbeşte de uluci / vânt cu negura în plete; / crucile ce ţi le duci, / în iubire, sunt paiete.» (Cade iarna…, p. 22 sq.).

De reţinut este şi „pătimăşenia“ din «Schaltiniena amintirii», unde eroinei cameliano-ardelene i se amintea:

«…din nou, ca în poveste, / cum se plimbau pe mal de lac carpatic ‒ / el dovedind că dragostea nu este // un simplu joc de inimi, telepatic, / şi nici un dans pe sârmă, acrobatic, // ce-şi schimbă melodia fără veste…» (p. 24);

ori din cosmicele ritmuri galant-ronsetiene:

«M-am rătăcit de magica alee; / mai reflectez şi-acum, debusolată, / la oaza mea cu stele mobilată ‒ strângeam în suflet muguri de Lactee; // în căutarea unor panacee / să vindec haul renăscut în mine / […] //» (Poem cu azalee, p. 28); etc.

În „modernizat-paradoxismatele“ fabule ale Cameliei Ardelean, «îşi deapănă ariciul plictisul de pe ace, / [de] se-nchide în caverna bombasticului eu, / sfidând ecofobia» (Ariciul şi broscuţa, p. 31), „iepuraşul năzdrăvan, din provincie, aparent stilată“, «îşi proiecta aeroplan» (Iepuraşul şi bufniţa, pp. 33 ‒ 35), „unei pupeze de modă veche, maestră-n arte şi-n goblen“, «i s-a prelins pe la ureche / că vulpea-şi vinde-un Citroën» (Pupăza şi vulpea, pp. 36 ‒ 38), şi, indiscutabil:

«o libelulă modernistă» ‒ ce-şi «etala ostentativă / boiala demnă de un show, / foşnind, cu aere de divă, / combinezonul ei cel nou» ‒ «îi spuse-amicului bâtlan»: «nu eşti sătul, cumetre dragă, / de portul tău vădit spartan ‒ / eşti învechit, nu e de saga…?!?» (Libelula şi bâtlanul, pp. 39 ‒ 41) etc.

Notabil este şi un micropoem-haiku demn de orice ucenic înrăzărit la curtea poeziei lui Matsuo Bashō (1644 ‒ 1694):

«floare de lotus ‒ / zborul licuricilor / umplând poiana» (p. 54).

Eroului liric din poeziile / poemele celui de-al IV-lea ciclu, «Vers clasic», i «se stinge-n suflet vidul frugifer», ori „chinul hyperionic-eminescian“, «pe trepte roase înspre Demiurg» (Cât plâns de zei…, p. 59), chiar când „poartă-n buzunar eternitatea“ şi când trage «pe visuri ploi cuneiforme» (Când porţi în buzunar…, p. 60), mai mult ca sigur, „de-şi leapădă“ «ghimpii din cuvânt, / precum o haină mult prea largă» (p. 66) ‒ haină-semnificant, desigur ‒, „degustă“ «o fărâmă de stea» (p. 67), „trăieşte“ «în Turnul Babel ca un sclav / al dogmelor de mulţi revendicate» (p. 69), «îşi pironeşte suspinul în gât, ca pe-o mensolă» (Când tâmpla îmi asudă…, p. 79) etc.

Ultimul ciclu poematic (pp. 93 ‒ 106) aduce mărturie că poeta Camelia Ardelean are, deopotrivă, atât un irepresibil umor de catifea, cât şi buzduganul pamfletistului / epigramistului învelit în bine-argăsita piele de crocodil.

Viena
Categorii
ActualitateCulturăRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole