Istoria tenisului internaţional la Iaşi, din perioada 2003-2016

Până în prezent, turneele internaţionale masculine de tenis de la Iaşi cu fost în număr de 13, primele şase fiind organizate de antrenorul Ghiţă Grancea, la bazele sportive ANGERO...
Viena
Până în prezent, turneele internaţionale masculine de tenis de la Iaşi cu fost în număr de 13, primele şase fiind organizate de antrenorul Ghiţă Grancea, la bazele sportive ANGERO şi CORECO, iar ultimele şapte, sub denumirea de Trofeul Municipiului Iaşi, au revenit clubului CFR Iaşi, derulate în propria arenă din cartierul Alexandru cel Bun, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis.
De-a lungul timpului, câştigătorii celor 13 ediţii au fost sportivi de top din sfera tenisului românesc şi mondial, unii dintre ei urcând ulterior în clasamentele ATP şi evoluând inclusiv la turneele de Grand Slam, la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open.
În probele de simplu şi dublu, câştigătorii turneelor ITF cu premii de 10.000 dolari şi mai apoi de 15.000 dolari, de pe arenele ieşene, au fost următorii tenismeni:
*** La Arenele Angero şi Coreco Iaşi (director de turnee: Ghiţă Grancea):
– În 2003 (ediţia I): Ionuţ Moldovan (România) – la simplu, respectiv Ionuţ Moldovan / Gabriel Moraru (România) – la dublu.
– În 2004 (ediţia a II-a): Victor Ioniţă (România), respectiv Alessandro Piccari / Francesco Piccari (Italia).
– În 2005 (ediţia a III-a): Martin Alund (Argentina), iar proba de dublu nu s-a mai disputat.
– În 2006 (ediţia a IV-a): Lado Chikhladze (Georgia), respectiv Adrian Cruciat / Adrian Vasile Gavrilă (România).
– În 2007 (ediţia a V-a): Andrei Mlendea (România), respectiv Artemon Apostu-Efremov / Adrian Vasile Gavrilă (România).
– în 2008 (ediţia a VI-a): Frederic Jeanclaude (Franţa), respectiv Vladislav Bondarenco (Ucraina) / Florian Reynet (Franţa).
*** La Arenele CFR Iaşi, sub denumirea de Trofeul Municipiului Iaşi (directori de turneu: George-Radu Pipa şi apoi Vergil Aghion):
– În 2009 (ediţia a VII-a):  Victor Ioniţă (România) – la simplu şi respectiv Gleb Alekseenko / Vadim Alekseenko (Ucraina) – la dublu.
– 2010: Maxime Teixeira (Franţa), respectiv Marin Draganja / Dino Marcan (Croaţia).
– 2011: Gabriel Moraru (România), respectiv Andrei Ciumac (Rep. Moldova) / Maxim Dubarenco (ex-Rep. Moldova, acum Belarus).
– 2012: Boris Pashanski (Serbia), respectiv Alexandru Daniel Carpen (România) / Cristobal Saavedra-Corvalan (Chile).
– 2013: Kristijan Mesaros (Croaţia), respectiv Alexandru Daniel Carpen (România) / Maxim Dubarenco (Belarus).
– 2014: Darian King (Insulele Barbados), respectiv Patrick Grigoriu / Costin Pavăl (România).
– 2015: Gerard Granollers-Pujol (Spania), respectiv Andrei Ştefan Apostol / Nicolae Frunză (România).
De-a lungul timpului, în aceste turnee ITF găzduite de arenele ieşene de la Angero (acum desfiinţată), Coreco şi CFR, au mai evoluat nume cunoscute din tenisul românesc, precum Robert Coman, Florin Mergea, Petru Alexandru Luncanu, Răzvan Sabău, Victor Mugurel Anagnastopol, Marius Copil, Victor Crivoi, Vasile Antonescu, Dragoş Dima, Patrick Ciorcilă, Teodor Dacian Crăciun, Tudor Cristian Şulea, Vlad Victor Cornea, Bogdan Borza, Luca George Tatomir, dar şi localnicii Bogdan Leonte, Ştefan Leonte, Silviu Mistreanu, Bogdan Ionuţ Apostol, Teodor Leahu, Ciprian Brighiu,  Flavian Butnaru, Sorin Roşca, Tudor Ştefan Gheorghiţă, Eric Tudor Adochiţei-Pandelea, Ciprian Onufrei etc.
De menţionat că, în parteneriat cu FR Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi, Clubul Sportiv CFR Iaşi va organiza în propria arenă, din Şoseaua Naţională nr. 7-9, şi ediţia a 8-a a Trofeului Municipiului Iaşi la tenis masculin, care este a 14-a per total turnee ITF ieşene, în perioada 6-14 august 2016, cu premii mărite în acest an la 25.000 dolari.
Dar până luna viitoare, vă invităm să vizionaţi ediţia a VII-a a întrecerii feminine din cadrul Trofeului Municipiului Iaşi la tenis, din perioada 2-10 iulie 2016, găzduită tot de arenele CFR Iaşi, acolo unde spectatorii au intrarea liberă pe toată durata competiţiei. Luni, pe 4 iulie, de la ora 11.00, la baza sportivă CFR Iaşi va avea loc şi conferinţa de presă de deschidere oficială a turneului, unde poate participa orice „fan” al tenisului mondial, dar în primul rând jucătoarele reprezentative din cadrul turneului, antrenorii şi arbitrii competiţiei, organizatorii de la CS CFR Iaşi. Sunt aşteptate la dialogul cu mass-media locală, naţională şi internaţională, inclusiv jucătoarele originare din Iaşi, precum Michele Alexandra Zmău, Andreea Prisacariu şi Diana Iacob, prezente în aceste zile la competiţia de la arenele de tenis ceferiste din cartierul Alexandru cel Bun.  
DAN TEODORESCU
Viena
Categorii
Sport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole