JUDECATA CEA DIN URMĂ : fabulă de Mircea Dorin Istrate

Dintr-un mal cu sălcii groase, până-n altul cu sulfină, E-un ocean cu ’nalte valuri pentr-un gândăcel micuț, Ce ar vrea să-l treacă-n grabă, de s-o poate pân’ la cină,...
Viena

Mircea Dorin Istrate

Dintr-un mal cu sălcii groase, până-n altul cu sulfină,
E-un ocean cu ’nalte valuri pentr-un gândăcel micuț,
Ce ar vrea să-l treacă-n grabă, de s-o poate pân’ la cină,
Chiar de-n el sunt guri hupave de broscuțe și pescuți.

Ici s-a săturat sărmanul de aceleași vechi lighioane
Ce-i pun viața le-ncercare mai în fiecare zi,
Ba o pasăre grăbită și-astea-mi sunt cu milioane,
Rândunici, ciocănitoare, mierle, pupeze, ce-or mai fi,

Ba șopârle cît balauri, gușteri ce-s mereu flămânzi,
Șerpi cu limba lor cleioasă ce te prind într-o clipită,
Șoareci, cârtițe nocturne, mielușeii ceia blânzi,
Și-apoi câte nu-s în luncă, de-ți fac viața urgisită.

Poate dincolo de ape fi-va linște și pace
Și-o putea și el să doarmă liniștit o săptămână,
De-asta gândul la plecare nu-i dă pace orice-ar face
Și de-aceea nici o clipă ne acuma nu-l amână.
*
Stând pe mal, în așteptare, a găsit un pai ca plută
Și l-a-ncălecat de grabă, cu o rugă spusă-n gând,
A vâslit din piciorușe, vreme lungă, vreme multă,
Tot săltat de mii de valuri, lungi, înalte, rând la rând.

A ajuns cumva în viață până-n malul celălalt,
Tremurând și mort de frică, ud cu totul, vai de el,
Și-a dormit până la ziuă somn ușor și speriat,
Ocrotit de-o lună plină, stând ascuns sub brusturel.

După zile-nfricoșat, tot suind pe-un mac în floare
Și scrutând jur-împrejurul până-n zarea lui, departe,
S-a văzut că-i pe o plajă, loc scăldat de bunul soare,
Cu nisip cât vezi cu ochii, un deșert, păzit de moarte.
***
Acum stă, de două zile, socotind cum e mai bine
Mort de soare înainte, înnapoi, de val cuprins,
Cugetând cu voce tare: Să pățească toți ca mine
Care locul de născare, ei mi-l lasă, pentr-un vis.

15.11.2020
Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole