La răscruce de vremuri: articol despre pandemie de Valentin Bălan

Motto: „Evenimentele sunt spuma valurilor, dar pe mine cea care mă interesează este marea.” (Paul Valery) Informațiile  despre existența coronavirusului le-am primit, la început,  ca pe niște știri oarecare,...
Viena

Motto: „Evenimentele sunt spuma valurilor, dar pe mine cea care mă interesează este marea.” (Paul Valery)

Estera și Valentin Bălan

Informațiile  despre existența coronavirusului le-am primit, la început,  ca pe niște știri oarecare, doar că în foarte scurt timp situația a devenit alarmantă. Prima partea a stării de urgență am petrecut-o la Botoșani. Parcul din fața balconului nostru, care în vremuri normale era animat până seara târziu de adolescente și adolescenți plini de o exuberanță contagioasă,  era acum cuprins de o sinistră singurătate. În arborii proaspăt înverziți, păsările zglobii și gureșe își țineau concertele fără spectatori.  Soția mea și cu mine  ne-am  propus, și ne-a reușit, să nu ne lăsăm copleșiți de această atmosferă dezolantă, ne-am creat o insulă de normalitate cu mici bucurii pe care le-am găsit printre altele  în citit și în  scris. Apropo de scris, am aflat că în această perioadă tristă, majoritatea scriitorilor au dedicat considerabil mai mult timp actului de creație literară, nemaifiind ispitiți să conferențieze sau să participe la diverse evenimente, cum ar fi târguri sau lansări de carte. Vorbind despre cărți, țin să subliniez faptul că „Decameronul”a fost scris în vremea ciumei, iar „O mie și una de nopți” a fost scrisă tot sub spectrul morții. Cred cu tărie  că  cele două capodopere sunt răspunsul plin de vitalitate și optimism al omului în fațamarilor primejdii.

            Întrucât pandemia cu toate avatarurile ei nu ne-ademolat optimismul,  am urmărit să fim un mic sprijin moral pentru cei mai greu încercați decât noi. Pe apropiații noștri i-am sunat mai des decât de obicei. Am încercat să-i încurajăm, să discutăm lucruri pozitive, să observăm împreună că în viață continuă să se petreacă și evenimente frumoase. Am remarcat că persoanele cu care am relaționat, nu erau îngrijorate pentru ele însele, ci pentru cei dragi: părinți, copii. Aceasta înseamnă că oamenii nu sunt egoiști, ci generoși și iubitori în pofida cruntei realități.

Pe data de 9 mai, zi cu adânci rezonanțe în istoria  României și a Europei,  acoperiți de aprobări și avize ca de un scut antirachetă ne-am deplasat la proprietatea noastră de la „Medelenide Iași”. Aici am găsit, din fericire o cu totul altă lume, o altă stare de spirit. Oamenii satului  respectau restricțiile sanitare, dar grija și atenția lor nu erau  focusate pe efectele devastatoare ale  virusului.  Ci pe lucrările agricole, pe cantitatea și calitatea recoltei, pe starea vremii. Acest echilibru și această liniște ancestrală ne-a cuprins și pe noi. Am înțeles mai adânc  cât adevăr este în versul blagian : „Veșnicia s-a născut la sat”(Sufletul Satului).

În acest univers bucolic l-am cunoscut pe Dingo.

-Cine este Dingo? Este un inteligent câine lup,  rasă pură, pe care l-am adoptat și care ne-a adoptat. Stăpânii lui, vecinii noștri nonagenari au trecut de curând la cele veșnice, dar nu de corona, ci de moarte naturală, dacă vă puteți imagina că mai există așa ceva. Avem cu Dingo o înțelegere mutuală. Noi avem grijă să mpărțim hrana cu el, iar el ne asigură securitatea și liniștea. Când stăm pe terasă noaptea târziu, auzim,  din când în când, în apropiere, un mârâit cald și blând. Astfel, noul nostru prieten ne spune, „Stați liniștiți, eu sunt cu ochii pe voi ca nimic să nu vă tulbure poezia nopții”.

În serile de duminică, uneori, invit câte un senior, consătean, la un ulcior de taifas și vin  de producție autohtonă. Ne așezăm la masă în umbra răcoroasă a bolții de vie și savurăm aproape ritualic licoarea dezlegătoare de limbi și gustările servite cu bucurie de Eunice. Îmi ascult cu toată atenția interlocutorii. Acești oameni au prins, în adolescență, războiul, refugiul, foametea. Au trecut prin atâtea regimuri politice, de la dictaturi de dreapta până la cele de stânga. Puține lucruri îi mai pot impresiona. Dacă ai răbdare descoperi că în  acești bunici sau străbunici mai țâșnesc izvoarele nepoluate ale conștiinței noastre de neam. Oare societatea modernă a făcut bine atunci când a renunțat la instituția „Sfatul bătrânilor”? Ei sunt depozitarii unui întreg tezaur de înțelepciune și a unor valori nepervertite. Poate, pentru a descoperi zăcăminte de așa mare preț ar trebui să forăm înlăuntru inimii noastre.

Acum două mii cinci sute de ani, filosofii Eladei au pus să se scrie pe frontispiciul templului lui Apolo, din Delfi, „Cunoaște-te pe tine însuți”. Poate este momentul oportun să urmăm acest îndemn.

            Scrutând cu multă atenție și răbdare, sinele nostru profund am putea  avea bucuria de a descoperi că aspirațiile către ceea ce este bun, frumos și înțelept au rămas nealterate. Dacă ni s-ar întâmpla aceasta, poate, am ajunge la concluzia că am fost așa genial inventați, încât păstrandu-ne virtuțile originare, nu ar mai fi nevoie să ne reinventăm. Doamne ajută, nouă și neamului nostru românesc!!!

Viena
Categorii
Exclusiv

Alte Articole