„L’Ateliemn”, atelierul lemnului bine cusut

El este din Huși, județul Vaslui, ea din Sibiu. S-au întâlnit în Danemarca, iar acolo au descoperit că au pasiuni care-i pot lega într-o aventură cusută cu talent și...
Viena

El este din Huși, județul Vaslui, ea din Sibiu. S-au întâlnit în Danemarca, iar acolo au descoperit că au pasiuni care-i pot lega într-o aventură cusută cu talent și cioplită în dăruire. Bianca Ursu coase pe etamină, după cum îi dictează inima, iar Cezar Blînda dă formă lemnului după cum simte. Împreună creează de la podoabe de purtat, semne distinctive ale subculturilor, așa cum sunt cele ce definesc rock-erii, punk-erii sau hip-hope-rii și până la obiecte de decor cum sunt tablourile sau veiozele. Tot ceea ce iese din mâinile lor este unicat, nu fac piese în serii și sunt dispuși să primească în atelierul lor pe oricine dorește să afle despre pasiunea lor.

Ne dorim să prindem rădăcini în Sibiu și așteptăm oamenii să vină să ne cunoască. Suntem mereu pregătiți să le arătăm ce facem și cum facem. Nu trebuie neapărat să ia ceva de la noi. Ne bucurăm enorm să treacă pragul atelierului și să ne afle povestea, pentru că suntem parte a acestui oraș, deci suntem parte din ei”, spune Cezar.

Povestea lui Cezar și a Biancăi începe în anul 2015, în Danemarca. Amândoi se aflau acolo prin circumstanțe diferite. Bianca a mers în vizită la câțiva prieteni, în anul 2011, și a decis să rămână. Cezar își dorea ceva nou în viață și a ales, în 2014, să meargă și să lucreze în acea țară.

Mă săturasem de 16 ani de școală în continuu și îmi doream altceva. Am vrut o experiență cu oameni noi, ceva absolut nou! Cultură nouă, oameni noi, mâncare nouă. Așa am plecat să lucrez la o fermă în Danemarca. Nu conta că dădeam mâncare la porci, după ce terminasem o facultate de psihologie. Asta îmi doream în acel moment”, povestește el.

S-au cunoscut pe internet. Cezar povestește: „Eu lucram la acea fermă, în mijlocul unui câmp. Ce să și faci când nu mai ai de lucru. Stai pe internet. Așa am găsit-o pe Bianca”.

Da, eu făceam felicitări atunci și am văzut că el este pasionat de frumos. Imi plăcea ce face și am decis să ne întâlnim. Nu a fost ușor, pentru că erau 30 de kilometri între noi, iar el era în mijlocul unui câmp. Nu erau mijloace de transport până acolo. Ne întâlneam, de cele mai multe ori, la jumătatea drumului”, povestește ea zâmbind la amintirea acelor clipe.

S-au descoperit ca oameni, ca tineri artiști și au realizat că împreună pot face lucruri minunate. Inițial, s-au gândit să-și deschidă un atelier acolo, în Danemarca. Bianca mai participase la Târguri cu felicitările ei și a văzut cât de mult au prins la public.

Eram oarecum hotărâți, dar Cezar a primit o ofertă bună în țară și atunci ne-am întors”, spune Bianca.

Primise un post de psiholog în Huși, orașul său natal: „Era domeniul meu și trebuia să mă întorc. Banii nu au contat niciodată, în mod special pentru mine. Mereu am căutat să fac ce-mi place. Întâi m-am întors eu, apoi, după câteva luni, a venit și Bianca”.

Au început să lucreze în balconul părinților lui Cezar. Bianca își amintește cu entuziasm: „Prima piesă pe care am lucrat-o împreună a fost un medalion simplu, roșu cu negru. Mi s-a părut atât de frumos. La început făceam pentru rude și prieteni, apoi am avut și comenzi. Am făcut sigla unei terase din Huși, suporturi pentru meniu și ne-am lăsat amprenta și într-o frizerie de bărbați”.

Apoi s-au mutat la Iași. Acolo, orașul a început să-i cunoască, să-și facă o identitate și să le meargă bine. Însă nu erau șanse să-și facă atelierul. Așa au luat decizia de a veni la Sibiu. Bianca este sibiancă, iar familia ei era dispusă să-i susțină. Din luna octombrie a anului trecut, cei doi au un atelier în Sibiu.

Simțeam că duc viața copacului mai departe prin ceea ce ieșea din mâinile mele”

L’Ateliemn” este locul în care un tânăr de 26 de ani dă formă lemnului, iar o tânără de 28 de ani îi conferă identitate prin bucăți de etamină cusute cu motive tradiționale.

Pasiunea lui Cezar pentru a lucra lemnul are ecou în copilăria lui.

De mic am fost o fire foarte curioasă. Dacă vedem ceva în jurul meu, imediat mă întrebam dacă nu pot face și eu asta. Într-o zi am dat de traforajul fratelui meu și aia a fost. Primele lucruri pe care le-am făcut au fost două suporturi de foi. La școală, a căzut hârtiuța cu clasa a III-a C. Atunci i-am spus învățătoarei că merg eu acasă și fac două colțuri care să țină hârtia. M-am gândit, m-am chinuit, le-am desenat și le-am făcut. Poate nu sună a cine știe ce, dar pentru mine era incredibil. M-am dus la învățătoare și i le-am arătat. Nu i-au plăcut. Mi-a spus că sunt urâte” povestește Cezar și pentru o fracțiune de secundă zâmbește trist. Își revine, însă, repede: „Le-am păstrat și le am și acum. Mă motivează. Când ceva nu-mi iese așa cum vreau eu, mă uit la acele colțuri și-mi spun:«Înainte de ele nu era nimic și acum uite ce este în jurul meu»”.

Pădurea l-a atras de copil. Huși este un oraș înconjurat de păduri.

Au un farmec aparte pădurile acelea. Am început făcând tot felul de chestii din lemne găsite în pădure. Simțeam că duc viața copacului mai departe prin ceea ce ieșea din mâinile mele”, spune Cezar.

Nici acum nu taie copaci pentru operele lui. Lucrează cu crengi găsite în pădure și care nu sunt putrezite, cu lemn și viță de vie primite de la Huși, sau cumpără lemnul de la persoane acreditate ori din magazine de bricolaj. Nu folosește lemn exotic, doar autohton și în special lemn de nuc, care este și preferatul lui.

Bianca nu era neapărat atrasă de cusut. S-a trezit în Danemarca, la prieteni, decisă să rămână, însă cu foarte mult timp liber. Înainte de un Crăciun a început să facă felicitări pentru familie și prieteni. „Am făcut destul de multe. Prietenii care veneau pe mine le vedeau. Mereu își doreau să le fac și lor. Am fost și la un târgușor acolo și am văzut că oamenii erau interesați. M-am entuziasmat și am început să-mi cumpăr materiale și să lucrez. Făceam și tablouri, ornamente pentru brad. Așa m-am apucat și de cusut. Mi-am ales dintr-un magazin ațele și modelele și m-am apucat. Nu cos goblen, doar motive tradiționale sau tablouri diferite în care nu acopăr întreaga etamină, ca în cazul goblenului. Mi se pare foarte interesant să iei un lucru pe care omul îl cunoaște deja, are o etichetă și să îl transformi în altceva. Este o provocare”, explică Bianca.

Deși în general nu se consideră o fire răbdătoare, Bianca recunoaște că atunci când coase, se transformă: „Cusutul mă relaxează. De multe ori stau în liniște, fără muzică, fără nimic în jur și stau și ascult sunetul pe care ața îl scoate atunci când trece prin pânză. Acel sunet este ceva special.”

Nu acceptăm să pictăm sau să vopsim lemnul”

L’Ateliemn” este un atelier urban de creație. Așa le place celor doi tineri să-l numească. Data oficială de naștere a lui este 1 septembrie 2015, chiar dacă numele și l-a primit mai târziu, iar un sediu și mai târziu. Bianca și Cezar își doresc, prin tot ceea ce fac să definească, în primul rând, termenul de hand made, pe care evită să-l folosească.

Ni se pare că în ultimii ani s-a tras prea mult de acest termen, iar semnificația lui a fost deviată. Noi facem, cu mâinile noastre, totul de la zero”, spun ei.

În ceea ce privește lemnul, Cezar îi dă formă, însă îi lasă culoarea să vorbească. Folosește doar lac și baiț, atunci când este cazul.

Nu acceptăm să pictăm sau să vopsim lemnul. Dacă vine cineva și ne cere asta, îl refuzăm politicos. Singurele culori de pe lemn sunt cusăturile Biancăi”, spune hotărât Cezar.

Ceea ce fac ei în atelierul lor este divers. De la creații proprii, până la comenzi.

Facem orice. Obiecte de decor, podoabe (inele, brățări, medalione, ace de păr, piepten), lămpi, care îi plac lui Cezar foarte mult, pene de chitară, tablouri sau huse de telefon. Facem ce ne trece prin cap”, spune Bianca.

Își doresc foarte mult, ca prin ceea ce fac să interacționeze cât mai mult cu subculturile. „Am observat că la noi, dacă ești rocker sau panker, în cele mai multe cazuri ești arărat cu degetul și prea puțin înțeles. Noi suntem aici pentru ei și suntem adepții exprimării libere prin artă”, dezvăluie Cezar.

Atelierul lor este deschis pentru oricine dorește să știe mai mult despre ei și despre arta lor.

Omul poate veni, își poate alege bucata de lemn și poate rămâne să vadă ce va ieși din ea”, lansează Cezar invitația.

Au bogăția de a face ce le place

Cezar și Bianca sunt dovada vie că diversitatea naște echilibru, poate mult mai aproape de perfecțiune decât am crede noi. Cezar este catolic, a urmat Liceul Teologic din Roman și Facultatea de Psihologie. Bianca este evanghelică, a terminat Liceul Teoretic „Constantin Noica” și Facultatea de Litere. Crezar este un împătimit al mersului pe bicicletă și al sportului în general. Participă la maratoane și are obiceiul să parcurgă sute de kilometri pe bicicletă. Cel mai lung traseu parcurs a fost de 800 de kilometri. Bianca nu știe să meargă pe bicicletă sau să înoate, însă acceptă să plece cu Cezar în drumeții pe munte. Bianca este pasionată de rock metal și are și acum primul cadou primit de la Cezar, ceva care să-i amintească de „Negură Bunget”, formația ei preferată. Cezar însă, nu are o formație sau un stil preferat. Ascultă de la lăutărească veche, până la muzică clasică. Cu toate acestea ei își creionează un viitor împreună. Visează să se mute la țară, să construiască un campus în care să se organizeze tabere de vară pentru copii sau spații de ralaxare pentru adulți, un spațiu, fără prea multă tehnologie, în care oamenii să vină să învețe să lucreze o bucată de lemn sau să coase.

Eu sunt fată de oraș, cu părinți, bunici, care locuiesc la oraș. Nu știu ce înseamnă viața la țară. Bine, nu cred că vaca este mov, dar nici nu sunt expertă. Mă atrage însă natura, liniștea, posibilitatea pe care ți-o dă satul de a merge și a-ți săpa o ceapă, o floare, ceva”, spune Bianca.

Ambii au renunțat la servicii și Bianca chiar și la a doua facultate, pentru a se ocupa de visul lor. Ce-și doresc? Cezar explică: „ Ne dorim, chiar dacă poate suna prea mult, să fim un fel de obiectiv turistic. Străinilor care vin să cunoască Sibiul li se arată mereu și mereu aceleași lucruri. Noi am vrea să fim o alternativă. Acel altceva, pe care Sibiul îl merită”.

Cezar Blînda și Bianca Ursu au bogăția de a face ce le place și așa cum spune chiar tânărul meșter „Este greu, dar și ușor să faci ceea ce-ți place”.

Raluca Buduşan

http://sibiu100.ro

IMG_8644
IMG_8646
IMG_8652
IMG_8653
IMG_8656
IMG_8664
IMG_8666
IMG_8670
IMG_8672
IMG_8674
IMG_8676
Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole