Lecturile copiilor noştri

  << – Şi care e parola?   – ,,Şoarecii lui Graur’’. Uite, chiar ieri am prins un şoricel în coteţul găinilor. Mă pregăteam să-l muşc de cap când...
Viena

  << – Şi care e parola?

  – ,,Şoarecii lui Graur’’. Uite, chiar ieri am prins un şoricel în coteţul găinilor. Mă pregăteam să-l muşc de cap când a chiţăit ,,Şoarecii lui Graur’’. ,,Era s-o păţeşti!’’ i-am spus eu. ,,Cum te cheamă?’’ ,,Martie’’, mi-a răspuns numaidecât şoricelul. ,,Şterge-o de aici!’’ i-am zis eu. ,, Ai grijă să nu te mai prind încă o dată!’’ Uneori îmi doresc să nu mă fi gândit la treaba asta cu parola. Se pare că foarte mulţi şoareci sunt ai tăi. >>

(Dick King-Smith – Şoarecii lui Graur)

Dick King-Smith a fost fermier timp de 20 de ani înainte de a deveni profesor și autor. A scris peste o sută de cărți. Unele au fost traduse în douăsprezece limbi. Multe dintre cărțile autorului englez au fost adaptate în filme. Cea mai populară a fost ,,The Sheep-Pig’’ (,,Porcul ciobănesc’’), după care s-a făcut filmul Babe.

La ediţia din 1991 a ,,British Book Awards’’(Premiile Cărţii Britanice), Dick King-Smith a fost declarat autorul anului la secţiunea carte pentru copii.

,,Şoarecii lui Graur’’ este o carte pentru copii despre un pisoi de la o fermă, care se împrietenește cu șoarecii. Prima ediție a fost publicată în 1989 de Crown Publishers.

Lui Graur îi place să țină șoareci ca animale de companie, în ciuda batjocurilor primite din partea fraților săi, Prigor şi Privighetoarea, și a dezaprobării mamei sale, Dulcie Maude.

Spre deosebire de majoritatea pisicilor, lui Graur nu îi place să mănânce șoareci, darămite să-i prindă. Când prinde unul din greșeală, decide să-l păstreze. Drusilla, șoarecele lui de companie, va da naştere la opt pui într-o cadă de baie veche în pod. Cum va putea Graur să facă față tuturor șoarecilor săi, urmează să aflaţi citind alături de copii această carte amuzantă şi duioasă.

Despre bucuria resimţită compunând poveşti milionelor de fani din întreaga lume, Dick King-Smith spunea: „Scrierea cărților mele este ca și oferirea unor daruri. A aduce plăcere copiilor îţi dă acel sentiment minunat că ai fi Moş Crăciun.’’ (octombrie 1995)

Nadia Marin

Viena
Categorii
Cultură
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole