MIGDALE DULCI-AMARE: „GÂNDIREA OVARIANĂ” (PAMFLET)

Cu mulţi ani în urmă am făcut parte din colectivul care a pus bazele revistei băimărene „Nord Literar”. Dintre cei cu care ne întâlneam pentru asta, fie la mine...
Viena

Cu mulţi ani în urmă am făcut parte din colectivul care a pus bazele revistei băimărene „Nord Literar”. Dintre cei cu care ne întâlneam pentru asta, fie la mine fie prin alte locaţii, au plecat dintre noi poetul şi ziaristul V. R. Ghenceanu, criticul şi minunatul coleg Ion M. Mihai şi, recent, criticul şi ziaristul Augustin Cozmuţă. Dintre membrii fondatori, au mai rămas criticul Săluc Horvat şi cu mine. Ca să putem edita revista, am pus bazele unei asociaţii care să reunească scriitorii maramureşeni. Normal, fac parte şi dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Scriitorilor “Baia Mare”, în care, Augustin Cozmuţă și subsemnata am fost aleşi vicepreşedinţi, preşedinte fiind Săluc Horvat.

Ne bucurăm pentru tine, dar fii  mai concisă, veţi sări asupra mea, o biată prezenţă feminină fără de apărare, voi,  Pluricelulari Ghioceiandri Zambiliciuşi Clopotăţei. Dar, vai vouă, va trebui să mă suportaţi, nu degeaba suntem în raza de acţiune a minunatelor sărbători care celebrează feminitatea, adică ne aflăm în luna stării roz.  Şi chiar dacă nu ne-am găsi sub juridicţia Sărbătorilor Senzualităţii Feminicoase, nici atunci nu aţi avea dreptul a vă repezi asupra mea, cea… care tocmai am fost invitată la un seminar de exorcizare a ridurilor şi de creşterea sânilor prin metoda dialogului de la distanţă.

Mă întorc cu nostalgie la întâlnirile de atunci, prerevistriale şi post post-decembriste. Cei prezenţi pregăteam cu toţii câte o rubrică. Pe a mea am intitulat-o „Gândire ovariană”. Dar cum aşa, pregăteaţi o revistă literar-medicală?, veţi sări în stilul vostru ce v-a consacrat, Revistologi Retrofuturişti Bombacronogeni  Dumneavoastră. Nici pomeneală! Dar cum am avut mereu pregătită o porţie de autoironie, mi se părea normal să o fac publică.

Simţindu-mă vinovată – şi punându-mi întrebarea de bun simţ dacă o rubrică numită aşa are ce căuta într-o revistă gravă, între timp criticul Gheorghe Glodeanu acceptase să o conducă – am pregătit mai multe titluri alternative, cuminţi şi acceptabile, dar pe care, acum, nu pot să mi le amintesc. Aşteptând revista, aveam tot felul de activităţi proletcultiste. Cum ar fi jalnica supraveghere a unor personaje care se autodefineau meseriaşi. Doream din tot sufletul meu, candid încă, pe atunci, ca lucrurile să iasă bine şi nu în “dorul lelii”. Se înţelege că îmi transformasem locuinţa într-un şantier, „ev aprins”.

Aceşti oameni şi alți câţiva indivizi, de care nu vreau să îmi mai aduc aminte, m-au “ajutat” să mă transform dintr-o dulceaţă de femeie timidă şi binecrescută, într-o fiară care lupta să supravieţuiască. Desigur, proletcultiştii mei se mirau cum de mai rezist şi nu clachez dându-mi demisia din proprietariatul reparaţional.  Aş fi renunţat cu plăcere, dar nu aveam om în loc. Începeam să adun balast în suflet, cum ar spune poetul, dar gândul că va apărea revista contrabalansa prezentul sinistru. Bucuria apariţiei sale ar fi fost umbrela protectoare, paravanul în faţa dogorii focului concentrat meşterial.

Şi a venit şi ziua aceea, Slavă Domnului că a şi trecut. Revista a apărut, dar fără rubrica mea. Luând act de prezenţa mea vinovat-ovariană, partenerii mei redacţionali m-au privit stânjeniţi. Nu înţelegeam de ce. În sfârşit unul dintre ei, mai bărbat ca ceilalţi, mi-a explicat că pur şi simplu nu a fost loc pentru rubrica mea.

Mă aflam în una din ocaziile în care regretam că nu m-a adus barza cu pantaloni.  Începuse era regretelor de genul dacă aş fi fost bărbat, alta ar fi fost viaţa mea. Fără niciun dubiu că Duceţimea Voastră Altograndisimă va exclama că nu este  rău, nici să fii femeie!  Nu pot să vă contrazic; dar dacă nu eşti o femeie fatală care să învârţi bărbaţii pe degete, degeaba eşti femeie! Pe mine mă scuzaţi, dar nu doresc să declanşez o dispută plictisitoare pe tema, şi aşa bătută de soartă, bărbat-femeie, Doamne fereşte!

Mai apoi mă veţi împăca schimbând subiectul,  chiar nu este o crimă să faci parte din alaiul feminin şi să gândeşti ovarian, dacă Cel de Sus atât a putut face pentru roabele sale care nu ştiu să ţină sacul. Consolarea voastră, chiar şi tardiv-decenială îmi face bine. Mulţam!

Devenisem tristă, titlul ales de mine, încărcat de autoironie şi de dorinţa de a-mi scuza stângăciile, m-a trădat. De fapt doreai să te pui cu totul şi cu totul la adăpostul lui, veţi puncta, Apriliştieni Bolunjişti Bobdărici. Dacă vă voi spune că am fost atât de afectată încât m-am lăsat de scris vreo cinci ani, veţi da lehamic din cap şi veţi avea indolenţa să îmi spuneţi, mare pagubă la prune!

A fost şi a trecut! Acum mi se pare deşertăciune dorinţa mea de atunci de a avea o rubrică. Şi chiar nu am scris cinci ani. Şi aş fi trăit fericită până la adânci bătrâneţi, lenevind şi mutându-mă de la umbră la soare, încărcând notele de plată ale saloanelor frecventate de femeile care se respectă şi, ca atare, contează în viermuiala zilei de azi. Dar Cel de Sus nu a vrut să mă vadă lenevind, aşa că mi-a trimis un semn… putem spune chiar un semn pe o carte. Un exemplar mare şi voluminos, dintr-un şir de cărţi mari şi cărămizii. Normal că m-am bucurat, fac parte dintre exaltaţii care au nevoie de bucurii intense, altfel riscă să dea în lingoare. Ce nebunie!

Ce ruşine, veţi spune pentru ultima dată în acest text, Cititoriabili Stelalatifundiari Noptatici, să apari într-un dicţionar, în timp ce te-ai dedat desfrâului romanesc în loc să îţi pui mintea şi mâinile la muncă. Repornirea a fost mai grea, desigur, este mai simplu să stai la soare şi să citeşti decât să fii rob al maşinii de scris. Pe vremea aceea mi se părea prozaic să foloseşti calculatorul. Pauza cea mare, un demideceniu, îmi ştersese ideile sau poate degetele erau vinovate, uitaseră drumul literelor. M-a salvat din groapa de potenţial formula magică, “Mama are mere”. După ce am bătut la maşină mai multe pagini cu această propoziţie rămasă din vremuri, mi-am revenit. Cum aşa? veţi întreba Mereu Curioşi Prin Derapaje, când merele sunt de-ale noastre cu viermi şi chiar impozabile fiindcă nu a plătit nicio generaţie impozit pentru ele; iar mama, ca şi orice femeie, a fost, este şi va fi mereu asociată cu merele adamice?!

Uite o temă pentru feministele ovariene sau nu: de ce tocmai mere şi nu prune, pere, ouă, banane? Din păcate, toate aceste substantive comune sunt compromise. Dacă v-aş da voie, aţi încheia articolul sentenţios, voi, Cristerieni Libeniţoşi Diabolicrocrieni:

Ce te poţi aştepta, păpuşico, de la acel titlu de rubrică rizibizicios?

Ţi-ai făcut harakiri în stil georgedandian!

——————————

Florica BUD

Baia Mare

iulie 2016

 

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole