Mircea Dorin Istrate : POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA

,,În Raiul cel frumos al copilăriei și al tinereții mele” CÂTE ÎNCĂ ANOTIMPURI Motto: ,,Câte încă anotimpuri vor mai trece peste lume N-o ști nimeni să ne spună viață...
Viena

Mircea Dorin Istrate

,,În Raiul cel frumos al copilăriei și al tinereții mele”

CÂTE ÎNCĂ ANOTIMPURI

Motto: ,,Câte încă anotimpuri vor mai trece peste lume
N-o ști nimeni să ne spună viață noastră când apune,
De-o mai fi o zi, o lună, poate ani care s-or scurge,
Noi pe toate le vom duce, că n-avem nicicui ne plânge,,

Azi, când ani prin ciurul vieții au trecut precum o clipă,
De privesc n-apoi pe calea timpului trecut în pripă,
Las în urmă o postate pân-ajung în vremea care,
Fost-am tânăr și ferice, cu avânt și-nflăcărare.
***
Am iubit orice fătucă, frumușică, visătoare,
Ce credea în jurăminte, ce-o-ncânta un fir de floare,
Cu-n sărut și-ombrățișare îi trezeam în ea fiori
Înălțând-o în visare, până dincolo de nori.
***
Și cât stele sunt pe boltă înroite într-o noapte
Tot atâtea dulci săruturi târguitu-le-am în șoapte,
De-am vândut și cumpărat-am cerul dintr-un cap în altul
În lungime și-n lățime, în afundul său și-n naltul.
***
Era vremea când cea lume n-avea maluri în lărgime
Iară noi, mânjii ei tineri, făcători eram de bine
Și visam că astă lume cu-ale sale opinteli,
Vom schimba-o și-i vom face, înnoite rânduieli.

N-au fost ca așa să fie ale noastre nalte visuri
Ce doritu-le-am pe toate însfințite paradisuri,
Că din suflul tinereții și-ale sale idealuri,
S-au ales de toate praful, înecându-se în valuri.
***
Rău o fi de-acum nainte, că speranțele se gată
Că mai vin acele timpuri ce au fost demult, odată,
Acum doar gândim la ziua ce-a din urmă ce-o să vină
Când, un cuib de veșnicie, ne vom face în țărână.

VREME ÎNVRĂJITĂ

Motto: ,,Mai ții minte cum odată, noi copii de turtă dulce
Când mergeam trimiși cu vaca colo-n crângul cel umbros,
Ne prindeam cu toții în joacă și-apoi nimeni nu ne-o duce
De acolo până-n seară, rupți de foame, dar voioși.”

Cu cerceii de cireșe și inel din margarete
Iar pe cap purtând corone de flori mândre, împletite,
Erai dulce Cosânzeană printre celelalte fete
Ce-n alaiul tău de nuntă, cu bujori erau gătite.
***
Eu, c-o suliță din trestii și c-o sabie de salcă
Eram încă Făt- Frumosul care sperie balauri,
C-o armură-n foi de brustur, mă simțeam atunci de parcă
Cerul îl purtam pe creștet, nu coroana cea de laur.
***
Cioata ne era altarul unde ne juram credință,
Martorii erau de-ai noștri, mărunțeii cei copii,
Ne-ospătam pe săturate cu frăguțe-n foi de viță
Și primeam bănuți din frunze, lanțuri lungi de păpădii.
***
Mai apoi, la scaldă-n vale ziua ne trecea în fugă
Și prea repede-nserarea ne strica a noastră joacă,
Aduceam acasă vaca, Buna încă să o mulgă
Și-apoi cina cât mai iute pentru ceilalți să mi-o facă.
***
Obosiți, pe-un pat cu paie adormeam în dulce vise
Și în noapte cea de vară ne simțeam ca-n paradis,
Pacea lumii peste toate avea aripile-ntinse,
Cuprinzându-ne pe toții, în dulceața unui vis.
***
Doamne, lasă-ne pe lume doar copii fără prihană,
Fără griji, fără păcate cât vei vrea să viețuim,
Dă-ne numai dulcea vară, joc și lapte pentr-o cană
Și în raiul Tău Mărite, noi vom spune că trăim.
***
Unde ești copilărie, dulce vreme adormită
Într-un colț din mintea noastră ce făcutu-l-am icoană,
Te trezește și ne lasă să-ți gustăm clipa-nvrăjită,
Că tu ești de-o bumă vreme, leac de pus pe-a noastră rană.

Mircea

A-MBOBOCIT IUBIREA

A-mbobocit iubirea de-acum, că-i primăvară
Și-ncep să se trezească mai toate din lumesc,
C-așa-i făcută viața, nici știu a câta oară
O floare și un zâmbet ne urcă în ceresc.
***
În ele amândouă am pus din al nost suflet
Smerenie, speranță, curat și prealumină,
Menite ca să schimbe tristețile în zâmbet
Și-amarul și durerea în bobi de fericire.
***
Din ele se vor naște cel dor primăvăratic
Ce-o fi să îmboldească un suflet spre iubire,
Că-n vraja îndulcită stă visul cel molatic
Ce-o să cuprindă firea cu-a lui dumnezeire.
***
Iar bobul de lumină trimis de sfântul soare
Ne-nvie înc-odată puterile din noi
Și-a sale toate fapte atotvindecătoare
Ne vor trezi la viață, că suntem seci și goi.
*** *
Lăsați dar primăvara cel suflet vi-l cuprindă
Ca-n toate-l îndulcească c-așa e omenesc,
O floare și un zâmbet în vraja lor ne prindă
Să ne îmbune gândul și faptele-n lumesc

DE-OI FI O CLIPĂ DE NOROC

Neștiut rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,
Când aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,
Când în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată
Și -atunci Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.
***
Nu erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,
Le lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,
Ne înfiora divinul cel ascuns în sărutări
Și topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.
***
Gând curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,
Parcă noi eram Adamii lumii toată în trăiri,
Sufletele amândouă își făceau voit plăcerea,
Desfătându-se în voie, după cum le era vrerea.
*** *
Oare unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?
Și de ce așa de iute a secat și a apus?
Nu putea să țină dânsa toată viața, pân’ la moarte?
Ori de nu e cu putință, fie doar și jumătate?

De ce pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere
Care ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?
Cred c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,
S-o râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.
***
De-aș putea să iau vre-odată viața de la început,
Mi-aș trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,
Nu mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,
Și-o clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.
***
Și ne lase vremi la rândul să le trecem în iubiri
Să ne sature dorința și simțirile-n vroiri,
Ca la urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,
Să putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.

VÂNTUL VREMILOR TRECUTE

Vântul vremilor trecute, prin al vieții larg pustiu
Aripile și le-ntinde ca să-mi bată cu putere,
Să-mi deștepte-n a mea minte amintiri care le știu
Ca frumoase clipe care-s, toată strânsa mea avere.
***
O avere de plăcere, de-nălțări și bucurie
Ce-n răsfăț făcut-au viața să îmi pară mai frumoasă,
Ele m-au ținut pe palme în a mea copilărie
Și-au făcut din tinerețe, taina clipei voluptoase.
***
Vânt ce-ai fost cândva furtună, azi abia o adiere
Ai rămas, s-aduci o șoaptă din trecutele iubiri,
Țe-ai muiat pe drumul vieții, nu mai ai de-acum putere
Și trăiești, la fel ca mine, din nostalgice-amintiri.
***
Pustiit-ai tu odată înimi tinere de fete,
Ploi de lacrimi picurat-a pe-a iubirilor cărare,
Doamne cum lăsai atuncea inima să se desfete
Și pârjol făceai c-o vorbă înainte pe-a ta cale.

Toate-s duse, totul moare pic cu pic în zi și noapte,
Vifore ce-ai fost odată astăzi doar de mai adii,
Dar și-așa, din cele vremuri adă-mi îndulcite șoapte,
Când, trecând în fapt de seară, pe la mine o să vii.

DÂRĂ DE DUMNEZEIRE

Hai, închide ochii iară, și te du în timpul unde
Eu te-aștept, știi bine dară, să-mi fii leac vindecător,
Lasă-ți simțurile toate în visare să se-afunde
Că eu sunt acol aproape, așteptând nerăbdător.
***
De mă-mbii cu buze coapte, aromate ca o fragă
Și-ai tăi ochi adânci ca marea mă urca-vor în ceresc,
Eu, în vorbe îndulcite, tot ți-oi spune că-mi ești dragă
Și că n-am de-ajuns cuvinte să-ți șoptesc, cât te iubesc.

Mai apoi, la jurăminte, sărutări pune-om pecete
Ce în mutele cuvinte le-om topit îmbrățișate,
Ca dedați apoi plăcerii, bucurii să ne desfete
Și pe pleoapa ta s-apară, bobi de lacrimi, înstelate.
***
Gust de rai ne-o fi clipita petrecută împreună
Și pe care-a noastre simțuri le dori-vor neuitate,
Nu se termine vreodată și-n cuibar de rai ne pună
Să fim dor și-nfiorare, la iubiri adevărate.
***
Despărți de restul lumii, întomnați în veșnicie,
Fi-vom rază de lumină săgetând prin univers,
Din ce-o fi și din simțire, ne-om preface-n poezie
Unde eu și tu de-o seamă, fi-vom mierea unui vers.
***
De-or citi-o-ndrăgostiții și la suflete le-o merge
Fi-vom gândul lor smerelnic vroitor spre împlinire,
Noi, cu umbră de uitare toate urmele le-om șterge
Din lumesc, ca să ne facem, dâră de, dumnezeire.

CE-AM SĂ-MI IAU DIN VIAȚĂ

A venit aseară Doamna, ce-a cu coasa, știți voi care,
Să mă-trebe de m-oi duce după ea, pe-a ei cărare,
Eu i-am spus să mai aștepte, că mai am de împlinit
Multe ce-am dorit în viață și-ncă alte ce-am iubit.
***
Dar mai bine m-ar întoarce înspre-a vieții început,
Tinerel mă facă iară, visător, nepriceput
Și cu dor la inimioară pentru-n bobocel de fată,
Ce cu ochii ei ca marea învrăjitu-m-au odată.
***
Pentr-o strângere de mână când eram numai noi doi,
Pentr-o caldă-mbrățișare când flămând de buze moi
Timpul se ducea-n clipite mult prea scurte, trecătore,
Iar simțirea noastră toată se topea într-o visare,
***
Mă mai lasă Doamnă dragă, să-mi petrec în amintire
Dezmierdările din viață, arsul clipei din iubire,
Să-mi aduc cu drag aminte jurămintele rostite
Ce erau din cea simțire, preacurată ce nu minte.
***
Mă voi duce, n-ave-ai teamă, când sătul voi fi de toate,
Pe aicea n-oi rămâne, știu prea bine, nu se poate,
Îmi ascultă numai ruga și din timpul tău îmi lasă
O clipită din vecie, pentru care nici nu-ți pasă.
***
Te-oi urma în a ta umbră, lăsând lumea asta-n pace
Ți-oi lăsa-o toată Ție, fă cu ea ce vrei a face,
Din ce fost-a a mea viață eu, lua-voi amintire
Timpul care-a fost clipită îndulcită de iubire.
***
El mă urce în mărire înspre bolțile cerești,
El să-mi umple veșnicitul cu trăiri dumnezeiești,
Restul, da-l-oi de pomană cui o vrea, pentru nimica,
Să se ducă-n patru vânturi, n-am să țin nici atâtica.

TAINELE DIN ALTĂ VREME

Motto: Cuprinde-mă în brațe și strânge-mă la piept
Să simt a ta căldură cuprinsă în iubire,
Că ea mereu ne ține pe drumul nostru drept
Ce urcă clipa vieții, spre vis și împlinire.

Nebunatică clipită dintr-un vis de înserare
De ce-mi vii să-mi scurmi prin mintea-mi mai a toate păstrătoare?
Tu îmi știi că țin ascunsă, într-o țandără de gând
Taine dintr-o altă vreme, clipa vieții îngânând.
***
De ce-mi tulburi tu acuma gândurile-mi așezate
Ce în matca lor cuminte stau pe veci împreunate?
Vrei s-arăți că nu uitat-ai cele vremi care-au trecut
Unde-n raiul cu de toate, fericite-au încăput?
***
Lasă taina fie taină nimeni lume să o știe,
Duce-m-oi cu ea de-aicea și ne-om face veșnicie,
Lasă-mi simțurile-n pace că de-acuma-i prea târziu,
Nu înflăcăra iluzii, cu chemări ce ți le știu.
***
Nu mă mai momi cu vorbe c-ai s-aduci napoi minunea,
Dusă-i vremea și cu dânsa dusu-m-am și eu din lumea
Ceea dulce și frumoasă chemătoare de păcat,
Rătăcită-n largul minții, ce ca mâine, e uitat.
***
Legea firii las-o dară să ne țină-n a ei maluri,
Nu veni tu, amintire, să îmi faci pe-aicea valuri,
Tot ce-a fost, a fost odată, colo-n timpul potrivit,
Azi e altul, mai aproape de al drumului sfârșit.

VEȘNICIȚI-VĂ-N IUBIRE

Feștila lumânării s-a stins încet de-acum
Iar somnul de-a mea pleoapă cu miere se lipește,
Ca hoțul mă cuprinde în brațele-i de fum
Cel vis, ce-n a mea minte se-ntinde, se lățește.
***
Cu el mă-ntorc în vremea plăcutelor păcate
Când am iubit frenetic o tânără codană,
Ce m-a cuprins ca marea cu-a sale valuri toate
Făcându-și al său zâmbet, un leac de pus pe rană.
***
Cu ochii ei albaștri, ca stele lucitoare
Și cu privirea-i caldă, pe loc m-a fermecat,
Iar dulcea ei guriță cu buze-mbietoare
În mine ea găsit-a un veșnic însetat.
***
C-o strângere de mână și-o caldă-mbrățișare
Eram în cele clipe în rai dumnezeiesc,
Iar dac-a nostre simțuri doreau o sărutare
Ne înălțam la ceruri de-aicea din lumesc.
***
Și câte stele-n noapte-s pe bolta nesfârșită
Pe toate noi atuncea săruturi le-am făcut,
Și câte nu jurat-am cu vorba-abia șoptită
Când luna era-n nour, ca martor rece, mut.
**
Au fost acele vremuri clipite desfătate
Ce ne-au nălțat simțire spre raiul cel divin,
Iar gustul lor de-atuncea noi pusu-l-am de-oparte
Să ne-nfioare timpul la zilele ce vin.
**
Acum, trecut-am lumea cu bune și cu rele
Iar zilele de-atuncea ce-s puse la păstrare,
Le retrăim în taină cu vremurile-acele
Și le-ndulcim adesea cu-n bob de lăcrimare.
***
Și-atunci, imunda lume din jurul nost’ dispare
Lăsândune-n dulceața divinului ceresc,
Acolo este raiul clipitei ce nu moare
Făcându-i veșnicire, pe cei ce se iubesc.

Fericiți toți ceia care,
Se întorc în vremi curate
Într-o clipă de visare
Ce-au apus, dar nu-s uitate.

Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • Mircea Dorin Istrate – Poezii pentru sâmbăta seara

    Toamno, pentr-un strugure, Cu aripi de fluture Brumărit-ai frunza-n vii, Sus pe dealuri, Pe câmpii, Amintindu-ne că vii Și c-aduci ca-nfiorare Vântul, ceața, bruma care Scânteia-va-n cea cărare Dimineața...
  • Poezii răzvrătite de MIHAELA CD -Canada

    Veni-va lege nouă pe Pământ! Că suntem MULŢI ne strigă-n gura mare Și că AICI sub soare nu-i LOC pe pământ Războaie ar vrea să-nceapă, strigă TARE Curând veni-va...
  • La Boheme

    La Montmartre lângă Sacre Couer Acolo am să mor Într-un tablou pierdut la beție de Utrillo Copia este în cimitirul de suflete moarte de la Cafe de Paix Desigur,...
  • Iar…

    Stau la geam cu capu-n mână iar pisoiul toarce timpul ca pe un fuior de lână. Iar se schimbă anotimpul! Plouă-ncet cu picuri mici peste câmpuri, peste floare, vântul...