Mircea Dorin Istrate – Poezii pentru sâmbăta seara

Toamno, pentr-un strugure, Cu aripi de fluture Brumărit-ai frunza-n vii, Sus pe dealuri, Pe câmpii, Amintindu-ne că vii Și c-aduci ca-nfiorare Vântul, ceața, bruma care Scânteia-va-n cea cărare Dimineața...
Viena

Mircea Dorin Istrate

Toamno, pentr-un strugure,
Cu aripi de fluture
Brumărit-ai frunza-n vii,
Sus pe dealuri,
Pe câmpii,
Amintindu-ne că vii
Și c-aduci ca-nfiorare
Vântul, ceața, bruma care
Scânteia-va-n cea cărare
Dimineața pe răcoare.

ÎNDEMN DE TOAMNĂ

Toamno! Geaba-mi coci tu via și-ncă prunele-mbrumate
Și din Cornul Abundenței îmi oferi de-acum de toate,
Dacă-mi dezvelești veșmântul codrului întunecat,
Dacă-n zbor cocorii încă de pe-aicea mi-au plecat,
Dacă slobod îmi lași vântul să îmi bată cum o vrea,
Dacă ploile mărunte îmi fac ziua tristă, grea,
Dacă soarele mângâie doar un pic, pe la amiază,
Dacă îmi lungești ce-a noapte și mă ții cu minte trează,
Dacă-n vălătuci de ceață valea mi-o ascunzi în zori
Și în cuiburi îmbrumate pui scânteie de ninsori.

Crezi că pentr-un sac de mere și o poală de gutui
Și de crama tu mi-o umplii pentru vrerea nu știu cui,
Eu și încă mulți ca mine, te-om ierta că ne-ai furat
Vara noastră lenevoasă, într-o joie, pe-nserat?
Ce ne-ai dat la schimb, răcoare și cât ducem, zgribulit,
Iar plimbatul meu pe-alee tu făcutu-l-ai grăbit,
Și la fel ca-n altă toamnă tu-mi aduci mereu aminte
Că trecut-a ceva vreme, iar de am un dram de minte
Să-nțeleg, că pân’ la gata, nu-i mai chiar așa de mult
Și-ar fi bine, spui tu toamno și de tine să ascult.

Bine! numai vezi tu toamno, că de ce-o veni, n-am treabă,
Tu de ce-i pe lume-acuma te socoate și mă-ntreabă,
Lasă-mi cerul ostenească să îmi țină rânduială
La câți încă-i urcă-n slavă, la câți face-le-o pomană.
Tu, mă amărăști acuma și-mi faci sufletu-ntristat,
De-asta am să-mi iau diseară doi băndași și pe cântat
Ne vom pune pân’ la ziuă, vază toți că mai trăim,
Că petrecerea ne place și că viața o iubim.
Mâine, ce va fi să fie, cum o vrea din cer, Măritul,
Norocoși de înc-o ziuă, întristați de-o fi sfârșitul,
Pân-atuncea sus paharul ! haideți dar, ne veselim,
Că aici și-acuma încă, viața asta, o trăim.

Mircea Dorin Istrate

LA BALUL TOAMNEI

Ți-oi picura pe suflet stropi de toamnă
Preamirosind a smirnă și-a gutuie,
Iar de pe lac, mătasea ce-a verzuie
Ți-o da-o ca să-ți faci, voal de doamnă.

Ca să dansăm cadril ca-n vremuri bune
Îți fac condori din frunze de castani,
Și-n loc de salbă aurită-n bani
Ți-oi înșira mărgele din alune.

În păr ți-oi pune fir de cimbrișor
Și-un buchețel îți fac din colilie,
Iar dalii mari ți-oi coase pe-a ta ie
Să poarte-n ele veșnic al meu dor.

Pe greieraș l-om pune să ne cânte
Alături de bondari ce-or fi în cor,
Romanțe îndulcite cu fior
Ce-a noastre inimi încă să le-ncânte.

Pocale-om închina cu mustul dulce
Și vom mânca plăcinte cu dovleac
Și mere coapte fie-ne pe plac,
Ca-n crucea nopții somn să nu ne-apuce.

La balul toamnei vină cine-o vrea
Și încă cine poate dănțuiască,
Clipita vieții să și-o-nveselească,
Că nu se știe cât va mai putea.

Mircea Dorin Istrate

ȘI-ATUNCI ERA……

Te văd cu ochii minții mele trecând pe-aleea cu castani,
Călcând pe frunze-ngălbenite, cum faci de-acum de-atâțea ani,
Iar gândul tău și-a tale simțuri, în bobi de lacrimi se-nfior,
Gândind la timpu-n care-odată, erai smeritul unui dor.

Și-atunci era o toamnă blândă, cu mierea veștedei culori,
Cu văi și crânguri întristate de moartea efemerei flori,
Cu-a tale simțuri tăinuite de lumea toată di-mprejur,
De blândul soare doritoare, ca vrejul rugului de mur.

Și-atunci era o toamnă blândă, cu-amiezi călduțe, zâmbitoare,
Cu picuri de tristeși pe suflet, că vara s-a topit în zare
Și cu suspine-năbușite, că de acuma câmpuri toate
În nopțile prea mult lungite, vor fi spre ziuă, îmbrumate.

Și-atunci era o toamnă tristă, ca întristata despărțire,
Și-atunci era o toamnă lungă, mult doritoare de iubire,
Și-atunci era ființa-ntreagă jelind în taină-ngândurată
Și cu a sufletului geană, în picuri mari, înlăcrimată.
***
Iubirea mea, în toamna vieții, o altă toamnă care vine
Mă înfioară ca odată, când gându-mi zboară către tine,
În alte timpuri ce în urmă au fost un rai împărătesc,
Când ale noastre simțuri toate, erau trăiri din nelumesc.

Pe unde-i fi în larga lume, eu mi te văd în prag de toamnă
O frunză galben-aurie străluminând ca o icoană,
Ce-n vânt de amintiri purtată pe-a vieții mele cărăruie,
Te-oprești să mi te-mbete-o clipă, parfum de mere și gutuie.

Și-aminte să-ți aduci atuncea de raiul cel cu toamne dulci
Când via ruginea grăbită sub patrafirul unor nuci,
Iar noi, cu suflete curate, îmbrățișați și-n sărutări
Gustam divinul efemeric,’nălțând clipita, în visări.

Mircea Dorin Istrate

VISÂND ÎN TOAMNĂ

Curg zile-ntristate de toamnă,
Cu ploi picurând dimineți,
Cu ea, stafidita cucoană
Ce-mbracă voaluri de ceți.

Cu brume lucind scânteinde,
Cu vânturi ce pomi dezgolesc,
Cu lacuri în tremur de unde,
Cu inimi în chin ce jelesc.

Cu zile de-acum mohorâte,
Cu sufletul greu, chinuit,
Cu stoluri plecate grăbite
Pe cerul ca plumbul topit.
*
Doar tu, îndulcită ispită
Ascunsă-ntr-o cută de gând,
În mine te-aș vreau risipită
Trăire din vremuri trecând.

Să-mi ții îndulcită clipita
Și visul molatic ce vine,
Ca noaptea bătându-și aripa
Te uite în suflet la mine.
**
Când toamna-și deșiră vremelnic
A sale plăceri întristate,
Noi fi-vom visare-n eteric
Prin lumea celestă, departe.

Acolo-s mai toate-mplinite
În cele cerescuri solare,
Acolo sunt toate dorite
Să fie plăceri și-alinare.

Mircea Dorin Istrate

TOAMNĂ TRISTĂ, CU COCORI

Pe cărările din ceruri, trec spre dincolo de zare
Stoluri lungi, fâlfâietoare, de cocori de-acum iuțiți,
Ei îmi știu că vine-n urmă toamna, aducând răcoare,
Ploi mărunte, frig și ceață și de-aceea mi-s grăbiți.

Se vor duce-n alte locuri ce-s de-acuma însorite
Să se-nfrupte din dulceața altor plaiuri de departe,
Nouă înc-o să ne lase zile triste, silnicite,
Dintr-o iarnă zgribulită, ce-i pe-aicea, pe aproape.

Și, de fiecare dată, când se duc spre zări, departe,
Pe sub aripi iau cu dânși înc-un an din a mea viață,
Să mi-l scadă din sortitul scris de-acuma-n sfânta carte,
Dintr-o lungă-nșiruire ca mărgelele pe ață.

Și mai duc cu ele încă, vii speranțe și visare
Că atunci când s-or întoarce, mult mai bine ne-or găsi,
Cum aș vrea să fiu în toamne, cît de mică zburătoare
Ce să pot pleca o vreme, unde-i cald, în orice zi.

Să revin în primăvară, în grădina mea lumească,
Când vor fi câmpii în floare și pământul dezmorțit,
Când în suflet s-o aprinde clipa ce-a dumnezeiască
Ce ne face buni, smerelnici și pe semeni să-i iubim.

Dar nu pot, că dat ne este să le știm pe fiecare,
Cald, răceală, ploi mărunte, cețuri sure, vânt, ninsori
Dezmorțiri de primăvară, ghiocei și lăcrămioare,
Ochiul încântat de-o floare, toamnă tristă, cu cocori .

Mircea Dorin Istrate

LĂCRIMĂ DE TOAMNĂ

Prună îmbrumată,
Toamnă așteptată,
Vino ca altdată,
Cu alint, răcori,
Cu-nbufnații nori
Aripi de cocori,
Care-apoi se duc
Ca frunza de nuc,
Ca iubiri de-o vară,
Stinse îmtr-o gară.

Lasă-mi dar tu, toamnă,
Mofturoasă doamnă,
Nu-mi mai arămii
Frunzele în vii,
Nu-mi stârnii iar norii,
Că se duc cocorii
Către alte zări
Pe cer cu cărări.

De ce lași plopiii goi
Sub stropi grei de ploi?
De ce-mi îmbrumezi
Pomii din livezi?
Prunele pe ram?
Gutuia din geam?
De ce-mi zgribulești,
Și-mi nefericești,
Pruncii mei ghiduși
Ce-s la joacă duși?

Ne-nbunezi c-o pară
C-am pierdut cea vară?
Ne-mbunezi c-o nucă
Vara că-i pe ducă?
Cu un coș de mere,
Vara care-mi piere?
Și îți râzi de noi
Că rămas-am goi?
Și ne lași apoi,
Într-o zi de joi,
Iernii ce-o să vină
Și care-o să țină,
Vreme geruită,
Aspră, troienită,
Sub un roi de stele,
La foc de surcele.
Lăcrimând o pleoapă,
Tot chemând o șoaptă,
Dintr-o vreme dusă.
Ce-i de-acum apusă.

Mircea Dorin Istrate

ÎN VISUL TOAMNEI

Din negurate zări și timpuri,
Din gândul meu întors în vreme,
Din destrămate anotimpuri,
Din amintirea ce se cerne
Pe suflet și pe-a mele simțuri,
Te chem să vii dulce iubire
Ce pe a timpului cărare,
Te-am rătăcit prin omenire
Pe drumuri vechi, înșelătoare.

Cu mine stai, pierdută doamnă
Ce-ai fost cândva dulce ispită,
O seară doar de lungă toamnă
Să-ți fiu iubit și tu iubită,
Să ne-ndrăgim ca altădată
Cu patimă, cum știm doar noi,
Să mi te dai, ca-n vremuri toată,
Să fim divinul amândoi
Și-ntrgul rai ce ți-l dorești
Să ți-l scobor din lumi cerești
*
Când arșița din noi s-o stinge,
O lacrimă de-mi lași pe pernă
Voi ști că sufletul îți plânge
Și că iubirea ta eternă
Mi-ai dat-o mie în păstrare,
Atunci când ai simțit fiorul
Cuprins în strânsa-mbrățișare,
Și-ntâia noastră sărutare,
Ce ne-a aprins în suflet, dorul.
**
De-acum, te-ntorce-n amintire,
Și-acol să-mi stai, iubită doamnă,
O clipă fost-ai amăgire,
Un vis frumos din lunga toamnă,
Stârnit de prima mea, iubire.

Mircea Dorin Istrate

ÎNDEMN DE TOAMNĂ

Toamno! Geaba-mi coci tu via și-ncă prunele-mbrumate
Și din Cornul Abundenței îmi oferi de-acum de toate,
Dacă-mi dezvelești veșmântul codrului întunecat,
Dacă-n zbor cocorii încă de pe-aicea mi-au plecat,
Dacă slobod îmi lași vântul să îmi bată cum o vrea,
Dacă ploile mărunte îmi fac ziua tristă, grea,
Dacă soarele mângâie doar un pic, pe la amiază,
Dacă îmi lungești ce-a noapte și mă ții cu minte trează,
Dacă-n vălătuci de ceață valea mi-o ascunzi în zori
Și în cuiburi îmbrumate pui scânteie de ninsori.

Crezi că pentr-un sac de mere și o poală de gutui
Și de crama tu mi-o umplii pentru vrerea nu știu cui,
Eu și încă mulți ca mine, te-om ierta că ne-ai furat
Vara noastră lenevoasă, într-o joie, pe-nserat?
Ce ne-ai dat la schimb, răcoare și cât ducem, zgribulit,
Iar plimbatul meu pe-alee tu făcutu-l-ai grăbit,
Și la fel ca-n altă toamnă tu-mi aduci mereu aminte
Că trecut-a ceva vreme, iar de am un dram de minte
Să-nțeleg, că pân’ la gata, nu-i mai chiar așa de mult
Și-ar fi bine, spui tu toamno și de tine să ascult.

Bine! numai vezi tu toamno, că de ce-o veni, n-am treabă,
Tu de ce-i pe lume-acuma te socoate și mă-ntreabă,
Lasă-mi cerul ostenească să îmi țină rânduială
La câți încă-i urcă-n slavă, la câți face-le-o pomană.
Tu, mă amărăști acuma și-mi faci sufletu-ntristat,
De-asta am să-mi iau diseară doi băndași și pe cântat
Ne vom pune pân’ la ziuă, vază toți că mai trăim,
Că petrecerea ne place și că viața o iubim.
Mâine, ce va fi să fie, cum o vrea din cer, Măritul,
Norocoși de înc-o ziuă, întristați de-o fi sfârșitul,
Pân-atuncea sus paharul ! haideți dar, ne veselim,
Că aici și-acuma încă, viața asta, o trăim.

Mircea Dorin Istrate

LA BALUL TOAMNEI

Ți-oi picura pe suflet stropi de toamnă
Preamirosind a smirnă și-a gutuie,
Iar de pe lac, mătasea ce-a verzuie
Ți-o da-o ca să-ți faci, voal de doamnă.

Ca să dansăm cadril ca-n vremuri bune
Îți fac condori din frunze de castani,
Și-n loc de salbă aurită-n bani
Ți-oi înșira mărgele din alune.

În păr ți-oi pune fir de cimbrișor
Și-un buchețel îți fac din colilie,
Iar dalii mari ți-oi coase pe-a ta ie
Să poarte-n ele veșnic al meu dor.

Pe greieraș l-om pune să ne cânte
Alături de bondari ce-or fi în cor,
Romanțe îndulcite cu fior
Ce-a noastre inimi încă să le-ncânte.

Pocale-om închina cu mustul dulce
Și vom mânca plăcinte cu dovleac
Și mere coapte fie-ne pe plac,
Ca-n crucea nopții somn să nu ne-apuce.

La balul toamnei vină cine-o vrea
Și încă cine poate dănțuiască,
Clipita vieții să și-o-nveselească,
Că nu se știe cât va mai putea.

Mircea Dorin Istrate

CA FRUNZA TOAMNEI

Se-nfiorează frunzele de tei
Pe-aleia îmbrumată prea devreme,
Acoperind de-acuma pașii ei
Ce au trecut pe-aicea-n lunga vreme.

Îmi joacă vântul frunzele-n fuioare
Ce stau covor pe-aleia neumblată,
Sub umbra toamnei s-a făcut răcoare
În vara ce de-acuma mi se gată.

Cocori-n cârduri duc pe sub aripe
Frumoasele-amintiri din lunga vară,
În țandără de gând mi-or fi clipite
Tot depănate-n visul meu de seară.

Vor trece iară-n rânduri anotimpuri,
Se vor roti în vremuri primăveri,
Cu ele-or trece și a noastre timpuri,
Tot așteptând să vină calde veri.
*
Noi suntem ca și frunze-nmugurite
În primăvara vieții, ca apoi,
De vara ei aduce-ne-om aminte
În toamna ce-a cu vânturi și cu ploi

Mircea Dorin Istrate

ÎN PRAG DE TOAMNĂ

S-au ofilit de-acuma trandafirii
Păliți de bruma toamnei nemiloase,
Așa îmi stă mereu în vrerea firii
Să piară-ntâi acelea ce-s frumoase,
Ca-n urma lor cel gând să lăcrimeze
Că iară mi-a trecut prin cel lumesc,
Frumosul cel făcut să-nfioreze,
Un suflet simțitor de omenesc.

Îmi lasă dară toamno trandafirii
Ne bucure privirile-n visare,
Ne mai lungească clipa fericirii
Acuma când, de dincolo de zare,
Se-aude-n tropot iarna care vine
Ce-mi îngheța-va gingașele flori,
Și știu că asta nu va fi de bine,
Iar visul ăsta-mi dă de-acum fiori.

Eu nu pricep de ce îmi pustiești
Tot ce e floare-n parcuri și-n răzoare?
De ce frunza din vii mi-ongălbenești
Și-mi sperii rândunele și cocoare?
Doar ca să-mi dai un coș cu mere coapte?
Un strugure de-acuma îndulcit?
Și-mi tot lungești ce-a noapte după noapte
Ca să uităn cum tu ne-ai păcălit.

Bătrână doamnă unsă cu de toate,
Când vii aduci cu tine întristare,
Lași câmpurile toate îmbrumate
Și îmi ascunzi în ceață cea cărare.
Cu-n vânt îmi scuturi nucii-n deal la vie,
Și-aprinzi în vatră focuri de găteje
Și să mă-nbuni mă-mbeți cu o tărie
Ca să mai cad cumva-n-tale mreje
Și să-ți mai scriu un rând de poezie?

Mircea Dorin Istrate

Tu mi te ții într-una dragă toamnă,
Că-mi ești din neam ales și ești o doamnă,
Mai celuit cu prune îmbrumate
Și-n schimb îmi dat-ai zile întristate.

&&&

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • Poezii răzvrătite de MIHAELA CD -Canada

    Veni-va lege nouă pe Pământ! Că suntem MULŢI ne strigă-n gura mare Și că AICI sub soare nu-i LOC pe pământ Războaie ar vrea să-nceapă, strigă TARE Curând veni-va...
  • La Boheme

    La Montmartre lângă Sacre Couer Acolo am să mor Într-un tablou pierdut la beție de Utrillo Copia este în cimitirul de suflete moarte de la Cafe de Paix Desigur,...
  • Iar…

    Stau la geam cu capu-n mână iar pisoiul toarce timpul ca pe un fuior de lână. Iar se schimbă anotimpul! Plouă-ncet cu picuri mici peste câmpuri, peste floare, vântul...
  • Mircea Dorin Istrate : POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA

    ,,În Raiul cel frumos al copilăriei și al tinereții mele” CÂTE ÎNCĂ ANOTIMPURI Motto: ,,Câte încă anotimpuri vor mai trece peste lume N-o ști nimeni să ne spună viață...