Mircea Dorin Istrate : Poezii pentru sâmbăta seara

Masacrul de la OARBA DE MUREȘ (17.09.1944 –6.10.1944) 11.000 de martiri români –Katynul românesc MONUMENTUL JERTFEI Jertfa e altarul unui monument Scrijelat cu nume care nu mai sunt, Suflete...
Viena

Mircea Dorin Istrate

Masacrul de la OARBA DE MUREȘ
(17.09.1944 –6.10.1944)
11.000 de martiri români –Katynul românesc

MONUMENTUL JERTFEI

Jertfa e altarul unui monument
Scrijelat cu nume care nu mai sunt,
Suflete viteze ce răspund: PREZENT
Colo sus în raiul cerul cel sfânt.
***
El va fi de-apururi munte de iubire,
Clipă de-amintire în pomelnic trist,
Lacrimă de suflet într-u veşnicire,
Rugă de iertare la picior de Crist.
***
Suspinatul pietrei, brazde înflorate,
Vântul le mângâie suferinţa lor,
Mama, soaţa, sora, inimi sfâşiate
Veşnic măcinate de amar şi dor.
***
Pomenite nume, file de istorii
Scrise-n cartea vieţii, fie pentru voi
Stânca neuitării pusă-n vântul iernii
Ca să măreţească fapte de eroi.
***
Ziuă însemnată scrisă-n calendare,
Timp oprit o clipă într-u creştinesc,
Dragoste smerită pusă-n braţ de floare,
Lacrimă sub pleoapă, rugă la ceresc.
***
Toate adunate pentru voi ce-n soarte
Aţi avut amarul unui nenoroc
Şi pe-ntinsul lumii, undeva, departe
Aţi rămas vecie în acela loc.
***
Noi, urmaşi de-i voştri, cum e creştinesc,
Când pe lume fi-va zi de sărbătoare,
Gândul ni-l întoarcem spre dumnezeiesc
Ca-n smerită rugă facă-vă iertare.
***
Şi în rai vă pună lângă sfinţi şi ingeri
Că aţi fost în vreme jertfitori de ţară,
Ştie-vă urmaşii, mai ales cei tineri
Cine mersul vieţii încă apărară.
***
Într-un vers de slavă eu v-am pus acuma
Să vă veşnicească întristatu-mi gând,
Iar din jalea sorţii, cum ar face muma
Vă sărut pe suflet, tainic lăcrimând.

VORBESC CU MUREȘUL LA OARBA

Motto: Privind a tale maluri, al nostru suflet plânge,
Că nu demult aicea, au dat obol de sânge
Ostașii țării mele cu dorul humi-n gând,
Atunci când către moarte tu i-ai văzut mergând.

Spune-mi !Fostu-ți-a vreodată malul tău roșit cu sânge?
Ori vreo soață, ori vreo mamă, ai văzut c-aicea plânge
După-un soț, copil, ori tată, vamă dată la război
Ca a noastră veche viță să trăiască prin eroi?
***
Spune-mi! Au căzut aicea spice tinere în brazdă
Secerate de pe dealuri unde moartea era gazdă?
Îmi văzut-ai schilodiții lăcrimați de-acum o viață,
Înșirați pe drumul țării, ca mărgelele pe ață?

Înroșitu-mi-s-a apa-ți de cel sânge curs șiroaie,
De credeai că-i volburată dup-o scurtă, sfântă ploaie?
Mirositu-mi-a a moarte zile-ntregi și săptămâni
Malul tău, cu plopi și sălcii, ce făcutu-s-au cununi?
***
-Greu mi-i Doamne a răspunde, zice Mureșu-ntristat,
Că eu fost-am mal de jertfă pentru sufletul curat
Al atâtor mii de tineri ce aici s-au prăpădit
Sub o ploaie plumbuită, ce din dealuri s-a pornit.
***
Doamne, mulți văzut-au cerul și-a mea apă curgătoare,
Cu privirea-ncețoșată, o ostașului ce moare
Pentru țara lui și neamul ce-o rămâne după el,
Că atunci ei fost-au, lance sfântului drapel.
***
Eu i-am pus într-un pomelnic, colo sus, la Monument,
Pe acei căzuți atuncea, ce-au răspuns cu toți: Prezent!
Când, ea, Țara, Muma noastră, ne-a chemat să-i apărăm
Glia sfântă, de pe care nici un pas n-apoi să dăm.

De aceea, când îmi treceți, printre aste sfinte dealuri,
Înturnați-vă privirea către mine, care-n valuri
Duc de-atuncea-n largul zării sub al plopilor sobor,
A lor faptă jertfitoare, lumea să le dea onor.
***
Ei sunt stâlpi de demnitate, de exemple și tărie
Cum se ține în urcare neamul, țara veșnic vie,
Iar de astăzi, pe-a lor cruce o să-mi puneți fir de floare,
Ei vor știi că țara, neamul, nu i-a pus încă-n uitare.

TOAMNĂ LA OARBA

Se înfioară plopii de vânt şi-n tremurat
Foşnesc încet a jale că iar o toamnă vine
Şi-aici în deal la Oarba îmi dorm în neuitat
Cei duşi în floarea vârstei şi n-au cin’ să-i aline.
***
E lung a lor pomelnic de parcă nu se gată,
E lung ca lunga jale ce-n urmă au lăsat,
E lung ca dorul mumei cu faţa-nlăcrimată
Ce neamului şi ţării pe fii ei i-a dat.
***
Sub lespedea de piatră, în cuib de veşnicie
Eroii mei jertfelnici au somn de chinuiţi,
Că nenorocul clipei i-a pus la Oarba-n glie
Departe de-a lor soaţe, de fraţi, copii, părinţi.
***
Războiul e durere, e frică-n faţa morţii,
E ură cât cuprinde, e rugă disperată,
Speranţă fără margini, că neştiutul sorţii
Va face pân’ la urmă ce-a dreaptă judecată.
***
La Oarba-nsângerată e toată adunată
Furia neoprită a ăstui neam trudit,
Speranţa că veni-va a sorţii judecată
Ca neamul ăst’ să scape de tot ce-a pătimit.
***
De unde-i ce-a putere să-l facă fie-n stare
Răzbune nedreptatea şi cele silnicii?
De la Bobâlna, Horea, Ip,Trăznea şi Răzoare
Şi câte neştiute cu zecile de mii.
***
Aşa că azi, sub timpuri, eroii mei iubiţi
Îmi dorm sub grele lespezi vecia ce-o să vină,
Noi i-om cinsti de-apururi cum facem cu cei sfinţi
Că viaţa dată vamă e pentru noi lumină.

LA OARBA ÎN DEAL

La Oarba în deal , plânsă-i jalea cu ură
C-aicea mi-a fost mincinoasă măsură
Ce frânt-a la vieţi de bărbaţi în putere
Lăsându-i ţărânii, suprema avere.
***
La Oarba în deal, scrisa-i a noastră scriptură
Mormintele-s pagini, iar crucea-i gravură
Hristoşi îs în ele, eroi nenfricaţi
Cu visele scurse-n pomelnic de taţi.
***
La Oarba în deal, moartea-şi are sălaşul
Cea coasă ştirbit-a-ngânând părăstasul,
Pe creste avut-a cuibar de căţele
Ce Mureş roşit-a-n blestemele grele.
***
La Oarba în deal doarme-n somnu-i ostaşul
Departe de casă-i plugarul, cosaşul,
Sub lespedea rece şi-acuma visează
Că ţării-i de veghe în sfântă amiază.
***
Ce preţ are viaţa de-ostaş , lumânare,
Aprinsă prea vrednic la nalte altare,
Şi-o fila-n a neamului cărţi de istorii
Înscrisă cu sânge de aure-n glorii.
***
Străine , la Oarba de-ajungi pe-nserate
Mai lasă-ţi privirea spre dealuri să-ţi cate,
Şi-o rugă-mi înalţă, c-aşa-i omenesc
La cei care-aicea în somn veşnicesc.
***
Piosu-ţi omagiu le fie răsplată,
Şi lauri cunună primită la faptă,
Iar ţie străine, în gând uşurare
Că lor închinat-ai onor de-nalţare.

IOAN A LUI IOAN, A LUI IOAN ….
Inscripţie pe o cruce în cimitirul de la
Oarba de Mureş

Tot înnoit din margini de uitare
Ioan a lui Ioan, a lui Ioan,
Jertfelnicind pe-a vieţii lui cărare
Ajuns-a pân’ la noi, tot brav oştean.
***
La început a fost culegătorul
Şi vânător de fiare, mult temut,
Cu roata şi-a făcut apoi ulciorul
Să-i ţină rece apa de băut.
***
Mânând din urmă turme de mioare
A tot rotit a zării anotimpuri,
Iar când s-a stins, sfârşindu-se-n uitare
Mlădiţe noi lăsatu-mi-a pe luturi.
***
S-a ostenit să are largi pământuri,
Învrednicit să fie bun ţăran,
Şi în sudoarea frunţii, lungi trecuturi
A zilnicit cu mâna-i pe corman.
***
Deunăzi, cu Mircea în războaie,
Cu Ştefan cel mărit şi cu Mihai,
A cam simţit cum braţul i se-nmoaie
Şi-n nări că-i vine adieri de rai.
***
A dus-o pân’ la Oarba, în hotare
Tot lăurat în lupte rând la rând,
Aici s-a însfinţit între răzoare
Căzut erou, cu ţara lui în gând.
***
Înveşnicit îşi doarme somn jertfelnic
Cu leatul lui atuncea săvârşit,
Noi pusu-l-am erou într-un pomelnic
În lacrima durerii pomenit.
***
Al nostru Mureş numele i-o duce
Să-l măreţească-n slavă an de an,
Aici s-o veşnicii în somnu-i dulce
,,Ioan a lui Ioan, a lui Ioan’’

TROIȚE VEGHETOARE

Motto: ,,Mi-am adunat eroii-n cimitire
Să fie-aici cu toți-n veșnicit,
Și-un monument le-am pus, de pomenire,
Însemn să-mi aibe timpului grăbit”

E vremea de cules la cucuruze
Pe dealul Oarbei, dincol’ de Iernut,
Miroase încă huma a obuze,
A jale disperată și-a durut.
***
Iar Mureșul ce curge jos la poale
De sînge-și spală malul chiar și-acum,
Mai câte-odată moartea dă târcoale
Că-mi știe bine dânsa, vechiul drum.
***
De-atâtea lacrimi, jale și durere
Aici pământu-i veșnic însfințit,
Și parcă-n șoaptă el mereu ne cere
Să nu-i uităm pe cei care-au pierit.
***
Că ei ne țin pe umeri astă țară
Cât noi în suflet încă îi slăvim,
Iar de vărsăm și-o lacrimă amară
Onor suprem le dăm, să-i încinstim.
***
Așa că-n zi de mare sărbătoare
La locul unde ei se veșnicesc,
Puneți-le cu dragoste o floare
Să știe că urmașii-i pomenesc.
***
Iar de-ntâlniți în cale cimitire
În care dorm o mână de eroi,
Acolo-i cuib de jertfă și simțire,
Troițe veghetoare pentru noi.
***
Cu ei și jertfa lor, această țară
Mereu își ține cugetul curat,
De-i pomenim, chiar încă de-o să doară
Vor da tărie vieții, de-ndurat.

ÎNSFINŢEASCĂ-MI-I ŢĂRÂNA

Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor
Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,
Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor
De urmaşii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.
***
Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire
Şi icoane miruite să-i avem de închinat,
Nălţătoarele modele şi izvor de apă vie
Ce cât ţine astă lume, să tot curgă nesecat.
***
Şi tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată
Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,
Şi voinţa ce-ntări-va braţul slab să-l facă faptă
Şi să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.
***
De-asta când ‘nălţăm o rugă la uitatele morminte
Şi aprindem pentru dânşii muc de sfântă lumânare,
Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte
Pentru viaţa dată vamă, pe cel câmp, numit onoare

***
Voi eroi ai ţării mele, flori pe-ntinsele hotare,
Semănat-aţi sfânta glie cu-al vost’ suflet împăcat,
Veşnicească-vă urmaşii într-un gând de înălţare
Să rămână al vost’ nume, peste timpuri neuitat

Mircea Dorin Istrate

Voi bravi ostași, rămâneți neuitare
Cu fapta voastră mare, jertfitoare,
Și-n al nost suflet fi-veți… lăcrimare.

&&&

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • Mircea Dorin Istrate : POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA

    ,,În Raiul cel frumos al copilăriei și al tinereții mele” CÂTE ÎNCĂ ANOTIMPURI Motto: ,,Câte încă anotimpuri vor mai trece peste lume N-o ști nimeni să ne spună viață...
  • Poemele toamnei de Mugurel Pușcaș

    NOSTALGIE DE TOAMNĂ 🍂 💧 Nu te-ntrista ! Cad frunze pe alei, Copacii plâng cu lacrimi clorofile, Se-aşază nostalgia peste tei, Vara de jar devine amintire. Valsează nori pe...
  • ‘No hai’ ne cheamă Iancu

    ‘No hai’ aude ecoul străzile căruntului burg Stejarii și plopii freamătă singurătatea de bronz Românii își fierb sângele în potire pe altare ‘No hai’ se aude pleznind glonțul de...
  • FRUMOASA SIHASTRĂ

    FRUMOASA SIHASTRĂ ❤ Mi-e dor de-o frumoasă sihastră Cu râsul şuvoi, cristalin, Ochi verzi, profunzime măiastră, Icoanei din ea să mă-nchin. Mi-e dor de o toamnă-arămie Cu must şi...