Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ,,ASTRA’’ din Sibiu, locul care a impresionat-o pe Angela Merkel

Muzeul ,,ASTRA’’ din Pădurea Dumbrava din Sibiu a organizeazat joi, 9 mai 2019, evenimentul Europa rurală. Este vorba despre o inițiativă de amploare, la care au participat peste 100 de meșteri...
Viena

Muzeul ,,ASTRA’’ din Pădurea Dumbrava din Sibiu a organizeazat joi, 9 mai 2019, evenimentul Europa rurală. Este vorba despre o inițiativă de amploare, la care au participat peste 100 de meșteri tradiționali din toată țara, implicați în cadrul a 40 de ateliere interactive diferite. Acestea au fost amenajate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a marca Ziua Europei, cu participarea deosebită a conducătorilor statelor  Uniunii Europene.

Angela Merkel s-a declarat impresionată să afle că a fost în cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, unde a avut loc Summitul Partidului Popular European (PPE), a declarat, pentru Agerpres, directorul muzeului sibian, Ciprian Ştefan.

“Doamna Merkel chiar m-a întrebat ce rol are Muzeul ASTRA. I-am spus că este un muzeu care prezintă întreaga civilizaţie rurală din România, dar şi multiculturalitatea specifică ţării, nu doar regiunii, adică avem şi exponate care au legătură cu civilizaţia europeană. A fost impresionată. M-a întrebat cât e de mare, i-am spus că e cel mai mare din Europa şi a spus: “Wow!”″, a precizat directorul Ciprian Ştefan.

Potrivit acestuia, “s-au scurs clipe istorice astăzi la Muzeul Astra. Liderii europeni au avut o întâlnire de lucru foarte importantă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vorbim despre un spaţiu care aminteşte oricui de rădăcini şi resurse sănătoase, punând pe prim plan valorile comune europene şi multiculturalitatea. Mai precis, un loc numai bun pentru decizii de viitor”.

Sursa: www.gds.ro

Viena
Categorii
DiasporaInformații utileMuzeeRomâniaUniunea Europeană
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole