Nici o boală nu pune limite sufletului

Interviu cu Elena Lavinia Niculicea Nu ştiu cine, când şi cum a împărţit porţia de suferinţă din lume.  Observăm, însă, că aceste porţii sunt inegale, sau cel puţin par inegale, ...
Viena

Interviu cu Elena Lavinia Niculicea

Nu ştiu cine, când şi cum a împărţit porţia de suferinţă din lume.  Observăm, însă, că aceste porţii sunt inegale, sau cel puţin par inegale,  şi atunci ne este imposibil să nu ne întrebăm de ce unii oameni îşi poartă destinul sub atâta suferinţă? Poate fiindcă suferinţa transformă, înalţă şi şlefuieşte sufletul, întăreşte voinţa şi antrenează mintea.

Aşa s-a întâmplat cu Elena Lavinia Niculicea, a cărei viaţă s-a frânt în două, la vârsta de 13 ani, când a descoperit că suferă de o boală incurabilă care îi afectează mobilitatea. Până la această vârstă, Lavinia a crescut ca un copil normal într-o familie  de intelectuali din Băbeni, o localitate din judeţul Vîlcea. Fiindcă era un copil plin de viaţă şi îi plăcea să danseze, părinţii au înscris-o la dans modern. Captivată de frumuseţea mişcării, fetiţa de 7 ani visa să devină balerină şi să cucerească lumea dansului. Visul ei s-a spulberat, 6 ani mai târziu, când familia a observat că adolescenta începe să îşi piardă mobilitatea, se împiedică şi cade tot mai des. Astfel a început calvarul  drumurilor de la un medic la altul, de la un spital la altul, în vederea punerii unui diagnostic şi stabilirii unui tratament corect. Prima intervenţie chirurgicală, cea de întindere a tendoanelor, a  azvârlit-o pe adolescenta aflată la început de viaţă, în lumea nesiguranţei, a lacrimilor, a întrebărilor fără răspuns dar şi în universul speranţei şi al încrederii că se va găsi un leac şi pentru problema ei. Curând a înţeles că boala de care suferă este incurabilă, dar Lavinia nu s-a lăsat doborâtă după aflarea cumplitului diagnostic. Dimpotrivă, susţinută de familie, prieteni şi colegi, tânăra şi-a continuat drumul, şi-a recalibrat visele, a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română (specializarea română engleză), a început să scrie versuri, a publicat volume de poezii şi a devenit o autoare cunoscută, pasionată de jurnalistică, grafică şi pictură.

Din anul 2017, Lavinia Elena Niculicea este membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova. Susţine un blog personal „Lavi en rose” şi a reuşit să publice patru volume de versuri : „Ploaie de gânduri” (2012); „Florile cerului” (2014); „Dansând cu cerul” (2016); „Radiografia Visului” (2018). Pentru activitatea sa literară, poeta, ale cărei versuri au apărut şi în diferite antologii, a fost recompensată cu Trofeul Univers Românesc XXI la Concursul Internaţional de Creaţie (2017), Premiul special al juriului în cadrul Festivalului Internaţional ,,Campionatul European de Poezie, 2019,  Premiul III  la Concursul Naţional de Poezie ,,Radu Cârneci”, ediţia a 2-a. 

Liliana Moldovan (L.M.) : –  Într-una din poeziile pe care  le-aţi scris vă comparaţi cu un « colţ de stea  plecată în căutarea fericirii ». Cum arată fericirea, acum,  prin ochii femeii talentate, mature  şi împlinite, care aţi devenit?

Elena Lavinia Niculicea (E.LN.): – Fiecare are o reţetă proprie a fericirii, iar ingredientele diferă de la om la om. În viziunea mea, fericirea este o stare interioară pe care noi trebuie să o conştientizăm –înseamnă să fim conştienţi de frumuseţea lucrurilor simple din viaţa noastră. Fericirea presupune să ştii să te bucuri de tot ceea ce ai şi ceea ce eşti. Să apreciezi fiecare clipă, să-ţi îndeplineşti propriului potenţial şi misiunea încredinţată de Cel de Sus. Faptul de a scrie, de a mă cufunda în lectură, de împărtăşi cu ceilalţi ceea ce creez, de a privi spre înaltul cerului, la norii pufoşi pe care îi aseamăn cu aripi de îngeri, de a mirosi o floare, de a asculta cântecul unei păsărele, de a respira aerul îmbălsămat de verdele crud şi mirosul ploilor de mai, toate acestea le traduc prin fericire. Esenţa fericirii stă ascunsă în cochilia visurilor. Faptul de a avea un vis şi de a lupta să îl împlinesc este sinonim cu mulţumirea sufletească, cu fericirea.

Fericirea o conjung mereu la prezent, cu verbul ,,a dărui” mai mult decât cu verbul ,,a avea”. Fericirea mea este direct proporţională cu bucuria aproapelui meu. Iubirea (pentru frumos şi  pentru semeni) e  cea care îmi dă direcţia, îmi dă trezirea într-o lume ce mă face să vibrez în acelaşi ritm cu florile, cu păsările, cu vântul, cu stelele.

(L.M.) : – Pe lângă faptul că v-a oferit posibilitatea să vă jucaţi cu stelele ce reprezintă poezia pentru dumneavoastră ?

E.LN.: – Poezia este dreptul sufletului meu de a respira şi raţiunea mea de a fi. Este întâlnirea de graţie cu Dumnezeu. Ea îmi îmbrăca sufletul cu o haină ce nu se demodează în timp – speranţa într-o lume mai bună, mai plină de sens. Poezia e parte din mine, e cea care-mi spune: Există şi mâine… speranţa că oamenii mai pot iubi. E scara pe care urcă copilul din mine, când îi e dor de Cer şi vrea să adune stele, pentru a le dărui oamenilor.

Să fii artizanul emoţiilor pozitive mi se pare cel mai frumos lucru. Scrisul e modul meu de a-mi dezvălui dimensiunea interioară, de a dărui celorlalţi ceva din sufletul meu. M-am născut să iubesc Cuvântul, l-am rostit şi am învăţat să iubesc Viaţa.

L.M. : – La ce vârstă s-a produs debutul dumneavoastră  şi cine v-a încurajat să mergeţi pe drumul creaţiei literare ?

E.LN.: – Latura poetică aveam să mi-o descopăr mai târziu. Debutul meu s-a produs pe la 25 de ani. Însă în perioada copilăriei şi a adolescenţei au avut loc două momente care au anticipat traseul meu literar : tatăl meu obişnuia să mă alinte „Nichita Stănescu”, după numele marelui poet, inconştient sau nu, că eu voi păşi pe tărâmul sublim al literaturii;  când eram în clasa a şasea, profesorului meu de biologie îi plăcea să-mi spună „Ana Blandiana”. Fiind pasionat de această poetă, vedea în mine asemănări cu ea. La acea vârstă nu îmi explorasem încă înclinaţia spre poezie. Acum înţeleg faptul că în viaţă nu există coincidenţe, ci anumite lucruri se întâmplă cu un motiv, au un rost al lor şi e important să fim fini observatori pentru a le percepe. Familia m-a susţinut pe drumul creaţiei literare şi nu numai… În special, unchiul meu, care este scriitor şi fost profesor de limba şi literatura română. El m-a încurajat să înmoi condeiul în substanţa vieţii şi să scriu în inimile oamenilor: bucuria de  a trăi, frumosul, sensibilitatea, iubirea.

L.M. : – Ce traseu literar aţi urmat,  câte  volume aţi publicat din clipa în care aţi decis să vă puneţi numele pe o carte ?

E.LN. : – Am publicat în diverse reviste  literare (în formă tipărită şi electronică), cum ar fi : „OltArt”, „Arena literară”, „Sintagme literare”, „Rotonda valahă”, „Literatura de azi”, „Confluenţe Literare” etc. De asemenea, am apărut în Antologii, precum Antologia bilingvă (română-turcă) ,,Din universul poeziei române actuale”, ,,Cuvântul care uneşte, volum aniversar de poezie”, ,,Ziditori în abstract”, ,,Parfumul clipei” etc.  Am publicat patru volume, dintre care 3 de poezii şi unul mixt : poezie şi proză. Urmează cel de-al cincilea, care va intra la tipar zilele acestea. Sper să-l pot lansa la Bookfest. Cartea mea de debut ,,Ploaie de gânduri” conţine două părţi : poezie şi eseuri. În paginile ei vorbesc despre tainele sufletului: singurătatea şi incertitudinea, lupta şi durerea, voinţa şi bucuria, nădejdea şi credinţa, dorul şi iubirea. Aşa cum ploaia scaldă pământul şi înviorează orice plantă, la fel şi gândurile scaldă orice suflet, îl înviorează şi îi potolesc setea de frumos.

În centrul celui de-al doilea volum de poezie, ,,Florile cerului”, se află universul tematic al „dorului dur”, dezbrăcat în frunzişul iubirii şi ocrotit în labirintul tainic al durerii. Toate stările mele poetice sunt împletite în corola iubirii de cuvânt – iubirii de viaţă.

Visul meu cel mai arzător a fost să dansez. Nerealizându-se pe pământ, l-am transfigurat în poezie, mai exact în volumul ,,Dansând cu cerul”: „Când scriu,/dansez cu cerul./Mă simt suspendată/între a fi eu şi a fi/altcineva/ Zâmbetele nu se alterează/pentru că port în mine/secretul Raiului – /bucuria de a crea”.  Prin acest volum, am dorit să ating inima cititorului cu nota de optimism (ce mă caracterizează) şi cu sentimentul iubirii pentru tot ceea ce mă înconjoară –o  treaptă a devenirii prin lumină (primind titulatura ,, Poeta Iubirii şi a Luminii”).

Cel mai recent volum ,,Radiografia visului”, se situează la interferenţa artelor: poezie şi grafică. Trei laitmotive tranzitează lirica sa : visul, iubirea şi lumina, cu silabe rostite de îngeri, în poeme care transfigurează utopiile vieţii. Încerc să fiu un ,,radiolog bun” şi fac o radiografie visului. Neputându-mă vindeca de poezie, aştept cuvintele ,,să dea ora exactă în iubire”, lăsând ,,să-mi bată în piept tainele lumii”.

L.M. : – Când s-a întâmplat şi ce a însemnat pentru dvs. primirea în Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova ?

Chiar de ,,Ziua Unirii”, pe 24 ianuarie, în 2017. Chiar am făcut o glumă pe pagina mea de Facebook, spunând că s-a realizat ,,Mica Unire”. De fapt, arta este limbajul lui Dumnezeu de a unii oamenii. Faptul a face parte din Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova  a însemnat o recunoaştere a travaliului meu creator, o validare exterioară, o bucurie că poezia poate depăşi orice graniţă.

L.M. : – În ce constă colaborarea dvs. cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România ?

Sunt redactor la ziarul Jurnalul Social, publicaţia Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România. Prin articolele mele, doresc să schimb percepţia oamenilor cu privire la dizabilitate. Persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu bariere de atitudine, cu lipsa accesibilităţii, cu excluxiune socială, cu lipsa unui loc de muncă, venituri insuficiente etc. E nevoie  ca sistemul din România să ofere şanse egale şi o viaţă demnă persoanelor cu dizabilităţi, să promoveze şi să respecte drepturile fundamentale ale omului.

L.M. : – Aveţi colaborări şi cu alte cu asociaţii similare, aţi fost sau sunteţi implicată în proiecte destinate persoanelor cu nevoi speciale ?

Da, am fost implicată în proiectul  ASPTMR (Asociaţia pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multi-drog rezistentă). Este vorba despre concursul pentru jurnalişti,, Priveşte-mă prin ochii mei”, ediţia a-3-a, care a abordat un domeniu de importanţă majoră – sănătatea. Deoarece acest proiect s-a adresat pacienţilor ce luptă pentru viaţă, mi-am zis că merită să particip. Îmi plac provocările care mă ajută să fiu un om mai bun, să pot de a ajuta, să învăţ mai mult şi să inspir.

L.M. : – „ Poeţii au perle în ochi…/Pe-un mal de lumină/Ei pescuiesc lacrimi de înger/ Şi hrănesc lumea întreagă ”.  (din poemul : ”Poeţii pescuiesc lacrimi” publicat  în Revista „Tu Carte Deschisă”). Cu ce doriţi să vă hrăniţi sufletul în viitor ?

Doresc să-mi hrănesc sufletul cu hrană de calitate : poezia, bucuria de a crea, dragostea oamenilor.  Să culeg de pe buzele vieţii nectarul visului ce stă să se coacă : un nou volum de poezie. Apoi, am în proiect să scriu o carte de proza : eseuri, aforisme, epigrame  şi catrene umoristice (am un simţ al umorului mai dezvoltat). De asemenea, vreau să mă ocup mai mult de grafică şi pictură, e un domeniu care-mi place şi mă relaxează. În încheiere, aş dori să vă mulţumesc pentru interviu şi să hrănesc sufletul cititorilor, ce au poposit în universul dimensiunii mele interioare, cu o poezie dragă, scrisă în memoria mamei mele,

„La o cafea cu mama”

„Mamă, viaţa mă naşte

de mai multe ori,

în lipsa ta.

Clipa mă-nvaţă

a muri şi a învia.

Trecutul mă ia de mână,

mă trece pragul şcolii.

La ora de dor

mă conjug

cu visul

şi buchisesc până târziu

literele universului

scrise în mine.

Aş vrea să monopolizez timpul,

să revendic toate amintirile

cu tine.

Viitorul să te păstreze

în braţe!…

Hai, vino la fereastra cerului

şi fă-mi semn cu câteva raze,

să pot inventa noi duminici,

cu toţii strânşi în jurul zâmbetului tău,

la o cafea

sau la un ceai verde aburind a vară.

(Din volumul Radiografia visului, Editura Anamarol, 2018, Lavinia Elena Niculicea)

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole