Nostalgii de toamnă – Poezii de Mircea Dorin Istrate

MĂ ÎNTRISTEZ DE-ACUMA Se îndulcesc de-acuma în toamna lenevită, Gutuia amăruie și pruna brumărită, Se arămește via și-n adieri de vânt Mi se despoaie pomii de-acuma, rând pe rând....
Viena

Mircea Dorin Istrate

MĂ ÎNTRISTEZ DE-ACUMA

Se îndulcesc de-acuma în toamna lenevită,
Gutuia amăruie și pruna brumărită,
Se arămește via și-n adieri de vânt
Mi se despoaie pomii de-acuma, rând pe rând.

În legănări molcome, în rariștea din luncă,
Dansează-n large volte frunzișul răzlețit,
În cârduri se adună cocorii ce-s de ducă
Spre alte zări cu soare, la trai mai fericit.

Se răcorește vremea de-acum, și truditorii
Bucatele-și adună să treacă iarna lungă,
Să poată ca să umple de-acuma coșul morii,
Ca până-n primăvară mai toate să le-ajungă.

E-o vreme zgribuluită, cu-n pic de cald ‘namiază,
Ca mâine-n crucea nopții s-o face cuib de brumă,
Cea lenevoasă vară încet, încet cedează
În fața toamnei care, pe tot va fi stăpână.

Veni-vor ploi și vânturi și vreme mohorâtă,
Se va-ntrista cel suflet la toate răbdător,
E partea-n an mai hâdă, mai rece, mai urâtă,
Ce-aș vinde-o pe nimica la cei care mi-o vor.

Mă întristez de-acuma de cât departe-i vara,
La cum va fi la iarnă cu frigul cel turbat,
La lunga așteptare ce-mi face viața-amară,
La cum aș vrea să intru de-acum, la hibernat.

FOST-AM O CLIPITĂ DE DUMNEZEIESC

Întomnate-s toate ce s-au scurs de-acuma
În răstimp de vremuri prinse-n anotimpuri,
Mult îmi mai trecut-a de când eu lui buna
Fost-am puiul lumii pus în aste luturi.

S-a-ntomnat și drumul către gatul morii,
Ca și vechea salcă oglindită-n vale,
S-au pornit în cârduri de acum cocorii
Tot vâslind prin ceruri, pe știuta cale.

S-a-ntomnat și popa, gângavul diac,
Ce-au slujit altarul toamne după toamne,
Fătu-i tot același, om smerit, sărac,
Stând mereu în preajma sfintelor icoane.

S-a-ntomnat și satul cela plin de viață
Jertfitorul care mi-a ținut vecia,
Uneori sărmanul într-un fir de ață,
Doar cu-n bob speranța și cu vrednicia.

S-a-ntomnat și stâna priveghindu-mi dealul,
Locul cela-n care-i clipă de vecie,
Rând la rând mioare, câini și măgarii
Înnodat-au vremuri, cine să-i mai știe.

S-a-ntomnat de-acuma poala de pădure
Ce mi-a fost odată crâng frumos cu floare,
Azi, în locul tainic rugul cel de mure
Încă mă așteaptă, ca să-i bat cărare.

Întomnate-s toate ce mi-au fost odată
Clipa bucuriei viețiii trăitoare,
Azi, din câți mai fost-am bucuroasă ceată,
Trei mai lasă urme pe a vieții cale.

Eu, ce știu că mâine-i boabă de speranță
Pusă într-o rugă la cerescul sfânt,
Într-o lăcrimare îmi adun cea viață
Ce o las să pice, ca un ultim gând,
Pe-nsfințita humă, ce mi-a fost odată raiul cel lumesc,
Unde eu cu alții, fost-am o clipită dulce și frumoasă,
De dumnezeiesc.

ÎN CALEAȘCA VISELOR TREC IARĂ

În caleașca viselor trec iară,
Preumblând prin lumea mea, hai-hui,
Pe cărări de iarnă și de vară,
Tot cătând cea fost, și-acuma nu-i.

Caut cărăruia către mica luncă,
Către crângul cela presărat cu floare
Și pe-aceea care ușurel îmi urcă
Înspre dealul viei, care râde-n soare.

Pe acol’ umblat-am veri din zi în noapte
Eu, pruncuț de-o șchioapă și cu alți ca mine,
După colilie și frăguțe coapte,
După nuci și struguri, s-avem straițe pline.
*
Azi, mi-s înierbate lungile cărări,
Dulcile frăguțe cresc de-acum în voie,
Că la nimeni ele nu mai da-vor dări,
Doar la timpul care, trece anevoie.

Oare ce ne-am face fără visul care
Să ne-ntoarcă-n vremea Raiului lumesc,
Când pe drumul vieții, fost-am fiecare,
Îngereii clipei bunului ceresc.

În caleașca viselor trec iară
Cărărind prin vremea dulcelui trecut,
Unde, ca și-acuma, într-un miez de vară
Eu, cu alți de-o seamă, bine-am încăput.

UMBRĂ ÎN CERESC

Când mă-ntorc cu gândul într-o vreme veche
Spre izvorul vieţii dintr-un cuib de vis,
Dau de cele timpuri fără de pereche
Ce din sfinte raiuri peste mine-au nins.

Colo erau toate: marginea de lume,
Bercul de poveste, stâna-n Continit,
Mura de pe Vale, mere dulci pe Culme,
Viile pe Coastă, fragi de-ademenit,

Smeură-ndulcită prin pădurea toată
Plină de jivine ce ne-au dat fior,
Falnici nuci pe dealuri, unde-n via coaptă
Luna-şi are cuibul viselor ce dor.

Şipotul cu apa-i rece şi curată
Stâmpărând arsura zilelor de vară,
Iar în nopţi cu stele gură sărutată
Dată de-o codană toată foc şi pară.

Ierni cu dulci colinde suflet să-nfioare,
Primăveri în floare, vise de-nnălţare,
Veri pe malul apei mângâiaţi de-o boare,
Toamne-ndestulate aducând răcoare.
*
Unde sunteţi toate care-aţi fost odată
Clipe dulci furate dintr-un rai ceresc,
Cum aş da acuma lumea asta toată
Pentr-o zi de-atuncea, să mă-ntineresc.

Să fiu iar ce fost-am slobod pe sub soare
Eu pe mine însumi veşnic împărat,
Hoţ de sfinte raiuri, viaţă-amăgitoare
Prinsă în dulceaţa unui sărutat.

Doar cu-atât m-oi duce când o fi să fie
Să îmi las aicea toate din lumesc,
Dulcea amintire îmi va fi vecie
Umbrei care fi-voi, colo în ceresc.

COPILĂRIA

Moş bătrân, ţii minte timpul ce trăitu-l-ai odată
Când erai copilul mamei fără griji, fără nevoi?
Câte zeci de anotimpuri, câtă vreme zbuciumată
Ai lăsat în a ta urmă când priveşti acum ’napoi.

Eu te ştiu, din ce-a spus buna, când în taină, lăcrimată
Rugi nălţa la Preacuratul, viu să vii din cel război
Şi cât Doamne, oblojit-a a ta rană căpătată
Să te vindece sărman, să rămâi mai mult cu noi.
*
Cam aşa-i ziceam lui moşu, eu copilul fără minte
Neştiind câtă durere răscoleam în amintiri,
El sărmanul, dus pe gânduri, căuta tăcut, cuminte
Vremea când era ca mine, prunc al primelor porniri.

Şi c-o lacrimă sub pleoapă îmi zicea ca dus din lume:
Doamne, cât de bine fost-a vremea ceea de atunci
Şi-nchidea o clipă ochii ca în minte să adune
Mierea vremilor ascunse în hotare şi prin lunci.

Dup-un timp, s-a dus şi moşu şi apoi s-a dus şi buna
La hodina meritată colo-n lumile de sus,
Peste mine ani trecut-au de-am ajuns şi eu de-acuma
Mai bătrân cât fost-a moşu, când din lume s-a fost dus.

Ieri, nepotul mă întreabă, că pe toate vrea le ştie:
Moşule ai fost vre-odată uite-aşa cum sunt acum,
Mic ca mine şi făcuta-i toată ziua vre-o prostie
De nu-s pietre adunate ce le-avem la noi pe drum?

Eu am zis: aşa-i nepoate, fost-am vrednic ca şi tine,
Puiul lumi-n neastâmpăr, niciodată-n ascultat,
Mi-a venit atunci în minte vorba moşului de bine
Despre lumea lui trecută, ce cu-a mea s-a-asemănat.
*
Mai la toţi copilăria e la anii bătrâneţii
Sfântul rai, pierdut de-acuma, ce nu vine înapoi,
E mlădiţa ce-a din care tot crescu-a pomul vieţii
Plin de fructe îndulcite, ce-s nepoţii, dracii goi.
**
Toţi o ţin ca taină-n suflet şi o cheamă într-o vreme
Când s-adună anii-n cârca cocoşată de nevoi,
Ea e leac, balsam la suflet, aşteptatele însemne
Că s-apropie sfârşitul fiecăruia din noi.

MĂ-NTORC MEREU CU GÂNDUL

De-o vreme al meu suflet cernit şi-n lăcrimare
Se cere-n satu-n care mi-e neamul în nevoi
Şi-atunci, tot căt cu gândul în dulcea mea visare
Cea urmă veşnicită a carului cu boi.

Acolo, drumul ţării cu însfinţita-i tină
Şi Coasta cu pomiştea şi via ruginită
Şi Bercul de poveste cu vraja lui divină
Mi-au fost averi lăsate, la vremea sorocită.

În Tonorog şi-n Bedea aveam grădini în floare
Iar gâze jucăuşe şi fluturi argintaţi,
Puteam s-adun în roiuri doar scuturând cărarea
Ce-mi îngâna Târnava cu plopii tremuraţi.

Cea stână adormită pe-un braţ de colilie,
Frăgarii de pe uliţi şi cornii de pe deal,
Izvorul de sub dâlmă şi nucii toţi din vie
Şi stele câte-or ninge din ceruri pe Ardeal,

A mele fost-au toate, avere nemuncită
Lăsată de Măritul să-mi ţie loc de rai,
Eu ca neştiutorul, uşor am risipit-o
În cele patru vânturi, ca jarul pe vătrai.

Din tot ce-a fost rămas-am acuma doar cu dorul
Păcatelor făcute cu mintea-mi de copil,
Şi zbaterea din suflet, când mă-mboldea fiorul
În faţa unei fete ca floarea de april.

Atunci şi doar atuncea au fost curate timpuri
Şi simţătoare clipe din inimă pornite,
Iubiri neîntinate ce-or veşnici de-apururi
În tainiţe de gânduri ascunse-n a mea minte.

***
Acum, în toamna vieţii, când brumele se-adună
Pe sufletele noastre în tremur picurate,
Ne-ntoarcem iar în visul clipitei de pe urmă
Să ne-ndulcim amarul cu vremi neîntinate.

Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole