O contribuție la istoria literaturii române premoderne: Ioan Barac în viziunea istoricului literar Mircea Popa

Istoricul literar Mircea Popa este o figură specială, originară și originală în cultura română contemporană. Este un viguros istoric al literaturii și culturii române, dar și un excelent critic...
Viena

Ionuț Țene

Istoricul literar Mircea Popa este o figură specială, originară și originală în cultura română contemporană. Este un viguros istoric al literaturii și culturii române, dar și un excelent critic literar. Clujeanul Mircea Popa este un ”istoric al clipei”, publicând la zi recenzii scrise cu acuratețe despre operele scriitoriilor români din ultimii 31 de ani. Mircea Popa este un cercetător serios, care și-a construit o carieră universitară fastuoasă și o operă solidă, cu multă acribie documentară, apelând la izvoare și abordând cu curaj subiecte mai puțin cunoscute. Recenta sa apariție a cărții ”Ioan Barac – scrieri (lucrări originale, traduceri și prelucrări). Ediție îngrijită, prefață și notă asupra ediției de Mircea Popa” (Editura Casa Cărții de Știință, 2021) este o extraordinară recuperare a operei și vieții marelui cărturar al Școlii Ardelene. Este o lucrare originală și complexă, readucând publicului tânăr și nu numai figura unui cărturar român pe nedrept uitat, fără să fie slăvit de Mihai Eminescu în poezia ”Epigonii”. Notele și comentariile la carte sunt realizate de autor și Maria Vaida. Istoricul literar Mircea Popa reușește într-un stil livresc să pună opera lui Ioan Barac în evanescența literaturii române de la începutul secolului XIX. Autorul celebrei ”Istorii a lui Arghir” este alături de Mihai Halici, Ioan Budai Deleanu, Vasile Aaron sau Teodor Corbea un deschizător de drumuri în cultura noastră și un ”luminator” al poporului. Scriitor de tranziție așa cum îl considera și Nicolae Manolescu, cunsocutul ardelean este un harnic popularizator al folclorului în literatura cultă. Nu este un scriitor sofisticat, cu o operă genială, dar reprezintă o expresie de etapă, importantă în literatura română, care la începutul secolului XIX își căuta drumul de afirmare și de sincronizare față de Occident.

Ion Barac a fost un poet iluminist, carturar si traducator. A făcut parte din acea generație de tranziție între baroc și romantism. A fost un exponent ilustru al Școlii Ardelene, preocupat de popularizarea culturii în rândurile românilor transilvăneni asupriți. A prelucrat Odiseea, Metamorfozele lui Ovidiu. A tradus ”Hamlet” din germană, precum și ”O mie si una de nopti”. Traduce din Xenofon, Marmontel, Chateaubriand, Kotzebue.Ion Barac, grafiat și Ioan Barac, cunoscut și sub numele de Johann Baracu s-a născut în 1776, la Alămor, în comitatul Sibiu. A absolvit studii juridice la Cluj. În 1801 era dascăl „normalicesc” la Avrig, iar din 1802 a fost dascăl la școala românească din Șcheii Brașovului, cu obligația de a învăța pruncii gramaticește, ungurește și nemțește și pe lângă acestea și alte trebuincioase științe frumoase, întrucât filozofia deplin a săvârșit-o. Cunoscând limbile latină, maghiară și germană, a fost angajat din 1805 ca translator la primăria din Brașov, meserie pe care a exercitat-o până la sfârșitul vieții când a trecut la Domnul pe 12 iulie 1848. A întemeiat în 1837 revista ”Foaia Duminecii”, primul periodic ilustrat din Transilvania. ”Foaia duminecii”, al cărei prim număr a apărut la 2 ianuarie 1837, purta subtitlul: ”spre înmulțirea ceii de obște folositoare cunoștințe, alcătuită de o soțietate a celor învățați”. Publicația nu reușește însă să atragă atenția unui public larg datorită conținutului ei, care aduce în prim plan tot felul de curiozități zoologice și botanice și fără legătură cu realitățile autohtone, astfel că în 1838 ea își încetează apariția. Este un autor prolific care scrie într-o limbă română populară. Creștin – ortodox practicant scrie elogii pentru ierarhii bisericii percepuți ca salvatori ai neamului. Scrie ”Gratulatie întru cinstea preasfintitului domn Vasile Moga, episcopul neunit in M. Printipat al Ardealului”. În anul 1840 îi apare ”Toată viața, istețiile și faptele minunatului Tilu Buhoglinda”, o prelucrare dupa originalul german Til Eulenspiegel. La 1842 publică ”Nașterea si toata viata minunatului Piticot de un cot și cu barbă”, tot prelucrare dupa o lucrare folclorica germană. ”Piticot” devine simbol al bucuriei copiilor români. În anul 1843 îi apare la Sibiu lucrarea ”Risipirje čje depre urme a Jerusalémuluj” și la Brașov ”Cei trei frați ghebosi sau Trei bărbati si o muiare”. Ion Barac pare de neoprit în popularizarea poveștilor și legendelor europene și universale în cultura română. Este un pionier al iluminării maselor românești într-un Ardeal în care, încă, românii erau ”tolerați”. Istoricul literar clujean Mircea Popa este un căutător de comori arhivistice din tezaurul literaturii române. Îl readuce pe Ioan Barac în lumina reflectoarelor ca ”scriitor povestitor”, un precursor al romanticilor noștri, de la Vasile Cârlova la Vasile Alecsandri. În acest context istorico-literar, Ioan Barac este încadrat la preromantici, în alianță literară cu poeții Văcărești. Trebuie să prețuim și să apreciem această reașezare a istoriei literaturii române de la începutul secolului XIX. De asemena, prin editarea ”Foii Duminicii”, Ioan Barac se cadrează pionierilor publicisticii și editorilor de ziare românești din spațiul carpato-danubiano-pontic. Deci putem include ”Foaia Duminicii”, alături de ”Courier de Moldavie”, tipărit la Iași în limba franceză, Albina Românească, care este primul ziar în limba română din Moldova, precum și de ”Curierul Românesc” redactat de I. Heliade Rădulescu, la București, și de ”Gazeta de Transilvania” a lui G. Barițiu de la Brașov ca fondator al presei periodice românești. Mircea Popa reiterează o rescriere istoriei presei române din prima jumătate a secolului XIX, incluzând pe Ioan Barac în rândul fondatorilor publicisticii naționale. Mircea Popa se dovedește un ”îmblânzitor” al limbajului operei lui Ioan Barac, publicând în ediția apărută o mare parte a operei lui Ioan Barac, pentru a fi mai aproape de înțelegerea cititorului de azi. ”Istoria lui Arghir”, Ioan Barac a publicat-o în 1801 la Sibiu și este o încercare legendară de a povesti contemporanilor cucerirea Daciei de către împăratul Traian, incluzând poveștile și basmele din memoria colectivă a românilor ardeleni despre trecutul și formarea poporului, cu rădăcini în războiul daco-roman. Cititorii români din Ardealul habsburgic, dar și cei din Muntenia și Moldova erau pasionați de istoriile și miturile fondatoare ale românilor readuse în ochii publicului și prin lumina tiparului de Ioan Barac. Recenta carte publicată de Mircea Popa este și un instrumentum istoriografic pentru o nouă rescriere a istoriei literaturii române premoderne, de care viitorii istorici literari trebuie să țină seama, atât de autor, cât și de Ioan Barac, ilustrul deschizător de drumuri literare din poveștile și basmele populare naționale și universale. În vremea caftanelor, șalvarilor și ișlicului, Ioan Barac sincronizează literatura română în spirit lovinescian cu noile curente culturale occidentale. E un demers înnoitor pe care Mircea Popa îl subliniază cu profesionalism și spirit critic.

Ionuț Țene

foto : Casa Barac

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole